Programul Zilelor UMF Târgu-Mureş 2017 Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 419 Vizualizări

Programul Zilelor UMF Târgu-Mureş 2017

O serie de evenimente de excepție vor îmbina într-un mod armonios cultura și arta cu medicina și farmacia, în perioada 11 – 15 decembrie, cu prilejul Zilelor UMF Tîrgu Mureș.

De la MEDISIM, la concert de colinde
Zilele UMF Târgu-Mureș debutează luni, 11 decembrie, la ora 9.00, la Centrul de Simulare și Abilități Practice, cu Congresul Național de Simulare Medicală MEDISIM. Expoziția de artă plastică “Arta în suflet de medic”, extrem de apreciată în peisajul academic, va fi locul în care medicii, farmaciștii și studenții își vor expune creațiile.
Marți, 12 decembrie, la ora 12.00, la Centrul de Cercetări Avansate Medicale și Farmaceutice (CCAMF) va avea loc conferința „Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică”. La ora 16.00, la Centrul de Simulare, va avea loc workshop-ul „Ultrasonografia – stetoscopul mileniului III”.
Seara, la ora 19.00, studenții Universității noastre vor transmite magia Sărbătorilor de iarnă, la Concertul de Colinde de la Teatrul Național din Târgu-Mureș. Vor concerta: Andreea Vîlcan, Stelian Ailincăi, Ina Ioana Todoran, Alexandru Ghivirigă, Diana Vascul, Cristina Mudrenco, Alexandra Răuță, Corul Ligii Studenților din Târgu-Mureș, Corul Organizației Studențești de Medicină Dentară, Corul Asociației Studenților Maghiari din Târgu-Mureș, Corul Asociației Studenților Farmaciști, Grupul Studenților Creștini, Corul Studențesc Amicus, Grupul de Muzică Bizantină Anastasios.

“Zilele Cărţilor Deschise”
Miercuri, 13 decembrie, Editura „University Press” a UMF Târgu-Mureș organizează o nouă ediție a Salonului de Carte Universitară „Zilele Cărților Deschise”, prilej cu care vor avea loc o serie de lansări de carte, în Amfiteatrul Mic, la ora 11.00. Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat organizează, în 13 decembrie, a zecea Conferință a Doctoranzilor și a șaptea Conferință a Postdoctoranzilor în Medicină și Farmacie. Programul oferă sesiuni plenare prezentate de către invitații din străinătate și comunicări ale celor mai valoroși coordonatori de doctorat ai UMF.

Invitați din țară și din străinătate vor fi prezenți, în perioada 13-15 decembrie, la Cursul European de Educație în Anestezie, o manifestare științifică tradițională în cadrul căreia standardele anesteziei sunt ridicate la cel mai înalt nivel.

Doctor Honoris Causa, pentru două personalităţi

Amfiteatrul I din cadrul UMF Târgu-Mureș va găzdui miercuri, 13 decembrie, de la ora 17.00, evenimentul organizat de British Council – Road cu IELTS: „UMF – Centru de acreditare lingvistică”, în cadrul căruia se vor prezenta etapele de obținere a certificării lingvistice IELTS.
Corul Național de Cameră „Madrigal”, unul dintre cele mai renumite ansambluri corale din România, va susține miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș, concertul extraordinar de Crăciun, sub bagheta dirijorului Anna Ungureanu. Experiența profesională obținută în preajma fondatorului „Madrigal”, maestrul Marin Constantin, alături de care a petrecut aproape nouă ani, o recomandă ca discipol și continuator al legendarului muzician.
Sala Senatului va găzdui joi, 14 decembrie, evenimentul de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al UMF Târgu-Mureș academicianului doctor Maya Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, și profesorului doctor Mark Slevin, de la Manchester Metropolitan University.

Antreprenoriatul medical şi studenţii
La Facultatea de Medicină Dentară va avea loc evenimentul #OpenUpDentistry, în cadrul căruia va avea loc prezentarea ofertei temelor de licență de la discipline, promovarea cercurilor științifice studențești, stand de fotografie dentară și relansarea site-ului OSMD.
Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș și UMF Târgu-Mureș organizează vineri, 15 decembrie, prezentarea interactivă „Antreprenoriatul medical pentru tinerii absolvenți”, în cadrul căreia vor fi abordate teme referitoare la antreprenoriatul și micro-dezvoltarea durabilă, digitalizarea modelelor de business în servicii medicale, demararea unei afaceri etc. Tot vineri vor avea loc workshop-urile „Nutriția sănătoasă începe cu alăptare” și „Anatomia secțională a creierului și implicațiile clinice ale sistemului limbic”. La ora 16.00, Aula Facultății de Medicină Dentară va găzdui Gala vitaStudentis.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE