Școala Ardeleană – ieri, azi, mereu

Școala Ardeleană – ieri, azi, mereu

Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte ceea ce consider că este demn de reținut despre Școala Ardeleană, cu referire la evenimentul petrecut ieri, aș spune că mișcarea ideologică și culturală de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea este prin excelență școala noastră de conștiință națională.

Ideea latinității era mai veche în istoriografia noastră, prezentă la cronicarii moldoveni și la Dimitrie Cantemir, dar meritul remarcabil al prelaților ardeleni este că au dat o dimensiune populară acestei conștiințe, învățându-i pe românii din Ardeal că nu erau niște venetici pe acele meleaguri și că nu ar fi trebuit să se simtă lipsiți de nație (adică de origine nobilă). Dimpotrivă, se trăgeau dintr-un popor vestit prin realizările sale (coloniile romane aduse de Traian la începutul secolului al II-lea în provincia Dacia), care a oferit lumii o cultură clasică. Prin urmare, românii revendicau drepturi vechi (de care au fost lipsiți după răscoala de la Bobâlna, 1473, prin pactul de alianță Unio Trium Nationum) și aveau aspirații noi, care veneau în siajul deschis de iluminismul european: tratament egal cu celelalte națiuni care făceau parte din Imperiului Habsburgic și emanciparea prin cultură. Erau deci revendicări ancorate în principii de libertate și de egalitate, pe temeiul dreptului național și al contractului social.

Pe scurt, Școala Ardeleană a însemnat o mișcare de ridicare culturală și socială a românilor din Ardeal, cu difuzare atât în Moldova, cât și în Tara Românească; a mai însemnat alfabet latin, fixarea normelor gramaticale ale limbii, îmbogățirea vocabularului prin preluarea unor neologisme din limbile romanice, înființarea de școli, tipărirea de manuale, calendare, cărți de popularizare științifică, la care se adaugă corolarul identitar al acestei mișcări: conștiința originii latine, continuitatea la nordul Dunării și unitatea etnică a tuturor românilor.

Precursorii Școlii Ardelene, reprezentanții săi de vârf – Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai-Deleanu – cât și continuatorii lor, protagoniștii generației pașoptiste, aveau câteva trăsături definitorii: erau iubitori de țară și de carte, poligloți și neobosiți în efortul de emancipare culturală și națională a poporului din care s-au ridicat.

Dar pentru noi astăzi, ce semnificație mai poate avea Școala Ardeleană?

Ridicarea românilor din Ardeal s-a făcut prin sârguința unor călugări-dascăli pregătiți la Roma și la Viena, care au luptat pentru „bieții supuși români” despre care Iosif al II-lea spunea că „sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși locuitori ai Transilvaniei”. Cu toate că erau majoritari în țara lor, românii erau „atât de chinuiți și încărcați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor, dacă o cercetezi, este cu adevărat de plâns. Altfel, națiunea are într-adevăr spirit; neașezarea ei vine desigur din nenorocirea ei”, a concluzionat împăratul austriac.

Din perspectiva resurselor pe care le avem astăzi în educație și cercetare, noi trăim în „cea mai bună dintre lumile posibile”. Fără a intra în detalii, aș aminti un instrument care ne poate deschide resurse la care nici enciclopediștii Renașterii sau din secolul luminilor nu ar fi visat: calculatorul. Prin acest instrument putem avea acces la resurse educaționale practic infinite. La un click distanța stau bibliotecile digitalizate ale marilor universități, cele mai recente descoperiri științifice, muzee sau chiar săli de concerte. Borges își închipuia paradisul sub forma unei biblioteci. Ce paradis poate fi mai la îndemână pentru generația de astăzi?

Reprezentanții Școlii Ardelene sunt un model pentru noi prin ambiția, poate donquijotească astăzi, de a ilumina și emancipa românii ardeleni. Acest popor nu-și putea ocupa locul cuvenit în istorie fără cultură. Dar fenomenul de renaștere națională nu poate fi apanajul exclusiv al unei epoci sau generații de „părinți fondatori”, ci dimpotrivă, este un drum pe care fiecare în parte trebuie să pășim.

În prezent avem resurse și opțiuni nelimitate. Putem învăța din exemplul corifeilor Școlii Ardelene despre cum se poate edifica o națiune prin educației și cultură, la fel cum putem învăța să clădim generația de astăzi folosind cel mai recent exemplu al unui tânăr sportiv bucureștean.

În bazinul de înot de la Budapesta, a strălucit în ultimele zile o nouă stea a sportului românesc: David Popovici. Rețeta succesului său poate fi rezumată în câteva cuvinte: talent, disciplină, voință de fier și o uriașă încredere în sine. Am convingerea că pe băncile școlii românești, în cercetare, muzică, teatru sau în sport România are mulți tineri excepționali pe care trebuie să-i ajutăm să crească și să devină cei mai credibili și mai frumoși ambasadori ai acestei țări.

Pentru Universitate, Școala Ardeleană a fost ieri pretextul de a-și reafirma prezența în spațiul târgumureșean, ca vector de cultură, de idei și de simțire, nu doar pentru universitari, ci și pentru întreaga urbe. Prezența la eveniment a atât de multor tineri este un mesaj că școala, ca și cultura, au viitor!

E pluribus, unum!

N.B. Mulțumiri Ministrului Culturi, dlui Lucian Romașcanu, Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București (rector, prof. univ. dr. Liviu Lucaci), lui Costi Dumitru și Grupului vocal folcloric Maris, lui Liviu Pancu, Dianei Marin și dnei prof. univ. dr. Corina Teodor, fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc.

Senator Leonard AZAMFIREI,

Rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș