”De la lume adunate”, volumul de debut semnat Mihai Teodor Nașca Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 717 Vizualizări

”De la lume adunate”, volumul de debut semnat Mihai Teodor Nașca

Mihai Nașca, cunoscut publicului pentru emisiunile de  folclor își va lansa duminică, 2 aprilie în cadrul Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov volumul său de debut intitulat ”De la lume adunate”. Mihai Teodor Nașca s-a născut pe data de 19 mai 1978 și a copilărit în satul Bîrlibaș, comuna Sînpetru de Câmpie, județul Mureș, loc în care ia cunoștință cu lumea satului, cu obiceiurile și tradițiile locului, dar și cu cantecul tradițional. Absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca, urmează  totuși un parcurs jurnalistic, începând cu anul 2001 și până în prezent, debutează la radio, apoi presa scrisă și în ultima vreme, preponderent televiziune, unde realizează emisiuni cu specific etnologic. Emisiuni și texte jurnalistice din tot spectrul editorial, însă din anul 2006 se focusează pe tradiții și cultură tradițională.  De zece ani realizează la Televiziunea Tîrgu Mureș, emisiunea Viața Satului Mureșene și  Plaiuri Mureșene, emisiuni în care au fost prezenți majoritatea soliștilor importanți, care cântă muzică tradițională. Pe lângă aceștia, un loc important  în activitatea sa l-a reprezentat și punerea în valoare a animatorilor culturali și a grupurilor folclorice din județul Mureș, dar și realizarea și prezentarea de spectacole.

”Artistul joacă rolul vectorului pentru creația tradițională”

Volumul “De la lume adunate” se constituie într-o călătoria a autorului în minunata lume a satului românesc presărată cu episoade, protagoniști și povești, care toate la un loc formează o lume în care fiecare poveste în parte e o lume aparte, fiecare fir  al poveștii este deosebit în felul lui, însă ține cont în mare măsură și de cel care poveștește, după cum afirmă Mihai Nașca.”În condițiile în care ne plângem de repere, cartea de față poate fi un manual, un referențial, mai ales pentru cei care calcă pe drumul deloc ușor al păstrătorului valorilor culturii tradiționale, conștientizând faptul că artistul joacă rolul vectorului pentru creația tradițională, el înobilează cu vocea lui și face cântecul nemuritor, care la rândul să îi oferă aceiași nemurire și artistului. Mă gândesc cu ce emoții își vor reciti protagoniștii interviurilor, poveștile surprinse atunci. E ca și cum ai deschide o cutie a amintirilor, pentru că totuși au trecut câțiva ani buni de la realizare. Sper ca și cititorul avid de cunoștințe să se regăsească în aceste pagini. Și mai marchează ceva apariția acestei cărți: împlinirea a zece ani de emisiuni “Viața Satului Mureșean”, la Televiziunea Tîrgu Mureș, acolo unde au participat majoritatea celor intervievați. Și pentru că drumul de la idei la fapte e uneori destul de anevoios, mă bucur că atunci când am pus problema realizării cărții, pe lângă cei apropiați și familie care m-au susținut, o iubitoare de tradițional și frumos, Victoria Oprea de la Oprea Avicom a fost printre primele care mi-a întins o mână, iar apoi a venit și rândul Libris  Editorial Brașov”, afirmă Mihai Teodor Nașca în prefața cății sale de debut ”De la lume adunate”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE