Ovidiu Gîrbovan, mulțumiri eroilor din echipa Spitalului Clinic Județean Mureș Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3721 Vizualizări

Ovidiu Gîrbovan, mulțumiri eroilor din echipa Spitalului Clinic Județean Mureș

Managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, a transmis felicitări colegilor laureați cu ocazia Zilei Naționale a României cu distincția ”Fibula de la Suseni”. Marți, 1 decembrie, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a acordat Diploma de Excelență și Distincția Fibula de la Suseni unui număr de 7 angajați și voluntari ai sistemului de sănătate mureșean implicați în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2, printre care și doi angajați ai Spitalului Clinic Județean Mureș, lect. univ. dr. Mircea Stoian – șeful Secției ATI, și prof. univ. dr. Anca Meda Georgescu – șeful Clinicii de Boli Infecțioase 1.

Felicitări pentru implicare și efort

Cei șapte reprezentanți ai sistemului medical mureșean au fost distinși ”în semn de înaltă recunoaștere a întregii activități profesionale și aportului adus în gestionarea provocării prin care trece sistemul medical în contextul luptei împotriva pandemiei COVID-19”, în cadrul unei ceremonii organizată în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu Mureș.

”Stimați colegi! Cu ocazia zilei de 1 decembrie, Instituția Prefectului – Județul Mureș a atribuit colegilor noștri, profesor universitar doctor Anca Meda Georgescu și lector universitar doctor Mircea Stoian de la Spitalul Clinic Județean Mureș distincția ”Fibula de la Suseni”, în semn de apreciere a activității desfășurate în lupta cu infecția cu SARS-CoV-2. Felicitări și cred că întreg colectivul Spitalului Clinic Județean Mureș merită aprecierile și mulțumirile noastre pentru rezultatele obținute! Mulțumim tuturor pentru implicare, eforturi și aprecieri! Un gând de recunoștință și spre colegii noștri care au pierdut lupta cu acest virus! Împreună vom învinge!”, a transmis, prin intermediul cotidianului Zi de Zi, dr. Ovidiu Gârbovan.

176 de pacienți cu COVID-19

Referindu-se la situația actuală în ceea ce privește lupta cu virusul SARS-CoV-2, dr. Ovidiu Gârbovan a declarat că miercuri, 2 decembrie, în secțiile Spitalului Clinic Județean Mureș se aflau internați 176 de pacienți diagnosticați cu COVID-19.

”De la debutul pandemiei și până în prezent au fost internați 2.697 de pacienți COVID pozitiv. La data de 2 decembrie avem internați pe secțiile Infecțioase I, Infecțioase II, Penumologie, Chirurgie Generală, Medicină internă, Cardiologie, Nefrologie, Urologie, 176 de pacienți COVID pozitiv. Dintre aceștia, 20 sunt internați în Terapie Intensivă, 15 fiind intubați, în stare gravă. S-au vindecat 2.218 de pacienți până în prezent și din păcate s-au înregistrat 302 de decese. Totodată, am transferat către alte spitale 29 de pacienți”, a afirmat dr. Ovidiu Gîrbovan.

”Colegii sunt adevărați eroi”

Nu în ultimul rând, managerul Spitalului Clinic Județean Mureș a transmis mulțumiri colegilor implicați în lupta cu virusul SARS-CoV-2.

”Colegii sunt adevărați eroi, din martie și până în prezent au fost în permanență la datorie, unii dintre ei s-au contaminat, dar după perioada de tratament și convalescență fiecare a revenit la locul de muncă. Din păcate, am pierdut un cadru medical și un infirmier. Nu am avut probleme deosebite de efective, ci probleme inerente care apar la orice loc de muncă, mai ales la solicitări de un asemenea nivel”, a conchis dr. Ovidiu Gîrbovan.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE