Aproape 73% din cadrele didactice au promovat examenul de definitivat. Creștere de peste 4% Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 162 Vizualizări

Aproape 73% din cadrele didactice au promovat examenul de definitivat. Creștere de peste 4%

Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor este 72,95% (în creștere cu 4,23%, comparativ cu rezultatele inițiale – 68,72%), a informat astăzi Inspectoratul Școlar Județean Mureș. 

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (55), 178  de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 167 de candidați. 

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Astfel, din totalul celor 244 de candidaţi cu lucrări evaluate, 178 candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 3  candidaţi au fost notați cu 10 (Matematică – 1 și asistență medicală generală (maiștri instructori) – 2) iar 10 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 63 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 2 candidați. O lucrare a fost anulată în centrul de evaluare.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE