Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș, la raport Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 513 Vizualizări

Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș, la raport

Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș a informat, prin intermediul unui buletin informativ, faptul că pe parcursul anului 2020 unitatea și-a concentrat eforturile spre nevoile operative actuale, executarea prioritară a misiunilor specifice revenite în condițiile Legii 550/2004 și îndeplinirea atribuțiilor  în contextul instituirii stării de urgență și a stării de alertă pe teritoriul țării, generate de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Peste 10.000 de misiuni în 2020

Situația operativă s-a schimbat de la o lună la alta, Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș executând toată gama de misiuni specifice în contextul COVID-19, precum și cele de menținere a ordinii publice integrat, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, acționând pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, pe toată raza de competență a unității, și anume în județele Mureș, Alba, Harghita și Bistrița Năsăud.

În anul 2020 au fost organizate și executate 10.652 de misiuni, fiind folosiți pe spațiul public 31.569 de jandarmi. De asemenea, s-a observat o creștere a misiunilor cu 105%, și a efectivelor cu 9,25%, față de anul 2019.

În cursul anului precedent, pe timpul executării misiunilor, jandarmii mureșeni au constatat 1.775 de fapte de natură contravențională, fiind aplicate 650 de amenzi contravenționale, în valoare de 463.300 de lei și 1.125 de avertismente scrise.

,,Asumându-ne neajunsurile și neîmplinirile inerente apărute pe parcursul anului ce a trecut, putem concluziona că rezultatele obținute sunt predominant pozitive și se datorează în mare măsură, atât calității personalului Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, cât și cooperării și colaborării excelente pe care o avem în special cu cele patru Inspectorate Județene de Jandarmi, cât și cu structurile județene și locale de poliție, cu celelalte instituții din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și ale Administrației Publice locale, ocazie cu care le mulțumim”, se menționează în buletinul informativ.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE