Independența procurorilor apărată de către asociațiile magistraților

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) dezaprobă orice măsură având ca efect nerespectarea independenței procurorilor, afirmată de documente europene și  garantată prin dispoziții legale naționale, se arată într-un comunicat semnat de către președinții celor trei asociații – jud. dr. Andreea Ciucă, jud. Florica Roman și proc. Elena Iordache.

Comunicatul poate fi lecturat integral mai jos.

„AMR, AJADO și APR dezaprobă precedentul creat de Secția pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii în sedința din 12 ianuarie 2021, în cadrul căreia s-a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare „în vederea verificărilor prealabile cu privire la eventuala săvârșire a abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004 …” – text vizând exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni –, cu privire la un act de urmărire penală dispus de un procuror și nemenținut de instanță.

Concret, sesizarea privește o măsură preventivă dispusă de un procuror SIIJ, în cursul urmăririi penale, și revocată de instanță.

Într-un interviu din dată de 13 ianuarie, ministrul justitei, vorbind despre această sesizare, a spus, cu nedisimulată mulțumire, ”… cu unanimitate am solicitat să fie sesizată Inspecția Judiciară …”, intenția ministrului de control politic al justiției, prin desființarea SIIJ și reinstaurarea competenței DNA în anchetarea judecătorilor și procurorilor, fiind deja de notorietate.

Această sesizare vine după ce atât Secția pentru procurori a CSM, cât și actualul ministru, când era în opoziție, cu ocazia dezbaterilor asupra modificărilor la legile justiției, în anul 2017, pretindeau că se luptă pentru apărarea independenței procurorilor, criticând, în schimb, modificări la legile justiției care, în fapt, întăreau statutul magistraților și, în cazul procurorilor, independența acestora în dispunerea soluțiilor și în susținerea concluziilor în instanță.

Subscrisele asociații, am afirmat, în cadrul dezbaterilor parlamentare, necesitatea prevederii independenței procurorilor în legea organică. Există o serie de texte distincte care o prevăd și garantează expres:

s  independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, în condițiile legii;

s  posibilitatea procurorilor de a contesta, la Secția pentru procurori a CSM, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției;

s  posibilitatea procurorilor de a contesta, la Secția pentru procurori a CSM, măsura procurorului ierarhic superior de trecere a unei lucrări, repartizate unui procuror, către un alt procuror;

s  independența (libertatea) procurorilor de a prezența în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză;

s  posibilitatea procurorilor de a contesta, la Secția pentru procurori a CSM, intervenția procurorului ierarhic superior pentru influențarea în orice formă a concluziilor;

s  Secția pentru procurori a CSM are dreptul, respectiv obligația corelativă, de a se sesiza din oficiu pentru a apăra procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independența procurorilor în dispunerea soluțiilor, precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;

s  plenul CSM, secțiile, președintele și vicepreședintele CSM, din oficiu sau la sesizarea procurorului, sesizează Inspecția Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenței, imparțialității și reputației profesionale;

s  procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa CSM.

Cu toate acestea, Secția pentru procurori a CSM și-a exprimat public nemulțumirea, în sensul că independența procurorilor nu este garantată, ca urmare a modificărilor la legile justiției, și s-a alăturat celor ce susțineau la organismele internaționale, în vădită contradicție cu textele de mai sus, că independența procurorilor a fost abolită, odată cu aceste modificări. Unul dintre cei mai ferventi susținători ai afirmațiilor nefondate că legile justiției, astfel cum au fost modificate în 2017-2018, încalcă, neagă, desconsideră independența procurorilor a fost actualul ministru al justiției.

Precedentul pentru subminarea independenței procurorilor creat de ministrul justiției și procurorii din Secția pentru procurori a CSM este extrem de periculos, din cel puțin 7 motive: 

În primul rând, sesizarea IJ cu privire la procurorul SIIJ privește o măsură de control judiciar dispusă cu aproape 2 ani în urmă și care nu a fost menținută de instanță, fără ca Secția pentru procurori să fi simțit nevoia unei sesizări a IJ, în toată această perioadă considerabilă de timp. 

În al doilea rând, noua abordare a Secției pentru procurori a CSM, de a sesiza IJ pentru o măsură dispusă de un procuror și revocată de instanță, creează un precedent vătămător nu numai pentru procurori, ci, prin extindere, pentru întreaga autoritate judecătorească. În urma unui astfel de precedent, ori de câte ori o soluție dată de un procuror nu va conveni secției sau oricărei persoane, se va putea ajunge la sesizarea IJ, prin invocarea acestei practici, singura ”condiție” fiind ca actul procurorului să nu fi fost menținut de instanță. În mod similar, se va putea ajunge ca, în fața Secției pentru judecători a CSM, să fie invocată aceeași practică ce încalcă independența justiției, de pildă în situația în care o hotărâre judecătorească a fost modificată sau casată în calea de atac.

