Home / Sport / Dezamăgire în meciul de adio

Dezamăgire în meciul de adio

În ultima etapă a turului Ligii Naționale de Baschet Feminin, UPM BC Sirius Târgu-Mureș a cedat pe teren propriu cu 59-63 (17-21, 15-15, 13-17, 14-10) în fața formației ICIM Arad. În ultima partidă disputată în acest an pe teren propriu echipa antrenorului Ionel Brustur a dezamăgit după o evoluție modestă, fără determinare, lipsită de motivație. Întâlnirea era duelul pentru ultimele două locuri, respectiv 8 și 9, Phoenix Galați fiind retrasă deja din etapa a VI-a. Soarta învingătoarei a stat în cumpănă până la final, diferența de pe tabelă fiind în permanență una care putea fi răsturnată cu două faze de atac finalizate. Cu două jucătoare americane care au făcut mai mult figurație, Alyssa Lawrence și Sherise Williams, care au reușit să înscrie de sub panou de doar două ori din 17 aruncări (doar prima), mureșencele s-au bazat și de această dată doar pe aportul celei de-a trei jucătoare de peste Ocean, Angel Robinson, care a fost și de această dată principala realizatoare, cu 20 de puncte.

Doar o „floare” nu aduce primăvara

Jocul a fost unul echilibrat pe toată durata, dar cele care s-au aflat aproape în permanență la conducere au fost oaspetele. Sirius a condus cu 5-2 în primul sfert, dar au fost conduse apoi cu 13-7 și la 17-17 au ratat trecerea la conducere, primind în finalul actului două coșuri. Mureșencele au avut 25-21 în sfertul secund și puteau reuși desprinderea, dar jucătoarele amintite au ratat deseori de sub panou după două sau trei tentative consecutive și oaspetele au preluat conducerea. Coșul de trei reușit de Zorca Mitov a dus scorul de 32 egal, dar apărarea a lăsat din nou de dorit și arădencele au încheiat din nou cu două reușite. Jocul fără orizont a continuat, dar coșul de trei înscris de Andreea Beldian în ultimele secunde relansa jocul. Brankica Hadzovic a fost lăsată să arunce însă de la mare distanță pe sirena dinaintea ultimei pauze și oaspetele au intrat la pauză cu 8 puncte avantaj. Erorile din atac și câteva comise de brigada de arbitri au împiedicat revenirea care părea posibilă până în ultimul minut. Mureșencele au depășit deseori bariera celor 24 de secunde de atac, în timp ce arădencelor li s-a acordat și coș de la distanță la o fază în care pasa a fost interceptată pe sirena expirării timpului de atac, aruncarea, evident, după. Cu toate acestea, s-a ajuns deseori la o diferență de un singur coș, în special prin realizările lui Robinson. Așa cum se știe, în jocurile de echipă, când aceasta se bazează pe realizările unui singur jucător, șansele de reușită sunt minime. BC Sirius preia ultimul joc și va sta în prima etapă din retur, când urma să joace cu echipa din Galați și vor încheia anul cu o evoluție pe terenu singurei echipe pe care au învins-o, CSBT Alexandria (cu excepția celei retrase, anulată).

Pentru BC Sirius au înscris: Robinson 20, Mitov 10 (2×3), Beldian 8 (2), Meszáros Kata 6, Lawrence 6 (2 din libere), Radovic 3 (1), Gál Emese 3 (1), Alina Pop 3 (1). Au mai jucat Williams și Antonia Radu.

De la oaspete Hadzovic a avut aproape același rol ca și Robinson, cu 20 de puncte, cu două din cele doar trei coșuri de 3 puncte reușite de ICIM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Târgu Mureș: Noutăți despre Bazinul de înot olimpic!

Lucrările la construirea Bazinului de înot olimpic din cartierul târgumureșean Aleea Carpați sunt finalizate în …