VIDEO: Istoricul Vasile Netea comemorat la Deda Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 317 Vizualizări

VIDEO: Istoricul Vasile Netea comemorat la Deda

Comunitatea din Deda l-a evocat și comemorat vineri, 5 martie pe  istoricul și cărturarul Vasile Netea cu ocazia împliniri a 32 de ani de la trecerea sa în eternitate. Cu acest prilej a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de părintele Gabriel Fărcaș și depunerea unei coroane la mormântul cărturarului Vasile Netea din curtea bisericii din Deda.

„Datoria noastră, a celor care astăzi suntem vremelnici la conducerea primăriei Deda  este aceea de a ne cinsti înaintașii, de a ne cinsti oamenii de cultură, reprezentanții cei mai de seamă ai comunității care au făcut lucruri minunate și au lăsat eternității lucruri scrise, cărți și tot ce înseamnă valoare pentru comuna Deda. De aceea, ne-am întâlnit la mormântul istoricului Vasile Netea pentru a comemora moartea sa survenită în urmă cu 32 de ani. Pentru noi a fost un moment de reculegere, un moment în care ne-am închinat eternității istoricului Vasile Netea. Având posibilitatea să depunem și o coroană de flori, consider că nu am făcut prin acest gest decât o datorie de onoare a noastră, a tuturor celor prezenți la acest eveniment”, a precizat  Lucreția Cadar, primarul comunei Deda.

Lucreția Cadar și Florin Bengean la mormântul lui Vasile Netea

Personalitatea lui Vasile Netea a fost subliniată de către  Florin Bengean, director  al Bibliotecii Municipale „Petru Maior”.

„ Acum 32 de ani pierdeam o mare valoare a istoriografieri românești, pe marele Vasile Netea. Ne-am adunat la mormântul său pentru a vărsa o lacrimă, pentru a înălța o rugăciune pentru sufletul său și al soției sale Lucreția care își dorm somnul de veci aici pe meleagurile natale. Oricând Vasile Netea poate fi descoperit și redescoperit. Ca de fiecare dată, am trăit la Deda momente înălțătoare, momente de firească emoție prin care am adus o floare  de recunoștință pentru cel care a fost marele istoric Vasile Netea, cel care reprezintă o emblemă a comunei Deda, a zonei noastre , a Transilvaniei și a țării întregi. Citindu-i opera descoperim sensuri noi cum numai el însuși știa să le descifreze acolo în misterele istoriei pe care atât de frumos, într-un stil literar deosebit a scris-o. Prin condeiul său a scris pagini de neîntrecută frumusețe istorică. Vasile Netea este unul din istoricii români care a prezentat cel mai frumos momentul Marii Unirii de la 1 decembrie 1918. Poate fi considerat un istoric al Marii Uniri prin scrisul său”, a declarat Florin Bengean, fiul al satului Deda.

Pandemia nu  a permis desfășurarea în acest an a tradiționalului simpozion dedicat lui Vasile Netea, eveniment menit să marcheze opera cărturarului și istoricului Vasile Netea.

„Nădăjduim că într-un viitor apropiat vom relua activitățile culturale. Ne-am întâlnit la această comemorare în condiții din cele mai speciale iar simpozionul Vasile Netea care îl organizam cu acest prilej din păcate nu a putut avea loc în acest an știute fiind motivele. Cu toate acestea, în condiții foarte restrictive și cu mare atenție am venit aici la mormântul lui Vasile Netea să ne închinăm încă o dată în fața vastei sale personalități și să-i mulțumim pentru  ceea ce a creat pentru istoriografia românească.  Cu siguranță vom veni și cu alte prilejuri , Vasile Netea va trăi în sufletele și inimile noastre iar noi, cei de-ai locului și nu numai, avem datoria sfântă de al cinsti pe el și pe toți iluștrii înaintași care au făcut cinste neamului nostru românesc”, a subliniat Florin Bengean.

(A. Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE