Home / Sanatate / Dr. Mircea Dogariu anunță noi servicii medicale

Dr. Mircea Dogariu anunță noi servicii medicale

Distribuie

De aproape doi ani, la Oradea, dr. Mircea Dogariu obține rezultate foarte bune în tratarea unor afecțiuni din domeniul pneumologiei, reumatologiei, endocrinologiei, psihologiei și a diferitelor adicții, prin acupunctură tradițională și energetică, la care adaugă procedee terapeutice care țin de ozonoterapie, foto-terapie cu lumină polarizată, fitoterapie tradițională chineză precum și revoluționara fitoterapie cu fitocannabinoizi și uleiuri cu CBD. Dr. Mircea Dogariu revine în paginile publicației noastre cu detalii despre activitatea sa, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19, într-un interviu pe care ni l-a acordat.

Reporter: După aproape 2 ani, cum a evoluat activitatea dumneavoastră medicală în Oradea?

Dr. Mircea Dogariu: Practica medicală în Oradea în aceșți aproape doi ani a reprezentat pentru mine numeroase provocări și angajamente, am inițiat numeroase colaborări cu clinici medicale orădene de tradiție, majoritatea dintre acestea fructuoase și totdeauna în favoarea pacienților, am adăugat noi servicii medicale în abordarea integrativ-holistică a afecțiunilor cu care se prezentau aceștia și mi-am continuat specializările în domeniul medical.

Rep.: Cum abordați, în contextul pandemiei, relația pacient-medic și în ce domenii aveți cele mai bune rezultate?

M.D.: Am să vă reamintesc faptul că în urma dublei licențieri în acupunctură, Bucureșți și Roma, abordarea mea medicală cuprinde atât perspectiva tradițională a “Medicinii Tradiționale Chineze (TCM)”, cât și cea energetică a “Școlii de Acupunctură din Roma”. Acestora le adaug procedee terapeutice care țin de ozonoterapie, foto-terapie cu lumină polarizată, fitoterapie tradițională chineză, precum și revoluționara fitoterapie cu fitocannabinoizi și uleiuri cu CBD. Contextul pandemiei globale și-a pus amprenta și asupra activității mele medicale, mai ales prin modificarea adresabilității pacienților, aceștia se prezintă mai nou pentru afecțiuni care țin de: anxietate, stres, dereglări neuro-hormonale, afecțiuni multiple care se încadrează în sfera recuperărilor post-COVID-19.

Rep.: Înțelegem că ați continuat specializările în domeniul acupuncturii estetice și a terapiilor de rejuvenare facială și metodelor de abordare anti-aging pentru procedee dermato-cosmetice.

M.D.: Desigur, de fapt am abordat aceste direcții dezvoltând servicii medicale distincte.

În ceea ce privește serviciile de de tip beauty și dermato-cosmetică medicală, integrăm tratamentele cu Laser (prin aparate de ultimă generație), cele de oxigeno-ozonoterapie, acupunctură estetică și microneedling medical cu Dermapen 4; acestora, echipa de specialiști pe care o coordonez medical în cadrul SPA-ului de beauty “Charme Medical” le adaugă servicii excelente de: epilare progresiv definitivă, peeling chimic facial, mezoterapie în alopecie, microneedling în vergeturi și tehnici de anti-aging cosmetic.

Serviicile care țin de abordarea strict medicală, holistic-integrativă, le asigur în continuare prin colaborările excepționale realizate cu “Hiperclinica MedLife Oradea” și “Clinica Euclid” din Oradea, unde pe lângă tratamentele prin proceduri de acupunctură tradițională și energetică, auriculoterapie, electro-acupunctură și preso-terapie, implementăm cu tot mai mare succes fitoterapia cu fitocannabinoizi și cu uleiuri cu CBD.

Rep.: Oxigeno-ozon-terapia și fitoterapia cu fitocannabinoizi, produse cu CBD, sunt subiecte de mare interes în contextul alertei sanitare induse de pandemie, puteți să detaliați în acest sens ce proceduri folosiți în tratarea pacienților dumneavoastră?

M.D.: Numeroase studii realizate la nivel mondial indică lipsa oxigenării adecvate a organismului pacienților care sunt internați cu infecție cu SARS-CoV-2 și mai apoi, după vindecare, externați; tratamentul inițial și recuperarea post afecțiune au găsit un aliat extraordinar în procedurile trerapeutice care suplimentează aportul de oxigen, până la nivel de (detaliu) celular, pe care le furnizează medicina hiperbară și ozono-terapia. Pentru a putea oferi aceste terapii pacienților care ni se adresează am urmat stagiile practice de specializare în ozonoterapie în cadrul “Centrului de Excelență în Ozonoterapie din Bucureșți”, urmând ca, în măsura în care situația epidemiologică va permite, să finalizez și studiile teoretice – examenul final, cu acordarea atestatului de practică terapeutică în ozonoterapie.

