Papa Francisc, primit cu lacrimi de bucurie, emoţie şi speranţă la Şumuleu Ciuc Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 488 Vizualizări

Papa Francisc, primit cu lacrimi de bucurie, emoţie şi speranţă la Şumuleu Ciuc

Zecile de mii de pelerini veniţi sâmbătă dimineaţa la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc l-au primit pe liderul spiritual al lumii catolice, Papa Francisc, cu lacrimi de bucurie, cu emoţie şi cu speranţa că învăţăturile sale vor schimba mentalităţi, vor clădi punţi şi îi vor ajuta pe oameni să fie mai buni şi mai atenţi cu cei din jur.
Credincioşii de toate vârstele care au urcat dealul Şumuleu, acolo unde Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie închinată Fecioarei Maria, au avut de înfruntat o ploaie torenţială şi temperaturi scăzute, fapt care a făcut deplasarea foarte dificilă. Cu toate acestea, oamenii nu s-au descurajat, ba chiar au spus că se simt binecuvântaţi că trăiesc un moment istoric şi simt o uşurare şi o putere „care vin de la Fecioara Maria”, cea căreia îi este dedicat sanctuarul de la Şumuleu.
„Nu-i bai că plouă, vin cu sufletul, e o bucurie să fiu aici (…) Pentru Papă am fost şi la Roma de cinci-şase ori, 2.000 de kilometri, şi dacă el vine până la noi, cum să nu vin de la Sovata? Papa e apropiat de oameni şi modest, ne aduce bucurie, ne aduce zâmbetul pe buze. Aşa de tristă e lumea asta, dar el aduce bucurie în sufletele noastre. Avem nevoie de zâmbet, că suntem trişti”, a spus un bărbat din Sovata, judeţul Mureş.
La rândul lor, mai mulţi pelerini, atât catolici cât şi ortodocşi, veniţi din comuna Tulgheş, judeţul Harghita, au afirmat că e o mândrie că se află la Şumuleu Ciuc, iar ploaia e doar o încercare mică pe lângă greutăţile pe care le-au avut de înfruntat de-a lungul vieţii. Oamenii au spus că au venit să se roage pentru sănătate, pentru înţelegere şi pentru fraţii cu care trăiesc în această ţară, indiferent de confesiune.
Despre mesajul cu care Papa Francisc a venit în România, „Să mergem împreună”, pelerinii au spus că că este unul de iubire şi înţelegere reciprocă.
Vremea nu a speriat-o nici pe o femeie din Bacău, îmbrăcată în costum popular, care consideră că şi ploaia e o binecuvântare trimisă de Dumnezeu.
„Dacă aşa vrea Dumnezeu, acceptăm ploaia. Nu putem să ne întoarcem, să ne lăsăm, să ne dăm bătuţi. Sunt cu zâmbetul pe buze, pentru că de atâta timp aşteptam evenimentul acesta. Suntem bucuroşi aşa, iar ploaia e o binecuvântare. Mă voi ruga pentru sănătate, pace, pentru ca tinerii să-şi găsească drumul, pentru că dacă pierzi drumul, nu mai găseşti nici cărarea”, a spus doamna Maria, venită dintr-un sat din Bacău.
Încet-încet, pelerinii au reuşit să ajungă în şaua muntelui Şumuleu, au trecut de controlul de securitate, şi-au ocupat locul în sectoarele securizate şi au aşteptat cu emoţie venirea Sfântului Părinte.
Mulţi dintre ei s-au rugat, au interpretat cântece religioase sau au stat cu ochii pe ecranele de la faţa locului, pentru a afla când Papa Francisc se apropie de Şumuleu. Ploaia a continuat să cadă mai bine de patru ore, iar o ceaţă deasă a acoperit dealul ca o mantie, mulţi temându-se că nu îl vor putea vedea pe Sanctitatea Sa. Însă, cu câteva minute înainte ca acesta să ajungă în sanctuarul marian, ploaia s-a oprit, ceaţa s-a risipit şi au început să curgă doar lacrimile oamenilor.
„E o minune, eram sigură că aşa se va întâmpla, mai ales că statuia Sfintei Fecioare e aici şi ne ocroteşte”, a spus o tânără, cu lacrimi în ochi, în momentul în care Papa Francisc a sosit în şaua muntelui şi i-a salutat pe pelerini, din papamobil, în aplauzele şi uralele lor.
Având în stânga statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc, scoasă pentru prima dată din catedrala franciscană după cel de-al Doilea Război Mondial, Papa Francisc a oficiat Liturghia Pontificală, le-a transmis pelerinilor însemnul său la dialog, la unitate şi fraternitate şi le-a vorbit despre faptul că nu trebuie ca „rănile din trecut” să constituie un obstacol pentru o „convieţuire fraternă”.
„A peregrina înseamnă a ne simţi chemaţi şi îndemnaţi să mergem împreună cerând de la Domnul harul de a transforma vechile şi actualele resentimente şi diferenţe în noi oportunităţi de comuniune; înseamnă a ne dezancora din siguranţele şi comodităţile noastre în căutarea unui pământ nou pe care Domnul vrea să ni-l dăruiască. A peregrina semnifică provocarea de a descoperi şi de a transmite spiritul de a trăi împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni şi de a ne ajuta”, a transmis Sanctitatea Sa.
Momentul culminant al Sfintei Liturghii a fost acela în care Papa Francisc a aşezat un trandafir de aur la picioarele statuii făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aşa cum face când merge la marile sanctuare mariane ale lumii.
Prezenţa Sfântului Părinte a fost un vis împlinit pentru zecile de mii de oameni care vin în fiecare an la Şumuleu, iar mesajul său a fost unul emoţionant, care a fost primit cu bucurie.
„Mesajul său este un îndemn la unitatea bisericilor şi a tuturor oamenilor. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, nici Papa nu alege între ortodocşi şi catolici, a fost şi în ţările musulmane. Ne dă nişte lectii de viaţă, din toate apariţiile sale am avut ceva de învăţat”, a spus un bărbat 60 de ani.
La rândul său, părintele Gered Peter, protopop şi paroh romano-catolic de Bistriţa, a mărturistit că momentul a fost unic şi îmbucurător, iar Papa a adus cu sine mesajul păcii şi al iubirii reciproce.
„Vin la acest pelerinaj din copilăria mea, de vreo 50 ani, dar acum a fost un moment istoric şi unic şi îmbucurător. (…) E un har, e o mare binecuvântare, sunt fericit şi emoţionat. Sfântul Părinte ne-a adus mesajul păcii, al înţelegerii, al iubirii reciproce între diferitele culturi şi binecuvântarea am primit-o cu toţii, cei care am fost aici. Să ne iubim unii pe alţii, fiindcă cea mai frumoasă şi mai scurtă propoziţie din Biblia noastră este: Dumnezeu este iubire. (…) Şi să trăim în iubire şi atunci Dumnezeu este cu noi, este în inima noastră”, a spus părintele Gered Peter.
Un tânăr de 29 ani, din Braşov, a mărturisit că i-a plăcut foarte mult slujba oficiată de Papa Francisc şi crede că respectul, toleranţa şi înţelegerea sunt esenţiale în zilele noastre, iar acesta este mesajul transmis de liderul spiritual al lumii catolice la Şumuleu Ciuc.
„Este foarte importantă toleranţa, pentru că, în mesajul său, Sfântul Părinte a subliniat faptul că trăim împreună foarte multe etnii şi trăind împreună, dacă ne înţelegem şi ne tolerăm unii pe ceilalţi, atunci va da roade faptul că ne respectăm reciproc”, a spus acesta.
Şi Tishler Ferenc, secretar general al Serviciului de Ajutor Maltez din România, consideră că Papa Francisc are puterea de a deschide uşi, de a clădi poduri între comunităţi, indiferent dacă vorbim despre religie sau etnie.
„Am aşteptat cu emoţie şi bucurie vizita Papei Francisc. Cred că Sfântul Părinte este omul care aduce linişte în sufletele noastre şi ne poate întări în ceea ce facem. În acelaşi timp, are puterea de a deschide uşi, de a clădi poduri între comunităţi, indiferent dacă vorbim despre religie sau etnie. Cred că vizita Sfântului Părinte în România este un semn de recunoaştere pentru ceea ce s-a realizat în România şi, în acelaşi timp, un semn de exclamare că se poate şi mai mult şi că trebuie să conlucrăm şi să depunem mai mult efort pe masa religiei şi a identităţii”, a declarat Tishler Ferenc.
Sanctitatea Sa a părăsit sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc în aplauzele şi uralele oamenilor, mulţi dintre ei cu lacrimi în ochi, fericiţi şi recunoscători că au fost martorii unui eveniment istoric, unic în viaţă.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE