Share

Home / Sport / Sezon fructuos pentru Clubul de Echitație Scorillo

Sezon fructuos pentru Clubul de Echitație Scorillo

Odată cu ultima etapă de sărituri peste obstacole a sezonului, organizată la Depozitul de Armăsari Târgu Mureș la sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat anul competițional 2018-2019 cu un parcurs deosebit de fructuos pentru sportivii Clubului de Echitație Scorillo din Sântana de Mureș.

Rezultatele au fost deosebite și în această etapă pentru sportivii și caii clubului, rezultate care confirmă munca și efortul depus de sportivi și antrenorul Maestru Emerit al Sportului Viorel Bubău.

Elevii acestuia au urcat la mai multe categorii pe podium în această ultimă etapă.

Marisa Mureșan, elevă în clasa a VIII-a la Gimnaziul „Al. Ioan Cuza” a urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului cu calul Sara, de alte două ori pe locul I cu calul Cassis și un loc III cu calul Magic, clasată pe locul V în proba de dresaj. Evoluția ei în această întrecere a fost influențată parțial și de galeria supriză pe care a avut-o, printre susținători aflându-se cea care i-a îndrumat primii pași când a juns pe băncile școlii, învățătoarea Manuela Kosorus (în foto 2), dar și diriginta Nicoleta Atomei.

Colega sa mai tânără, Pal Patricia, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” a obținut și ea un loc I cu calul Amba și o poziție fruntașă în clasamentul probei de dresaj. Tot de la Colegiul Național Papiu, Miruna Ciulei, elevă în clasa a IX-a, deși nu a urcat pe podium a obținut un rezultat deosebit în proba de dresaj, devansând sportivi mult mai experimentați. Un al elev din clasa a VI-a de la Papiu, Luca Maior a evoluat pentru prima dată într-o competiție importantă, dar a reușit să debuteze cu succes, fiind și mezinul echipei de la Scorillo.

Mai experimentatul lor coleg, Szabo Hunor a reușit la rândul său cu calul Sara să urce pe podium la etapa de probă completă, cea mai dificilă din cadrul întrecerilor ecvestre.

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

PROPUNERE DE SUFLET: Péter Klosz, ”Cetățean de Onoare” post-mortem al municipiului Târgu-Mureș!

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Péter Klosz, care s-a stins din viaţă în urmă cu …

Share
Share