VIDEO: Oana Bogdana Pop, carte despre tratamente naturiste Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2092 Vizualizări

VIDEO: Oana Bogdana Pop, carte despre tratamente naturiste

carte sarmasuAbsolventă a Facultăţii de Medicină, specializarea Nutriţie şi Dietetică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, promoţia 2015, Oana Bogdana Pop şi-a lansat sâmbătă, 26 august, la Sărmaşu, volumul „Sănătate cu tratamente naturiste”. Cartea a văzut lumina tiparului la Editura „Nico”, are 182 de pagini şi aşa cum precizează în prefaţă şef de lucrări dr. Cristina Filip, „îşi propune să prezinte nutriţia vegetariană în diversele ei forme şi să aducă în discuţie câteva din beneficiile şi părţile problematice ale adoptării unei diete vegetariene”.

Cartea, rezultatul unei cercetări riguroase

Lansarea a fost organizată de Biblioteca Orăşenească „Liviu Rusu”, cu ocazia Zilelor Oraşului Sărmaşu, şi a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei, în cadrul colocviului „Academia Română – 150 de ani”, eveniment la care au participat numeroşi oameni de cultură locali şi invitaţi speciali. „Până să îi citesc cartea domniei sale spuneam mereu la întâlnirile cu cititorii că nu suntem ceea ce mâncăm, suntem ceea ce citim. După ce am citit cartea domnişoarei Oana Bogdan Pop despre cum trebuie să mâncăm, acum spun că suntem ceea ce citim, dar suntem şi ceea ce mâncăm. Este aproape deviza unei cărţi care este o cercetare riguroasă făcută de un absolvent al UMF, iar Oana Bogdana Pop este adepta cercetării şi nu a principiului copy-paste”, a spus despre carte Nicolae Băciuţ, editor şi moderator al reuniunii culturale de la Sărmaşu.

Patologii prevenite prin nutriţie corectă şi sport

Potrivit autoarei, sănătatea este „cea mai importantă valoare, atât pentru individ, cât şi pentru societate”, iar „oamenii sănătoşi pot să muncească şi implicit să contribuie la bunăstarea socială”. „Una dintre cele mai importante ameninţări asupra sănătăţii sunt bolile cronice, afecţiunile cardio-vasculare, diabetul zaharat, obezitatea şi cancerul. Există dovezi incontestabile că aceste patologii pot fi prevenite şi chiar vindecate prin modificarea stilului de viaţă, printr-o nutriţie corectă şi prin creşterea nivelului de activitate fizică. Toate aceste elemente se regăsesc descrise, pe larg, în carte”, a afirmat Oana Bogdana Pop, tânără originară din satul Dâmbu, comuna Sânpetru de Câmpie, despre care am mai aflat că a absolvit clasele I- IV în oraşul Sărmaşu, clasele V-VIII la Liceul de Artă din Târgu-Mureş, unde a studiat flaut şi pian, iar clasele IX-XII la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş.

Volumul „Sănătate cu tratamente naturiste” se adresează tuturor persoanelor interesate de un stil de viaţă sănătos şi a fost scris în urma unei cercetări realizată într-unul din laboratoarele Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş. „Cartea se adresează atât oamenilor sănătoşi, cât şi oamenilor bolnavi. Prima parte a cărţii cuprinde un mic studiu comparativ între un lot de pacienţi omnivori şi un lot de pacienţi vegetarieni. Studiul l-am realizat în laboratorul de biochimie farmaceutică din cadrul UMF Târgu-Mureş. Tot în prima parte a cărţii se regăsesc informaţii utile despre cum să fim oameni sănătoşi, cum să ne păstrăm starea de sănătate cât mai mult timp posibil. A doua parte a cărţii cuprinde fitoterapia şi dietoterapia, câteva patologii, respectiv în bolile cardiovasculare, în diabetul zaharat de tip II, în obezitate şi în cancer”, a menţionat Oana Bogdana Pop, absolventă a Institutului Diplomatic Român (Politică Externă şi Diplomaţie – 2016), în prezent masterandă în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş – Nutriţie Clinică şi Comunitară.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE