Reghinean de 21 de ani, reținut pentru furt Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 666 Vizualizări

Reghinean de 21 de ani, reținut pentru furt

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au transmis miercuri, 4 noiembrie, prin intermediul unui buletin de presă, faptul că la data de 3 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, au identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

,,Din cercetări a reieşit că la data de 1 noiembrie, cel în cauză, ar fi pătruns pe timpul nopții, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale din municipiu, de unde, dintr-o casă de marcat, ar fi sustras aproximativ 50 de lei. În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore față de tânăr, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE