Home / Opinii / OPINIE. Cum ieșim din criza economică?

OPINIE. Cum ieșim din criza economică?

Ca mulți alții, în fiecare zi introduc datele privind propagarea epidemiei într-un tabel și privesc cu speranță la el, poate azi îmi spune cât va mai dura. Profesional medicii au ziua lor de glorie, sunt în prima line în lupta cu o boală, cercetători microbiologi, epidemiologi, farmacologi, toți sunt în acest moment într-un moment dificil, dar profesional, într-un fel de apogeu. Dincolo însă de ceea ce știu medicii, poate pentru prima oară managementul clinic strategic, managementul epidemiei se află într-o situație nouă, în care impactul social al măsurilor epidemiologice este extrem de ridicat, poate chiar disproporționat de mare. Carantina are efect asupra epidemiei, dar provoacă efecte colaterale necunoscute și nemăsurate.
Poate medicii îmi pot spune cât ar dura tratamentul unui pacient, ce anume trebuie făcut, care e prognoza lui, dar, deocamdată, niciunul nu poate spune cât va mai dura epidemia. Opiniile optimiste spun aprilie, alții spun mai, unii spun că o să reapară în septembrie, alții că se va sfârși abia anul viitor prin iulie. Măsurile anti-epidemie, hai să spunem pe șleau, distanțarea socială, sunt antagonice cu tot ceea ce știm noi că face o economie să funcționeze.
Noi economiștii, unii mai tehnicieni, alții matematicieni, alții ca mine mai filosofi, privim cu oroare la ceea ce începe să fie o criză fără precedent ca amplitudine și consecințe. Înțelegem bine ce spun medicii, avem și noi bunici, părinți, soții, copii, frați surori, pe care vrem să-i știm în siguranță, acceptăm nevoia primordială de supraviețuire, dar ceea ce vedem că urmează este pentru noi un coșmar.

De ce ne temem noi economiștii?

În engleză termenul care se asociază crizei care urmează este ”economic crash” care în limba română se traduce probabil prin ”prăbușire economică” . Dar expresia în engleză are nuanțe ”crash” însemnând accident, zdrobire, sfărâmare sau faliment.
O criză economică este o perioadă dificilă, dar e parte a vieții economice, este ceva ce putem experimenta de mai multe ori într-o viață de om, o prăbușire economică este ceva ce se întâlnește o dată într-o viață de om, sau o dată la câteva generații.
Toate crizele precedente au avut un numitor comun, statul trebuia să ajute economia să revină la viteza normală după o încetinire serioasă. Acum statul oprește economia. Nu știm ce trebuie făcut pentru a o reporni. Și, mai grav, nu știm în ce direcție trebuie să mergem după ce pornim.

O scurtă analiză a mediului strategic economic

În termenii analizei strategice avem o situație de ambiguitate, în care nu se cunosc obiectivele organizației. Cum vrem să arate România de după criză? Mi se pare complet irelevant cine va veni la putere dacă cel care vine nu are un răspuns la această întrebare. Statul marțial este un stat atotputernic, util pe termen scurt, dar o capcană mortală pe termen mediu și lung. Probabil ieșirea din criză va implica un stat intervenționist, dar, direcția în care trebuie să meargă economia este libertatea. Statul poate acum crea două economii diferite, una dependentă de stimulente și ajutoare de stat, o economie clientelară, sau, o economie liberă, independentă de stat, dinamică și adaptabilă la nevoile societății.
Incertitudinea, definită ca o cunoaștere a problemelor care vor trebui soluționate este în acest moment la un nivel nemaiîntâlnit. Ca un simplu exemplu, șomajul la momentul adoptării strategiilor economice este în acest moment dependent de durata măsurilor de prevenție și distanțare socială.
Probabil curba șomajului va fi exponențială, defazată cu o lună două de curba contagiunii, cu mențiunea că vor fi două tipuri de șomaj, unul temporar, care depinde de numărul și dimensiunea firmelor aflate în dificultate dar care supraviețuiesc, și unul pe termen mediu-lung, generat de falimente, insolvențe și restructurări. Șomajul este un element central al politicilor economice, și este un factor de incertitudine major în acest moment.
Contextul economic internațional este frâmântat, cu semne ale unei reorganizări masive spre o lume foarte diferită de lumea pe care o știam în decembrie sau ianuarie chiar. Uniunea Europeană, principalul partener al României este într-un moment foarte dificil. Se pare că Uniunea nu a fost proiectată pentru a putea administra un scenariu de natura celui cu care ne confruntăm. Momentan, Statele sunt centrul atenției, și nodurile de decizie, nu există un răspuns corelat al Uniunii față de contagiune, dar, nici față de situația economică pe care o creează.
Statele lumii, pânâ de curând legate prin rețele invizibile de conexiuni umane, au transformat granițele în ziduri, și, implicit au retezat aceste fire. Momentan, și la nivel european, și la nivel mondial, jocul pare să fie fiecare pentru sine. Solidaritatea internațională este la un minim istoric. Ca mediu decizional, mediul internațional poate fi definit ca un factor de risc major. Riscul internațional pleacă din defazajul contagiunii, și diferențele majore care vor apărea în ceea ce privește viziunea asupra mijloacelor de combatere a crizei, și în mod special în ceea ce privește libertatea comerțului internațional, circulația capitalurilor și a muncii.

Ce se poate face?

1. Ce poate face Statul

Evident statul este primul vizat pentru tot ce înseamnă managementul crizei la nivel macroeconomic. Primul punct care trebuie lămurit este dacă statul trebuie să intervină sau nu în economie pentru combaterea crizei. Acest punct este clar învățat în urma crizei care a început în 1929 (The Great Depression). La acel moment politica economică era ”laissez faire”, intervenția statului în economie fiind privită categoric și generalizat ca negativă. Atunci s-a dovedit că mediul privat este incapabil să reacționeze în situații de criză sistemică fiind nevoie de intervenția statului. Pe baza acestei experiențe s-au conturat treptat mijloace și instrumente care să permită statelor să intervină în economie pentru a corecta anumite dezechilibre. Curentul majoritar al economiștilor este că statul trebuie să reglementeze piețele și să intervină în crize.
Suma de politici economice care se adreseaă combaterii crizelor se numește generic macrostabilizare. Macrostabilizarea are două direcții de acțiune, politica monetară și politica fiscală. Politica monetară în România este administrată de BNR, responsabilitățile și căile de acțiune fiind destul de clare în acest sens. Politica fiscală este administrată de Guvern sub supravegherea Parlamentului. Aici lucrurile sunt un pic confuze, pentru că politica fiscală așa cum este definită de manualele de macroeconomie cuprinde atât partea de venituri cât și partea de cheltuieli a statului.
Ca să fie clar, direcțiile de intervenție sunt taxele și impozitele (care sunt percepute de populație ca politică fiscală) dar și cheltuielile publice.
Teoria general acceptată este că statul intervine în criză prin Banca Centrală prin asigurarea unui flux optim de masă monetară, stimularea creditării, asigurarea masei monetare necesare economiei. De regulă BNR face asta prin reglementări privind creditarea, prin volumul Rezervelor Minime Obligatorii și prin dobânzile cheie pe care le controlează. BNR trebuie să se asigure că băncile funcționează, sunt solvabile, asigură nevoile de tranzacționare și continuă să crediteze economia și statul. În ceea ce privește ceea ce ar trebui să facă Guvernul, există dispute majore și o mare varietate de opinii. Unii insistă că statul trebuie să subvenționeze economia (subvenții directe către agenții economici) alții că statul trebuie să subvenționeze consumul (prin salarii, pensii, asigurări sociale, de șomaj, etc). Unii spun că statul trebuie să investească în infrastructură, alții că statul trebuie să crească volumul programelor de achiziții. O cu totul altă direcție de intervenție o reprezintă facilitățile fiscale și reglementările care restricționează piața.
Volumul în expresie financiară a creșterii cheltuielilor și a diminuării veniturilor statului este limitat de capacitatea statului de a completa veniturile respectiv de a acoperi cheltuielile prin credite sau prin emisiune monetară. Diferența dintre încasări și plăți ale statului este deficitul bugetar, și acest deficit exprimă nevoia de creditare a statului. Într-un mod foarte grosier, statul combate criza prin deficit bugetar. Dar modul grosier de a pune problema nu se aplică României. Costul creditării pentru statul român este mult prea ridicat pentru a nu trebui chibzuit cu grijă modul de folosire a fiecărui euro sau dolar luat cu credit. Deficitul bugetar NU poate fi folosit fără discernământ.
În acest moment, chiar și Nouriel Roubini admite că în contextul limitat al crizei, pentru combaterea efectelor crizei, Teoria Monetară Modernă este aplicabilă (MMT). MMT în esență spune că statul poate să aibă un deficit nelimitat finanțat din emisiune monetară dacă este emitentul propriei monede. Cu alte cuvinte conform MMT statul poate să-și tipărească ieșirea din criză. MMT însă a fost creat pentru sistemul economic american. Moneda americană fiind mijlocul de plată internațional cel mai folosit, este clar că are o poziție privilegiată. Comparativ, leul românesc e complet
nesemnificativ în comerțul internațional. Dar, limitat, cu obiective și destinații clare, o anumită doză de deficit finanțat din emisiune monetară este necesar și acceptabil ca metodă de combatere a crizei.
Momentan problema esențială este folosirea eficientă a stimulentelor economice. Eficiența provine din capacitatea stimulentelor de a genera beneficii ulterioare care să acopere recuperarea sumelor necesare pentru rambursarea creditelor primite de stat.
Un alt imperativ al măsurilor este capacitatea statului de a le implementa în timp util. Un miliard la momentul când este nevoie de el valorează mai mult decât zece miliarde prea târziu. Cunoscând procedurile legale necesare și capacitatea administrativă a statului, investițiile publice în infrastructură, subvențiile și granturile sunt din păcate măsuri care se materializează prea târziu în fluxuri utile de numerar pentru agenții economici în dificultate. Chiar și administrarea de stat a unor ajutoare de stat este procedural prea lentă și prea complicată pentru a fi eficientă. Criza COVID este prea rapidă pentru aceste măsuri.

O a treia cerință a ajutorului către economie este triajul. În medicină, atunci când numărul de pacienți depășește posibilitățile de tratament, se instituie triajul, care înseamnă că se alocă prioritar resurse celor care sunt în situație dificilă dar sunt tratabili. Cei care nu pot fi salvați sunt practic abandonați, cei care nu au nevoie urgentă sunt ajutați când este posibil. În economie, în situația actuală, triajul este imperativ. Dacă ar fi să analizăm proiectele administrate de stat, cel mai bun exemplu este Start UP Nation (SUN). În acest program s-a finanțat un număr de 10.000 de IMM-uri pe an. Cei implicați știu ce dificil a fost să vadă materializat ajutorul de stat în fluxuri financiare. Un program de ajutor de stat care să vizeze 100.000 de companii pe infrastructura administrativă existentă și să ajungă la plăți în anul 2020 este non-fezabil. Ori dacă banii nu ajung repede la beneficiari, probabil este tardiv pentru majoritatea celor vizați.
Momentan doar băncile au sistemele administrative necesare pentru a procesa solicitări de finanțare de dimensiunea celor necesare salvării unui număr ridicat de firme. Prin urmare, soluția IMM Invest este esențialmente bună, pentru că răspunde celor trei cerințe: eficiență, implementare rapidă și triaj. Întrebarea este dacă este suficient, și răspunsul este probabil nu, dar e un început bun.
O problemă esențială pentru companii nu este atât finanțarea cât vânzările. Firmele au nevoie de fluxuri permanente de venituri mai mult decât de fluxuri investiționale. Odată ce fluxurile de venituri, vânzările sunt relativ stabile, creditul este fezabil ca formă de finanțare. Prin urmare statul trebuie să mențină consumul constant ca structură și volum. Probabil soluția americană, evident la o dimensiune românească, de a vira direct tuturor cetățenilor o sumă fixă este o idee aplicabilă. Nu este vorba de o sumă mare ci de o sumă necesară pentru a combate posibila deflație generată de suprimarea cererii. Poate acordarea unui număr de tichete de masă fiecărui cetățean ar fi o idee bună. Având în vedere că turismul a fost unul dintre cele mai lovite domeniii de activitate, acordarea de tichete de vacanță tuturor cetățenilor ar fi la fel o idee bună.
Toate aceste măsuri sunt măsuri aplicabile pe termen scurt, care țin locul unei transfuzii, dar nu rezolvă realmente altceva decât o stabilizare suficientă pentru a se aplica alte măsuri mai eficiente și câștigă timp.
Între timp trebuie urgent soluționate probleme juridice și administrative. Prima prioritate o reprezintă insolvența. Vom avea un număr mare de firme în insolvență. Ceea ce trebuie să se întâmple este ca activele firmelor în insolvență să rămână active productive. Nu folosesc nimănui hale cu utilaje nefolosite, restaurante în paragină, pensiuni părăsite. Nu produc nimic, și se irosesc capitaluri acumulate de economie. Procedurile de insolvență trebuie imperativ să devină mai operative. Există o idee care se vehiculează în anumite medii, nu sunt sigur cât este de cunoscută, ca insolvența să intre sub umbrela arbitrajului comercial. Este o idee absolut fantastică, pentru că se reduce presiune pe instanțe, se asigură specialiștii necesari, și, se adoptă o formă mult mai operativă de lucru. Ce nu știu este în ce măsură se pot asigura costurile arbitrajului din resursele și așa nelichide și probabil insuficiente ale firmelor insolvente. Probabil la o anumită dimensiune a firmelor medierea ar fi o soluție la fel de eficientă și mai ieftină, urmată de arbitraj și, în anumite cazuri de instanță.
O problemă ignorată de legislația insolvenței o reprezintă clusterele (circuitele) de firme în insolvență. Insolvența sistemică este diferită de insolvența individuală.

Între timp, se poate imagina o alocare de resurse umane și administrative spre o agenție care să implementeze măsuri anti-criză de natura investițiilor. Ceea ce trebuie înțeles este că România nu-și permite să finanțeze din deficit investiții care nu se recuperează. Prin urmare, statul român nu trebuie să acorde subvenții pentru investiții, ci să se comporte ca un investitor. Cu alte cuvinte statul ar trebui să țintească sprijinul prin investiții în capital.
Prima formă și cea mai rapidă este bursa. Statul poate cumpăra acțiuni la firmele profitabile pentru a susține prețul acțiunilor. Cea mai eficientă formă ar fi achiziția unui pachet de acțiuni emise pentru majorarea capitalului social la societăți profitabile în mod normal dar aflate în dificultate. Această formă de sprijin permite statului să atingă toate trei cerințele eficiență implementare rapidă și triaj.
Ulterior, pe măsură ce se stabilizează situația acestora, acțiunile pot fi valorificate pentru alte programe de sprijin, sau pentru rambursarea de credite.
O a doua formă, mai lentă și mai costisitoare administrativ este majorarea capitalului social la toate firmele necotate, care au profit în mod normal. Statul poate achiziționa părți sociale nou emise, eventual la paritate cu majorările de capital din partea investitorilor. Acest tip de sprijin crește simultan stabilitatea financiară a firmelor și concomitent crește capacitatea lor de creditare.
O formă specială de sprijin trebuie acordată firmelor cărora statul le-a impus închiderea activității. Este imperativ ca aceste societăți să fie despăgubite pentru decizia statului. Forma de despăgubire sugerez să fie obligațiuni de stat vandabile pe piața financiară (bursă) care să fie acceptate de BNR ca garanții și plătite din emisiune de monedă. Statul ar trebui să compenseze fluxurile de vânzări pierdute calculate pe baza veniturior declarate și fiscalizate. În acest fel se susțin contribuabilii serioși din domeniul alimentației publice. Simultan, se creează un volum de tranzacții pe piața financiară care are un efect pozitiv asupra sistemului financiar în ansamblu, adăugând lichiditate pe piața de capitaluri.

2. Ce pot face agenții economici

Termenul cheie în aceste momente este rețeaua de afaceri. În România afacerile sunt finanțate esențialmente din credit comercial. Implicit acest credit comercial este un liant dar și o cale de contagiune a crizei economice. Cine crede că este imun dacă stă pe numerar pierde din vedere că fluxurile de numerar sunt mai importante ca suma disponibilă din cont. Dacă mor clienții sau furnizorii, nu va trece mult până când va veni și rândul celor care stau pe numerar. Banii trebuie să circule. Nu vă omorâți clienții sau furnizorii, fiți solidari, nu egoiști.
Prima sugestie este divizarea riscului. În loc de o factură pe lună faceți patru facturi pe lună de aceeași sumă. În acest fel accelerați încasarea numerarului și reduceți la un sfert riscul de neîncasare.
Sumele de plătit în tranșe mici sunt mai suportabile ca sumele mari. Probabil crește costul administrării creanțelor pe de o parte a datoriilor pe de altă parte, probabil e mai incomod, dar este mult mai sigur.
A doua sugestie este să evitați investițiile greenfield și să explorați posibilitățile de M&A. În aceste momente este mult mai rapid să preluați firme în dificultate decât să porniți o investiție nouă, preferabil prin majorare de capital.

3. Ce poate face populația

În acest moment toată lumea o va duce greu. Unii mai greu ca alții. Divizarea socială însemnă distanța de doi metri între oameni, nu distanțarea față de oameni. Solidaritatea, sprijinul reciproc, și o puternică implicare civică sunt imperative în acest moment. Stați cu ochii pe partide, vin alegerile. Căutații pe cei cu soluții care măcar par să fie realiste, nu promisiuni fără acoperire. Stați cu ochii pe firmele care fac speculă și sancționați imediat orice tentative de exploatare a situației. De exemplu, dacă vedeți prețuri aberante la anumite magazine, postați pe rețele sociale sau anunțați prin mesaje prietenii. Încercați să sprijiniți inițiativele pozitive. Stați sănătoși, ajutații pe alții să rămână sănătoși.

În loc de concluzie

Criza va trece. Oricât de rău ar fi, după un timp, totul va fi bine, poate chiar mai bine. Crizele sunt necesare, oricât de dur ar suna asta, așa cum iarna e necesară și vara e necesară. Criza e anotimpul greu, care selectează și elimină din economie ceea ce este exagerat și nejustificat. Pentru că întotdeauna va exista ceva exagerat sau nejustificat, întotdeauna vor fi crize economice.
Așa cum după iarnă vine primăvara, așa după criză vine un moment când totul înflorește, și totul se înnoiește și la cei mai mulți dintre noi ne va merge foarte bine. Probabil acest moment va fi in 2022.

Dr. Ec. Brăduț Vasile Boloș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sighișoara medievală: de vorbă cu vizitatorii

Sighișoara Medievală din acest an a avut parte de mii de vizitatori care i-au călcat …