Ce decizie au luat Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă după incidentul de la concertul Carla’s Dreams Social
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 319 Vizualizări

Ce decizie au luat Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă după incidentul de la concertul Carla’s Dreams

Pompierii de la inspectoratele din ţară vor avea întâlniri de informare cu administratorii de clădiri tip mall, în perioada următoare, pentru a discuta despre obligaţiile cele revin acestora din urmă în cazul organizării de evenimente cu public numeros, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), potrivit Mediafax.
„În vederea susţinerii climatului de siguranţă la astfel de evenimente, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate informarea administratorilor clădirilor de tip mall sau a altor categorii de construcţii în care se organizează manifestări de gen, cu privire la obligaţiile enumerate”, se arată într-un comunicat al IGSU.
Totodată, administratorii mall-urilor vor fi nevoiţi să trimită notificări către pompieri de fiecare dată când au intenţia să organizeze manifestări care presupun prezenţa a minimum 200 de persoane, în spaţii închise.
În comunicatul celor de la IGSU, sunt reamintite principalele obligaţii care revin organizatorilor unor evenimente cu public numeros, pentru a evita situaţii ca cea de la Piatra Neamţ de vineri seară. Poliţia Neamţ a deschis, sâmbătă, un dosar penal pentru infracţiunile de vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănatatea în muncă, după ce, vineri seară, mai multor persoane li s-a făcut rău la concertul Carla’s Dreams.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE