Share

Home / Sport / Poloiștii vizează a treia dublă

Poloiștii vizează a treia dublă

Bazinul Olimpic din cadrul complexului Weekend din Târgu-Mureș va găzdui sâmbătă și duminică partidele din cadrul etapei a V-a a Superligii la polo masculin dintre CSM Târgu-Mureș și Politehnica Cluj. Etapele se dispută cu partide duble, iar mureșenii au susținut trei dintre primele patru etape în deplasare, aceasta fiind a doua dublă pe teren propriu de la revenirea poloului mureșean în elita acestei discipline în România. Mureșenii îl au ca antrenor pe Edward Andrei, revenit din Italia, după ce a antrenat Corona Brașov și are la dispoziție un lot tânăr, dar și jucători care au evoluat la alte echipe din campionat, la care se adaugă și cinci jucători localnici. În cele patru duble ale ediției echipa a reușit două victorii la AMEFA Arad și alte două cu Crișul Oradea, obținute în primele partide de acasă, dar a cedat jocurile de la Corona Brașov și Dinamo București. De cealaltă parte, clujenii nu au reușit nicio victorie în șase partide jucate, dar dubla cu ei se anunță una dificilă. Politehnica a întâlnit în primele etape doar formații fruntașe, iar diferența valorică dintre echipele din prima jumătate a clasamentului și cele din a doua este foarte mare. Partidele vor avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, respectiv duminică, ora 11.00, iar intrarea spectatorilor este liberă.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Programul piscinei „ing. Mircea Birău”, modificat!

Biroul de presă al Primăriei municipiului Târgu-Mureş a remis marţi, 16 aprilie, următorul comunicat: „În …

Share
Share