În al treilea rând, dubla măsură a Secției pentru procurori este cu atât mai evidență cu cât a reacționat ”cu unanimitate” la o soluție privind o măsură preventivă, dar a fost lipsită de reacții similare, preferând pasivitatea, atunci când, după ani de tracasare în anchete penale prelungite, cu suspendarea din funcție și vădită degradare a imaginii publice, s-a dispus în final fie clasarea, fie achitarea definitivă. Acest aspect a fost, de altminteri, sesizat în cursul discuțiilor purtate în ședință, chiar de către unul din membrii Secției pentru procurori. Astfel, cu privire la un procuror general al Parchetului de pe lângă ICCJ, la un fost judecător CEDO, la un președinte de secție și judecători ai ICCJ, la un judecător CCR, la judecători și procurori de la curțile de apel (care în unele rechizitorii erau catalogați ca fiind ”înalți magistrați”), tribunale, judecătorii și parchetele de pe lângă acestea s-au derulat anchete penale finalizate cu clasare sau achitare, iar Secția pentru procurori nu a avut nicio reacție.

În al patrulea rând, dubla măsură a Secției pentru procurori este reliefată și prin trimitere la faptul că nu a considerat necesar să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul procurorilor de la DNA Oradea care complotau în vederea anchetării unor judecători ce solutionau cauze penale la Curtea de Apel Oradea, pentru a băga, astfel, frică în ceilalți judecători, așa cum rezultă dintr-o înregistrare confirmată de aceștia ca fiind autentică – scopul declarat al acelor procurori DNA fiind de a “liniști” judecătorii și de a-i face să le fie frică.

În al cincilea rând, dubla măsură a Secției pentru procurori și a ministrului justiției reiese lesne și din faptul că, după datele concrete prezentate cu sutele în Raportul IJ privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența DNA sau în legătură cu acestea și în Hoțărârea Plenului CSM nr. 225/2019, prin care s-a adoptat raportul, nu au simțit nevoia să sesizeze IJ pentru detalii și control suplimentar, în scopul de a se elucida, până la capăt, presiunile exercitate asupra judecătorilor și procurorilor prin anchete făcute de DNA cu încălcarea legii.

În al șaselea rând, dubla măsură a Secției pentru procurori este dată și de împrejurarea că, în timp ce a sesizat ”cu unanimitate” IJ pentru verificări privind ”eventuala” exercitare a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, ca urmare a dispunerii unei măsuri preventive de către un procuror SIIJ, nici Secția, nici ministrul justiției nu au fost deranjați de deficiențele activității DNA, prin raportare la numărul mare de achitări pronunțate definitiv de instanțe în dosarele pe care le-a instrumentat această instituție, și anume 36,3% achitări în 2018 și 52% achitări în 2019, și nu au cerut o analiză sistematică, obiectiv fundamentată a fiecăruia dintre aceste eșecuri. 

În al șaptelea rând, dubla măsură a Secției pentru procurori și a ministrului justiției, care au votat în ședința din 12 ianuarie 2021, relevă și nesocotirea definiției independenței procurorilor, astfel cum este stabilită în Avizul 13(2018) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni: «Prin „independență” se înțelege faptul că procurorii nu sunt supuși vreunei ingerințe ilegale în exercitarea atribuțiilor lor de a asigura respectarea și aplicarea legii și a statului de drept și că, în acest context, nu sunt supuși niciunei presiuni politice sau oricărei alte influențe ilegale». Or, trimiterea, cu titlu de excepție, a unui procuror la verificări ”în disciplinar” pentru măsura preventivă dispusă (chiar revocată de instanță), în timp ce sute de nereguli/nelegalități rezultând din decizii CCR sau prezentate cu rigoare în Hoț. nr. 225/2019 a Plenului CSM, precum și sute de achitări definitive sunt trecute cu vederea, constituie o conduită ce nu corespunde, nicidecum, definiției și viziunii CCPE.

În concluzie, precedentul creat de ministrul justiției și de procurorii din Secția pentru procurori a CSM, prin această sesizare a Inspecției Judiciare, anihilează, practic, independența procurorilor de caz în dispunerea soluțiilor și, totodată, pavează drumul către controlul politic asupra justiției, atitudine pe care o condamnăm categoric, date fiind efectele dezastruoase pe care le poate declanșa asupra sistemului judiciar, asupra actului de justiție și, în consecință, asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului – care, printr-o asemenea abordare, riscă să devină forme fără fond, într-o aparență de democrație”.