Despre fitoterapia cu fitocannabinoizi și produsele cu CBD, pot să vă spun că sunt printre cei câțiva medici specializați, pionieri în România, ai acestei terapii medicale revoluționare; studiile care au reușit să identifice și să explice Sistemul EndoCannabinoid sunt relativ recente, de la începul anilor ’90 mecanismele și funcțiile integrative ale acestuia au început să fie înțelese. Sistemul endocannabinoid (ECS) poate nu numai să ofere răspunsuri pentru bolile care nu cunosc tratamente viabile, dar ar putea schimba modul în care abordăm medicina. Înțelegerea rolurilor ECS în mentinerea homeostaziei conferă o nouă direcție pentru medicina care poate eradica utilizarea unor medicamente terapeutice (mai ales cele de sinteză chimică), cele mai puțin tolerabile fiziologiei umane. Fiind coordonatorul compartimentului medical al „Asociației Medicale CBD Transilvania” – AMCT – am inițiat dezvoltarea unui program de informare a medicilor, prin intermediul colegiilor medicale județene. Căutăm neobosit ca toată experiența acumulată de partenerii noștri din UE – în ceea ce privește aspectele farmacologice – să o transferăm pentru a reglementa cele mai bune practici medicale la nivel național, în beneficiul pacienților și a specialiștilor medici din domeniu. Pentru a îmbunătăți calitatea vieții și sănătatea pacienților din întreaga țară, „Asociația Medicală CBD Transilvania” se implică activ în dezvoltarea politicilor naționale de asistență medicală care promovează prescripția etică a cannabisului și a produselor fitoterapeutice cu CBD.

Rep.: Acupunctura tradițională și energetică, baza abordării medicale terapeutice integrativ-holistice, pe care o practicați cu atât de mare succes, în ce afecțiuni a produs cele mai bune rezultate?

M.D.: Schemele terapeutice pe care le folosesc în abordarea integrativ-holistică, personalizată a fiecărui pacient consultat se bazează pe procedeele și tehnicile de acupunctură tradițională și energetică la care adaug tot mai des fitoterapia (clasică) și preparatele pe bază de fitocannabinoizi (CBD); în cazurile care au un istoric diagnostic ce presupune hipoxie susținută a organelor vitale, recomand adăugarea procedurilor terapeutice de ozonoterapie (autohemoterapie majoră sau minoră). În abordarea pesonalizată a fiecărui pacient urmăresc să aflu istoricul medical, particularitățile legate de habitatul personal, activitățile desfășurate la locul de muncă și specificul relațiilor familiale, conturez un tablou patologic specific și ulterior inițiez un tratament specific, particular, dedicat fiecărui pacient, care are la bază un număr de minim zece ședințe de acupunctură. Desigur, aceasta ar fi abordarea medicală explicată prin similitudine cu ceea ce presupune tratamentul în înțelegerea medicală clasică-occidentală, dar, acupunctura și, în general, așa-numita medicină alternativă (un termen care, după părerea mea, este aplicat în sens majoritar peiorativ – pentru că nu este vorba de o alternativă la medicină, ci despre o altfel de abordare a cunoștințelor și noțiunilor medicale) urmărește să vindece originea afecțiunilor, nu doar manifestările/simptomele unei boli.

Rezultate foarte bune am obținut în afecțiuni din domeniul pneumologiei (astm, bronșite, alergii), reumatologiei (reumatism și boli articulare, dureri ale coloanei vertebrale: cervicale, toracice și lombare, artroze: gonartroze și coxartroze), endocrinologiei (obezitate, reglarea metabolismului lipidic și alte disfuncții metabolice asociate unor afecțiuni complexe de tipul diabetului etc.), psihologiei (anxietate, depresii, insomnie, migrene) și a diferitelor adicții (dependențe: alimentare, de tutun, de alcool etc.). Însă, în ultimele luni, cei mai mulți pacienți se prezintă pentru probleme legate de stres, depresie, anxietate, insomnii și dezechilibre alimentare, după părerea mea, majoritatea acestora fiind induse sau accentuate de bulversarea psihologică indusă de pandemie. Rezultatele bune pe care le obțin se datorează cu certitudine abordării complexe, multifactoriale dar și empatiei cu care încerc să abordez fiecare caz în parte, fiecare pacient rămâne în observație pentru ulterioare reevaluări ale evoluției sale medicale.

Rep.: Ce planuri de viitor aveți în domeniul medical integrativ atât de aplicativ și novator pe care îl practicați cu tot mai mult succes?

M.D.: Așa cum vă spuneam și în interviul anterior, Prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan – coordonatorul cursului de acupunctură de la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar (SNSPMPS) – Bucureșți și Prof. Dr. Franco Menichelli – conducătorul Şcolii de Acupunctură Energetică şi Tradiţională din Roma și președinte al Asociaţiei Italiene de Acupunctură (A.I.A.), sunt maeștrii de la care am deprins tainele acestei terapii străvechi, iar după ce am fondat cu colegii mei “Asociația de Medicină Chineză și Acupunctură din România”- AMCA, am inițiat numeroase stagii de pregătire în colaborare cu universități medicale de tradiție (Henan-China, Roma-Italia, Atena-Grecia, Timișoara, Arad, Târgu Mureș etc.) și institute de profil din întreaga lume (Institutul AOM-Atena, Institutul Paracelsus-Milano etc.) pentru a consolida cunoștințele noastre practice și teoretice și pentru ca, la rândul nostru, să transmitem experiența acumulată în practica de zi cu zi colegilor noștri medici, aflați la început de practică terapeutică.

Adaptarea la noile particularități pandemice a presupus și creșterea adresabilității pacienților prin intermediul platformelor digitale, în acest sens o parte tot mai semnificativă din consultațiile inițiale le susțin prin intermediul “telemedicinei”, în întâlniri mediate de mediul on-line; se poate astfel asigura o prevenție inițială, mai bună, un acces mai facil al pacienților cu domiciliul în afara orașului, uneori chiar al celor din alte regiuni ale țării. 

Vă mulțumesc pentru disponibilitatea și spațiul acordat în publicația dumneavoastră, susținerea și dedicația cu care va implicați în promovarea medicinii de înaltă ținută etică și profesională a colegilor mei medici din Transilvania.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.