Share

Home / Sport / Start în faza a doua la baschet masculin

Start în faza a doua la baschet masculin

După încheierea primei faze a Ligii Naționale de Baschet Masculin, din cele trei grupe valorice s-au alcătuit alte patru grupe pentru faza a doua. Acestea au devenit acum grupele Roșie, Galbenă, Albastră și Verde. Primele trei au câte șase echipe în componență, iar ultima doar trei. În prima, cea Roșie, echipele continuă cu punctele cumulate în prima fază, în timp ce cele șase formații din Grupa Galbenă pornesc de la 0. Explicația este simplă: dacă în prima grupă valorică se află primele șase clasate după prima fază, în această grupă au retrogradat ultimele două clasate din prima grupă valorică, alături de primele trei din cele patru ale grupei B și câștigătoarea grupei C, Phoenix Galați.

Se întrevede un nou „recital”

CSM Târgu-Mureș a încheiat prima fază pe locul secund, la egalitate cu gălățenii, dar nu aveau oricum dreptul de a participa în lupta pentru primele opt locuri, fiind club nou înființat. Astfel, ei vor evolua în Grupa Albastră, unde se află șase echipe, cele clasate pe locurile 2-7 în grupa C a primei faze. Cele șase duc la rândul lor „zestrea” din prima fază, mureșenii având deja un avans de 4 puncte față de a doua clasată, CSM Sighetu Marmației. Celelate patru adversare vor fi CSM Focșani, ACS Târgu Jiu, Rapid București și CSM VSKC Miercurea Ciuc. Aceasta din urmă va fi prima adversară a mureșenilor în faza a doua, partida urmând să se dispute sâmbătă, 19 ianuarie, ora 17.00, pe terenul harghitenilor. CSM Târgu-Mureș va susține primul meci pe teren propriu în 26 ianuarie, cu Rapid București.

Se întrevede astfel un adevărat „galop de sănătate” pentru echipa lui George Trif, cu adversare în fața cărora au reușit aproape în fiecare joc să depășească „suta” de puncte înscrise.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

O singură victorie, dar valoroasă

Debutantă după 30 de ani de absență a poloului masculin târgumureșean, echipa CSM Târgu-Mureș a …

Share
Share