- redactia
- 0 comentarii
- 2339 Vizualizări
Participare selectă la gala K1 de la Târgu-Mureș
14 octombrie 2016Brandul românesc de arte marțiale ARMURA, în parteneriat cu Gombos Martial Arts, organizează în zilele de 15 și 16 octombrie 2016, în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș, ediția a III-a a Cupei ARMURA la kickbox.
La întrecere sunt așteptați peste 200 de practicanți de kickbox de la 30 de cluburi din întreaga țară, reprezentând cluburile: Professional Fight Gym Bistrița, Pretorienii Deva, Hemi Guard Fight Brașov, Drobeta Fighting Men, Kombat Academy Pitești, Kickboxing Rodna, Tsunami București, Somokickboxing Timișoara, Tengu Cluj-Napoca, Kami București, Scorpions Hârlău, Enjoy Fitness Brașov, Tigers Sovata, SCM Bacău, Power Gym Craiova, Tai Chi Do Ryu Constanța, Body Factory Kickboxing Târgu-Mureș, Korond Fight Team, Scorpions Iași, Thain Shin Do Gym Urlați, Ex-Stream Gym Gura Humorului, Gladiators Baia Mare, Wing Chun Baia Mare, Samurai Olt Slatina, Rey Târgu Jiu, Fire Kick Gherla, Clubul Român de Kendo, MMA Transilvania Cluj-Napoca, Hard Workout Sibiu, Rei Fight Târgu-Mureș și Black Diamond Fight Târgu-Mureș.
La fel ca în anii trecuți, competiția de la Târgu-Mureș se adresează atât copiilor și juniorilor mici, care vor lupta în regim kick light pe tatami, cât și juniorilor mari și seniorilor, care se vor întrece în ring după regulile K-1. Toți participanții vor fi răsplătiți cu diplome și medalii, iar câștigatorii primelor trei locuri vor fi premiați cu echipament de arte marțiale ARMURA.
Urmașii lui Moroșanu vor să ia Cupa ARMURA
Un club cu pretenții care va participa la această ediție este Scorpions Iași, care vine cu gânduri mari. Antrenorii Mihai Constantin și Narcis Mânzat vor conduce o delegație de aproximativ 50 de sportivi la puternica întrecere de kickbox de la Târgu-Mures. Scorpions este unul dintre cele mai galonate cluburi din lumea artelor marțiale românești și europene. După ce i-a lansat pe titrații Cătălin Moroșanu și Sebastian Ciobanu, gruparea din Copou se mândrește, de anul trecut, și cu un campion mondial la K1 amatori, Andrei Leuștean. Printre sportivii foarte cunoscuți care activează sub comanda reputatului tehnician Mihai Constantin se numără Bogdan Năstase și Sebastian Cozmanca. Un alt luptător al clubului moldovean cu rezultate deosebite este și Dănuț Hurduc, care are un contract individual de reprezentare cu ARMURA.
Cântarul oficial este programat sâmbătă, la ora 8, iar după două ore are loc ședința tehnică. Întrecerea propriu-zisă începe la ora 10.30. Câștigătorii primelor trei locuri vor fi premiați cu echipamente de arte marțiale ARMURA, iar campionii vor primi binemeritatele trofee. Organizatorii vor oferi de asemenea și premii individuale speciale. În plus, toți participanții vor fi răsplătiți cu diplome și medalii.
Intrarea spectatorilor este liberă.
Koncz Attila, un mureșean care își dorește trofeul la K1
Unul dintre participanții mureșeni la gala de kickbox și K1 Cupa ARMURA din acest week end, care se dispută în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș este Koncz Attila. Acesta este legitimat la clubul Black Diamond Fight Târgu-Mureș, sub îndrumarea lui Poczo Zoltán, inițiat la rândul său de fostul campion mondial Gombos Attila. Are doar 21 de ani, a absolvit Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș, la Științe Economice, în urmă cu doi ani și în prezent este student în anul II la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UMF Târgu-Mureș.
Sportivii care aleg acest drum sunt deseori categorisiți ca oameni agresivi, dar puțini cunosc faptul că una dintre regulile impuse de instructori și antrenori este disciplina și interzicerea practicanților de a se implica în diverse conflicte. Este și cazul lui Koncz Attila, un tânăr respectuos, care și-a ales acest drum doar din pasiunea sa născută de mic pentru sporturile de contact. Ca în multe cazuri, prima piedică a venit din partea familiei. „M-au pasionat întotdeauna sporturile de contact, dar nu am avut ocazia. Eram prea mic, apoi am fost ocupat cu învățătura. Nici mama nu mă lăsa la început, să nu ajung cum se spune de obicei despre practicanții acestor sporturi, sau să nu pățesc ceva. Acum părinții mă ajută și sunt chiar mândri de mine. Au acceptat că sportul de contact te disciplinează. Te duci să te bați doar în sală, la antrenamente și meciuri, nu să bați pe cineva care nici nu știe să se apere. Una din primele reguli când te duci la un club este aceea că ești avertizat de la început că dacă ești prins că te bați, ești dat afară”, ne spune tânărul luptător.
Titlul național, prima „țintă” a mureșeanului
Attila practică această disciplină de un an și jumătate, dar debutul în gale profesioniste l-a avut în acest an, la Târgu-Secuiesc, unde a câștigat mai întâi o gală semiprofesionistă, dar a câștigat ulterior o alta, profesionistă de această dată, la București. Fiind remarcat, a fost apoi invitat la Budapesta, la competiția Bellator, una foarte puternică, de nivel înalt, cu lupte pentru centuri mondiale la unele categorii. Acolo a pierdut la puncte în fața unui luptător local cu mult mai mare experiență, dar acest lucru mai degrabă l-a ambiționat. Înainte de a trece la K1, a participat la competiții de wu-shu, clasat pe locul 3 la Naționale, apoi a obținut locuri I la Miercurea Ciuc și Târgu-Secuiesc, în întreceri de full fight. Diferențele dintre aceste stiluri este priza, aruncările permise la cele din afara K1, unde sunt permise doar lovituri de brațe și picioare. Trecerea la K1 a făcut-o pentru că i-a plăcut mai mult regulile acestui tip de luptă. „Îmi doresc să ajung în primul rând campion național. La competiția de la Târgu-Mureș am participat și anul trecut, când m-am clasat al doilea, dar experiența cumulată mă face încrezător că în acest an pot câștiga la categoria mea de greutate, sub 80 de kilograme. Întrecerea este piramidală și, în funcție de numărul celor înscriși în categorie, trebuie să-ți dozezi efortul și să te ferești de accidentări”, este dorința lui Attila.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu