Home / Editorial / Gala Presei Mureșene 2021. Stop cadru: Presa de ieri și azi. Imagini în oglindă

Gala Presei Mureșene 2021. Stop cadru: Presa de ieri și azi. Imagini în oglindă

În cei peste 25 de ani de jurnalism am trăit și văzut multe. Am văzut presa înflorind și ofilindu-se. Am văzut abundența de jurnaliști, dar și dispariția aproape inexplicabilă a multora din ei, peste noapte. Jurnaliști care au abdicat de la principiile pe care le clamau în fața audienței sau a cititorilor. Așa cum am văzut audiența transformându-se la fel de inexplicabil, trecând de la cititul dimineața devreme a gazetelor sau urmăritul cu sufletul la gură a diverselor emisiuni radio sau TV, la a nu mai da doi bani pe presa care a rămas fidelă comunității în ciuda tuturor vitregiilor vremii. Și tot așa am văzut oamenii de administrație și pe cei politici transformându-se inexplicabil și încercând să își subordoneze presa astfel încât să nu mai fie nevoiți să reacționeze atunci când jurnaliștii scot la iveală matrapazlâcurile lor, afacerile pe bani publici sau cumetriile și nepotismele din instituțiile publice.

Au fost patroni de presă care au cedat. Alții au închis afacerea și s-au apucat de altele. Iar alții au rămas pe baricade în ciuda tuturor lipsurilor, lăsând jurnaliștii să își facă treaba.

Așa cum au fost și au rămas și azi ziariști fideli crezului lor că presa și jurnalismul se fac în folosul și pentru comunitate și nu întru profitul politicianului sau al patronului. E drept, e tot mai puțină astfel de presă azi, dar vina, așa cum ați dedus deja, nu aparține jurnaliștilor, ci e împărțită în patru: comunitate, politic, patronat și jurnalist. Ați spune, probabil, că rețelele de socializare și internetul pot scoate jurnalistul din această ecuație în care el, adesea, e prins la mijloc, căci cenzura, chiar dacă nu mai este cea a comuniștilor, există. Iar cea mai a dracului este cea comercială. Dar, să știți că nu e așa. Pentru că e o vorbă care spune simplu: conștiința soldatului trece prin stomac, iar jurnalistul nu e decât un soldat care luptă pentru comunitate. Însă comunitatea s-a transformat, așa cum spuneam, și nu mai prea dă doi bani pe presă. I se pare că e ceva dat de Dumnezeu, pe care jurnalistul trebuie să i-o servească sec, zi de zi și așa cum își dorește ea, comunitatea. Iar internetul și rețelele de socializare nu plătesc jurnalistul să facă presă de calitate, așa cum scrie la manual, să verifice și să cerceteze. Singur, în online, nu ai forța necesară pentru a apăra comunitatea care nu îți dă nici măcar „like” dacă nu e pe placul ei ceea ce scrii, darămite să dea un leu pentru un abonament la o pagină virtuală. Și, revenind, patronatul vrea bani, iar politicul vrea putere. Acum 20 de ani redacțiile erau PUTERE. Acum 20 de ani redacția însemna comunitatea și puterea cititorului. Astăzi, printul aproape a dispărut. Iar comunitatea aproape că nu mai există nici ea. Asta în timp ce fiecare individ se crede ziarist. E fiecare pe cont propriu. Iar politicianul are atât de mult tupeu încât greu îl mai poți opri. Îți râde adesea în nas, pentru că el știe că poporul divizat poate fi subordonat ușor.

Când scriu rândurile astea îmi amintesc un episod trăit pe vremea când eram corespondent al cotidianului „România liberă” în Mureș. Banal, dar emblematic. Un domn, din Târnăveni venise la mine să îmi prezinte cazul său. Câștigase în instanță un proces cu administrația locală. Primarul era PSD. Prefectul era PSD. Primarul refuza să pună în executare o hotărâre judecătorească. Eu nu eram în relații cordiale cu stânga. Scriam la un ziar considerat apropiat țărăniștilor. Omul, disperat, îmi spune că a fost îndrumat spre mine pentru că, dacă voi scrie, eu prefectul de pe atunci va face dreptate. Am lăsat materialul deoparte o vreme. Îmi părea o capcană. Făceau politicienii de atunci și așa ceva… După câteva zile am luat speța la citit și verificat. Povestea omului se confirma. Am scris. Iar a doua zi, omul, plângând, m-a sunat să îmi spună că primarul l-a chemat și a pus în executare hotărârea judecătorească. Nu se mai oprea din a-mi mulțumi. Am trăit satisfacția, pe care poate nu o înțelegeți citind rândurile acestea, de a fi făcut ceva pentru un om care avea dreptatea și risca să moară cu ea în mână. Dar atunci autoritățile, politicul și comunitatea erau altfel. Iar redacția pe care o aveam în spate era puternică tocmai datorită comunității. Astăzi riscăm să gustăm iarăși din amarul dictaturii. Printre altele și pentru că, amețiți de mirajul libertății de a scrie și de a difuza orice online, fiecare se crede jurnalist, dar și pentru că voi, cititorii, lăsați astfel să se dilueze și să moară ceea ce era cândva numit a fi A PATRA PUTERE ÎN STAT, de fapt, puterea voastră! Iar noi, jurnaliștii, nu avem ce face decât să ne conformăm dorințelor voastre. Căci presa nu e altceva decât imaginea în oglindă a comunității din care face parte.

Adrian Armand GIURGEA, Agenda de Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Program postuniversitar medico-farmaceutic la UMFST

Centrul de Pregătire Psihopedagogică Medico-Farmaceutică din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) …