
- redactia
- 0 comentarii
- 404 Vizualizări
9 mai – Ceremonie care va marca Ziua Independenței, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și Ziua UE
4 mai 2017Marți, 09 mai 2017, Instituția Prefectului – Județul Mureș și Garnizoana Tîrgu Mureş, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tîrgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș, vor organiza o ceremonie ocazionată de sărbătorirea Zilei Independenţei de Stat a României, a Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial și a Zilei Uniunii Europene .
Ceremonia militară şi cea religioasă vor debuta începând cu ora 11.00 în fața Palatului Administrativ din Piaţa Victoriei cu acordarea onorului reprezentantului Guvernului în teritoriu – prefectul județului Mureș, dr. Lucian Goga.
Ceremonia va continua prin intonarea Imnului Național al României, urmat de Imnul Uniunii Europene.
Oficierea serviciului religios va consta în rostirea unui Te Deum.
Alocuțiunile reprezentanților Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi ai administrației publice locale se vor încheia cu depunerea de coroane de flori în memoria celor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor de libertate și unitate națională.
Finalul ceremoniei va aparține efectivelor aparținând tuturor instituţiilor aparţinând sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională reprezentate pe plan local, care, constituite în gardă de onoare, vor defila și vor acorda onorul tuturor tîrgumureșenilor prezenți la acest eveniment cu triplă însemnătate istorică.
(Comunicat de presă – Garnizoana Tîrgu Mureș)
- Etichete:
- 9 mai
- Garnizoana Tîrgu Mureş
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu