„Nasturi” împotriva violenţei, la Colegiul Agricol Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

„Nasturi” împotriva violenţei, la Colegiul Agricol

Campania „nasturilor” împotriva violenţei continuă, sub sloganul „Cu violenţa pierzi mereu”, cu îndemnul pentru fiecare dintre noi de a medita la costurile violenţei, atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru familie sau societate.

Astfel, zilele trecute „nasturii” antiviolenţă au ajuns şi la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” din Târgu-Mureş, unde mai mult de 60 de elevi din clasele IX-X, coordonaţi de profesorii Viorel Socol şi Diana Cozma Matei, au discutat cu comisar şef Gabriela Pîncă şi psiholog Elena Micheu despre ce se poate face pentru a nu se ajunge în situaţii dramatice, despre cât de important este să oferim, dar să şi pretindem respect.

„Cât ne costă violenţa? Care sunt primele comportamente într-o relaţie, încă de la această vârstă, care trebuie să ne ridice semne de întrebare? Care este scopul acestor activităţi, al campaniilor de informare şi sensibilizare a comunităţii? Ce putem face fiecare? Sunt câteva dintre întrebările care au primit răspuns la această întâlnire, moderată de comisar şef Gabriela Pîncă şi psiholog Elena Micheu de la Centrul de Prevenire, Monitorizare şi Combatere a Violenţei în Familie Târgu-Mureş”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

cof

„După ambele activităţi, am extras cel puţin o concluzie: “Violenţa în familie nu este doar problema celor implicaţi direct, pentru că ne afectează pe toţi! Mulţumim pentru o activitate dinamică!”, au mai transmis poliţiştii mureşeni.

La nivel internaţional, în fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, se desfăşoară „Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei”, care are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE