Home / Administratie / Reabilitarea Pocloșului, finalizată cu succes de ABA Mureș

Reabilitarea Pocloșului, finalizată cu succes de ABA Mureș

Reprezentanții Administrației  Bazinale de Apă Mureș au anunțat marți, 19 decembrie, în cadrul unei conferințe, finalizarea  lucrărilor de reparații și  reabilitare a pârâului Pocloș din Târgu-Mureș. Lucrările investiției, începute în anul 2013, se ridică la suma de 6.280.683 de lei.

„Pe lângă subiectele de senzație care sunt în această perioadă, gen probleme sociale, accidente, vreme rea, noi venim iată cu un subiect normal, în sensul în care am finalizat lucrările de reparații și reabilitare a pârâului Pocloș din Târgu-Mureș. Toți trăim aici, toți ne desfășurăm activitatea aici, îl observăm zilnic, unii chiar locuiesc pe lângă acest pârâu, și de cinci ani de zile au fost niște eforturi de reabilitare și reparații ale pârâului Pocloș pe un tronson, respectiv Pod Livezeni-Pod 1 Decembrie 1918. Traseul pârâului Pocloș reprezintă o prezență important în contextul urban al municipiului Târgu-Mureș. Corect organizat poate constitui un element de reprezentare al orașului, și poate contribui la o mai bună calitate a vieții celor care îl utilizează. În particular, traseul pârâului Pocloș, în spațiul urban creat de parcursul său, va avea șansa să se integreze în structura municipiului și să-i contureze o fizionomie”, a precizat Călin Fokt, responsabil relații cu presa, Administrația Bazinală de Apă Mureș.

„Suntem un prieten al naturii”

Lucrările de reparaţii ale pârâului Pocloș au constat în refacerea radierului din beton în soluţia aleasă de zidărie de piatră, realizarea unei chiunete prefabricate din beton armat, amplasată pe axul cursului, cu secţiunea trapezoidală, în vederea stopării dezvoltării vegetaţiei acvifere şi care va avea rolul de a tranzita debitele mici şi foarte mici şi va permite autodragarea în perioadele secetoase, grinzi de reazem din beton simplu pentru sprijinirea pereului, precum și Înlocuirea câmpului de dale cu pereu zidit din piatră brută.

„Suntem la ce de a doua lucrare în Târgu-Mureș, după amenajarea malului Mureșului, în zona Aleea Carpați. Am încercat să continuăm această tradiție, care dorim să o ducem mai departe și în anii ce vor urma. Ne dorim să luăm sectoare care sunt deteroriate, să le amenajăm cu forțe proprii. Încercăm astfel să devenim parteneri ai orașului Târgu-Mureș, să transmitem tuturor că suntem un prieten al naturii. Dorim să sprijinim toate inițiativele orașului. În acest sens, am început în urmă cu cinci ani această lucrare, La semnarea ordinului de începere a lucrărilor când  ne-am propus să facem această investiție,  era atunci o comparație cu orașul Amsterdam. Nu știu dacă am reușit în totalitate, dar eu zic că am făcut un lucru bun. Am ales și varianta cea mai prietenoasă cu natura, respectiv această zidărie de piatră. În plus, datorită faptului că debitului Pocloșului are fluctuații foarte mari și de alungul acelui curs au fost și mai multe evacuari neautorizate, care practic, pe timpul verii, datorită debitului mic, dădea acel caracter insalubru cu miros neplăcut, am purces să închidem toate aceste evacuări. Unde a fost posibil le-am racordat cu sprijinul celor de la Aquaserv la rețeaua de canalizare, și am închis practic toate acele evacuări necontrolate și neautorizate. Tocmai ca tranzitul și mirosul să nu fie în perioada de vară, am pus acea chiunetă centrală pe care de obicei tranzitează debitul destul de mic al Pocloșului pe timp mai secetos”, a precizat ing. Cristian Bratanovici, directorul Administrației Bazinale de Apă Mureș.

„Sunt mândru pentru că am făcut ceva pentru târgumureșeni”

Potrivit directorului ABA Mureș, lucrările nu au fost lipsite de greutăți, atât de ordin tehnic cât  și datorită condițiilor meteorologice, fapt pentru care lucrările prevăzute a fi finalizate în cursul anului trecut, au fost terminate la finele anului 2017. „Nu a fost o lucrare foarte ușoară pentru că am făcut-o practic în mediu acvatic. A trebuit să deviem  cursul. Pe taluz a fost mai simplu, dar pe radieri, a trebuit să deviem cursul cu saci, inclusiv radierul e făcut din beton armat ca să asigure  rezistența talvegului cursului de apă. Ne-am propus să finalizăm lucrarea în patru ani, dar datorită unor inadvertențe , în special a condițiilor meteo de anul trecut, am avut o mică întârziere. Per ansamblu, sunt mulțumit de această lucrare, ea a însumat un efort de 1,5 milioane euro, cu un mic amendament, am făcut și câteva lucrări în zona neamenajată, în amonte de Podul de la Livezeni, cu o valoare de 300.000 de lei. Ca și inginer constructor hidrotehnic, sunt mândru de această lucrare, la fel ca și de cea de pe râul Mureș. Sunt mândru pentru că am făcut ceva pentru târgumureșeni”, a subliniat ing. Cristian Bratanovici.

Parteneriat cu primăria în beneficiul orașului

Printre cei care au felicitat lucrarea s-a numărat și viceprimarul municipiului Târgu-Mureș Makkai Grigore, care a salutat intenția Administrației Bazinale de Apă Mureș de a avea un parteneriat cu municipalitatea în vederea demarării de noi investiții, respectiv piste de biciclete și parcări care au în centrul atenției pârâul Pocloș.

„Ideile care au fost prezentate sunt de mare interes pentru viitorul orașului. Dacă ele vor fi dezbătute și clarificate din punct de vedere tehnic, se deschide o nouă perspectivă pentru finanțarea acestor lucrări, și vom intra într-o etapă foarte favorabilă pentru realizarea lor, prin Programul Operațional Regional care este în curs de desfășurare. Axa 4, pe dezvoltare urbană durabilă, ne permite accesarea unor fonduri consistente pentru realizarea acestor lucrări. Mă bucur de ideea de a începe o colaborare, detaliile tehnice vor fi dezbătute de către specialiști. Eu în calitate de viceprimar nu  pot  spune cum vor fi aceste parcări sau piste de biciclete, dar sunt specialiști care trebuie să vină în sprijinul ideilor lansare de noi, iar cei de la Administrația Bazinală să ne asigure asistența tehnică. Cred că acest mod de abordare ne va conduce până la urmă la o valorificare , nu doar estetică dar și pentru un spațiu util care să poată fi folosit pentru dezvoltarea orașului cu succes”, a menționat viceprimarul Makkai Grigore

„O mai bună calitate a apelor și a mediului înconjurător”

„Prin lucrările de reparații la Pârâul Pocloș, pe care le finalizăm în această zi, ne-am propus să redăm tîrgumureșenilor un spațiu de recreere, unde ei își pot petrece timpul liber în liniște, fără să mai fie deranjați de mirosul neplăcut și de imaginea dezolantă a unui curs de apă neamenajat. Ne-am respectat astfel un angajament ferm al nostru, acela de a ne implica cu toate forțele la o mai bună calitate a apelor și a mediului înconjurător. Le urez tîrgumureșenilor să se bucure și ei de realizările noastre și îi asigur de toată dăruirea și implicarea Administrației Bazinale de Ape Mureș”, a precizat  ing. Cristian Bratanovici directorul Administrației  Bazinale de Apă Mureș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Prefectul Mara Togănel, la ședințele de învestire a noilor primari

Prefectul Județului Mureș, Mara Togănel, a participat la ședințele de învestire a Consiliului Local din …