Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș a anunțat că organizează vineri, 7 octombrie, cursul postuniversitar intitulat „Tratamentul antitrombotic în fibrlația atrială”, pe care îl va susține prof. univ. dr. Dan Dobreanu. Cursul este creditat de Colegiul Medicilor din România cu 6 puncte EMC. Potrivit UMF Târgu-Mureș, principalele aspecte abordate vor fi: fibrilația atrială: aspecte diagnostice și de tratament; fiziologia normală și patologică a hemostazei; tratamentul antiplachetar; tratamentul anticoagulant oral și parenteral; noile anticoagulante orale și cazuri clinice de fibrilație atrială.
