Un zâmbet pentru bolnavii de cancer la Reghin Reghin
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 407 Vizualizări

Un zâmbet pentru bolnavii de cancer la Reghin

Asociaţia Inovaţie în Educaţie Eureka din Reghin a organizat sâmbătă, 17 septembrie, la sediul său din strada Pandurilor nr. 32 un târg caritabil pentru bolnavii de cancer. img_0630„Această acţiune caritabilă este menită să sensibilizeze comunitatea locală cu privire la acest segment de bolnavi care afectează un număr tot mai mare de persoane, din păcate mulţi copii şi tineri, să inoveze spiritul civic, pentru că numai împreună putem să ajutăm ca aceşti bolnavi şi familiile lor să aibă o şansă în plus la viaţă, şansă care s-ar putea ca să ne fie returnată, poate, fiecăruia, pentru că, nu-i aşa, viaţa este plină de necunoscute, cu bucurii şi necazuri”, a precizat Rodica-Ioana Bândilă, preşedintele Asociaţiei Inovaţie în Educaţie Eureka din Reghin.

Program artistic

img_0609Participanţii care au răspuns pozitiv s-au prezentat cu unul sau mai multe obiecte pe care să le vândă sau să le dea la schimb, iar banii rezultaţi în urma tranzacţiilor să fie donaţi Asociației „Împreună pentru copiii cu cancer”. img_0625„Ideea acestui târg a venit din mass media, reghinenii au avut parte de foarte multe cazuri de copii şi tineri bolnavi, în special de leucemie, cu foarte multe postări pe reţele de socializare. Din păcate această boală, încă de la vârste fragede răpune vieţi. Am spus că dacă tot se mediatizează astfel de cazuri, iar lumea este de multe ori saturată de atâtea cazuri am zis să facem ceva concret, fiecare să vină cu un obiect şi să încerce ori să facă schimb, ori să cumpere sau să vândă, iar banii să fie donaţi în contul acestor bolnavi de cancer. De asemenea am invitat doi tineri talentaţi, respectiv Adi Muntean, artist hip-hop şi Laura Rafaela, solistă pop, dar am solicitat şi sprijinul Mironei Gliga care ne-a ajutat. A salutat ideea noastră şi ne-a trimis doi copii de la Şcoala de Dans Sportiv „Dansul viorilor”. Ca oferta artistică să fie completă, prin amabilitatea unei eleve care ne-a spus că are doi verişori foarte haioşi din judeţul Bistriţa-Năsăud care ar vrea să danseze un dans popular de la Telciu în cadrul acestui eveniment. Mulţumim celor care au venit cu tot felul de lucruşoare, care au răspuns invitaţiei noastre. Nu ne aşteptăm la minuni din prima dată, şi sperăm ca pe viitor asemenea acţiuni vor avea un ecou şi mai mare”, a precizat Rodica-Ioana Bândilă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE