Alin Rițiu. Omul care își pune sufletul pe tavă pentru mureșeni Interviu
  • Amalia Vasilescu
  • 1 comentarii
  • 2998 Vizualizări

Alin Rițiu. Omul care își pune sufletul pe tavă pentru mureșeni

Cântă de la 6 ani și nimic nu-l poate opri să-și urmeze vocația. Este suma celor 2 decenii de concursuri și interviuri, propulsat de calităţile sale extraordinare. Are o voce caldă și o pasiune pentru muzică care mișcă ceva în om și inspiră. Stabilit în Belgia, lucrează la Comisia Europeana ca expert pe comunicare, cântă, predă, cu toată încrederea în sunetele cu care pare că se joacă. Este fiul actorului Ion Rițiu, iubit de o țară întreagă. Este emoție, energie și o poveste: Alin Rițiu.

Pentru început, să ne spui câteva date despre tine, unde ți-ai petrecut copilăria, unde locuiești acum?

Târgu Mureș și numai Târgu Mureș,  nu știam de alte locuri orașe, orizontul meu „childhood-esc” se limita între fața și spatele blocului, fotbal de dimineață până seara și ascultat de muzică pe casete cu banda lipite cu ojă de unghii, de dimineața până seara pe un casetofon ce trebuia reparat înainte de fiecare audiție. Dar sportul și muzica au fost cele mai marcante momente în evoluția mea de la adolescență la maturitate. Și când spun sport, spun toți copiii din cartierele alăturate cu care concuram și ne „luptam” pentru a afla cine e cel mai bun și cine e conducătorul clanului. Îmi plăcea să fiu liderul…

Cine este Alin Rițiu și ce face în viața de zi cu zi?

Ce face Alin în viața de zi cu zi?! e foarte ușor de răspuns. Merge la birou sau teletravail-ează, (să folosesc bruxelleza ca dialect), merge la sală pe un program destul de strict, cochetează cu concertele de un anumit tip (funky-jazz, vintage pop, par éxemple), și nu ne putem plânge, avem berechet la Bruxelles, tot ce ne dorim în materie de muzică sau entertaining. Merge la studio unde înregistrează, colaborează cu alte două trupe, sau doar la clape sau doar la chitară, iar dacă cântă solo, e doar el cu pianul și adrenalina coroborate.

Cred că aș avea nevoie de câteva pagini să detaliez, așa că, probabil cu altă ocazie, cu plăcere. Pe scurt, e cel mai simplu și pragmatic. Lucrează la Comisia Europeană, ca expert pe comunicare (FR, EN, RO, HU). Face muzică în fiecare zi, Pian, Chitări acustice, electrice, bas, percuții, djambe, tobe, de preferat soft cu perii, și înregistrează coveruri care i-au marcat copilăria, în speță, dar și anumite momente magice din viață.

Cine este Alin Ritiu?! cred că mereu am lăsat pe cei ce mă cunosc să mă și prezinte, și de fiecare dată parcă aud altceva despre mine ceea ce mi se pare super cosmopolitan, eu însă m-aș prezenta super simplu. Sunt un om al cărui ritm muzical nu se oprește niciin timpul somnului, iar uneori chiar compune în timp ce doarme și, de fiecare dată, dimineața nu-și mai aduce aminte nici un acord, nici o notă. Mi se întâmplă adesea să merg pe stradă și să fredonez fără să-mi dau seama că cineva se uită la mine dacă nu, cumva, vorbesc singur. Cred că simplitatea e cel mai complex lucru și cred că asta mi-ar place să mă caracterizeze cel mai mult, nu hainele, nu chestiile de decor sau adiacente garderobei mele, ci ceea ce spun, ceea ce fac, ceea ce sunt în această simplitate atâta de complexă și, uneori,  „tres lourd à porté”.

Pfai, cred că m-aș putea caracteriza și aș putea scrie despre mine pe cât de puțin,  pe atât de mult, și dacă acum trebuie să răspund la această întrebare într-un fel, mâine sigur aș răspunde altfel, nu știu dacă se numește cameleonic sau pur și simplu un caracter mult prea colorat…încă, dar, reiterez, îi las pe cei din jurul meu să mă descrie.

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Pe la grădiniță, când spunea mama că mă urcăm deja pe un scăunel începeam să cânt și să dirijez, deși nimeni nu mă băga în seamă. Îmi arătam deja veleitățile de dirijor, ulterior am început școala de muzică secția pian la 6 ani, deci cred că de atunci aș putea spune că am o pasiune pentru muzică. Sau cum spunea Prince, cel mai mare ever, ” eu sunt muzică”. Mi s-a întâmplat și mie, în timpul unui concert la Bruxelles, una din cântărețele din trupă a spus: „Alin, il ne fait pas la musique, lui c’est la musique”… nici nu realizasem atunci, decât ulterior când am văzut înregistrarea concertului de atunci, cam acum 10-11 ani.

Ce simți atunci când cânți și ce vrei să transmiți prin interpretare celor care te ascultă?

Această e o întrebare extrem de grea. Cum ziceam despre mine, e personalitatea, caracterul meu, nu sunt niște chestii stabile sau standard, ele se schimbă în funcție de factorii externi, de oamenii din jurul meu din acel moment și acea clipă. Dar atunci când cânt simt un fel de emoții și de o transcedere în mine însumi. Vai, cum sună asta, habar nu am cum s-o spun sau să o scriu. Ar fi ceva de genu’ celor care ascultă muzică clasică, Bach de exemplu, când întră violoncelul și recunoșți imediat că e vorba de „suită pentru Violoncel de Bach” după care închizi ochii și aștepți apogeul, moment în care nu mai știi cine ești, ce ești, unde ești, și simți cum te îneci pentru că îți dau lacrimile, mi se întâmplă adesea, atât când cânt live sau înregistrez, dar și când ascult concertul lui Prince de la Montreux 2013 de la (încă odată repet: favoritul meu, the one and only).

Care sunt principalele calități pe care trebuie să le aibă un artist?

Disciplină, Narcisism, în muzică dacă eșți modest e că și cum te subestimezi, Talent, Ritm, Ureche Muzicală perfectă, dicție, indiferent de limba în care cânți, în special în franceză, super melodică limba, pasiune, profunzime, răbdare și multă multă dragoste față de Univers.

Ce muzică cânți? Care e melodia ta preferată? Dar interpretul preferat?

Am anticipat deja întrebarea după cum ai văzut mai devreme. Unul preferat este și va rămâne veșnic Prince, dar după el mai sunt încă cel puțin 100, din care îți dau exemplele de bază: Morthe Harket (A-ha), Andy Bell (Eurasure), George Michael, voci absolut imposibil de confundat, copiat sau imitat, unici sunt și Sam Smith, Robbie Williams, tot printre preferați. Pe partea de Jazz, Kurt Elling este preferatul meu ,dar Jamie Cullum trebuie neapărat menționat, neapărat. Melodia preferata, probabil „Father figure”, probabil, probabil…

Povestește-ne, te rog, despre pilonii din parcursul tău muzical care au dus la formarea omului și artistului de astăzi.  Cine te sprijină?

Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul artist. Cred că cel mai potrivit pentru mine și mereu asta am crezut că voi fi și sunt este „the entertainer, sau the actor” scuze că spun în engleză dar așa m-am obișnuit în ultimii 21 de ani de când sunt în Belgia. Cred că artișții sunt cei mari, pe care i-am menționat deja. Eu, însă, știu că dacă îmi dai un public din 10, din 100, din o mie de persoane știu că pot să le atrag atenția spre mine, poate voi cânta, poate voi spune un banc, poate voi face niște grimase, dar știu că îi pot sau le pot atrage privirea pentru o secundă pe care s-o transform într-o oră două…ideea este că aș vrea ca cei ce mă cunosc ca și entertainer, să spună despre mine așa: „dacă îi dai lui Alin un scaun o să bată în el, dacă îi dai o un instrument o să cânte la el, dacă îi dai un fir de iarbă o să scoată un sunet din el”…ceva de genu’. (Vezi, modestia nu-și are loc în această materie și meserie)

Care a fost cea mai mare și interesantă provocare pentru tine în viață?

Plecatul din România în Belgia. Fără să știu franceză la acel moment, doar engleza care, desigur, m-a salvat atât la universitatea pe care am continuat-o la Bruxelles, cât și la negocierea contractelor în Piano-baruri. Și cu asta cred că am răspuns într-o singură frază la o întreagă poveste de câțiva ani. Mă refer la norocul meu de a înlocui niște muzicieni de culoare, afro-europeeni, absolut geniali, care ori se îmbolnăveau, ori aveau prea multe solicitări pe seară, și îmi lăsau locul. Așa, în timp ce ziua mergeam la cursuri la facultate, seara cântam două trei ore în piano baruri și de aici o provocare întreagă, ca să folosesc cuvântul din întrebarea ta, transformată într-un stil de viață în care înveți muzică adevărată cu muzicieni din întreagă lume. Cred că ăsta a fost cel mai intens moment pe plan muzicalo-evolutiv din viața mea.

Ce anume te-ar facem într-atât de fericit, încât ai vrea să stea timpul în loc?

Să mă întorc acasă la Târgu Mureș și să cânt pe una din scenele orașului, la cetate, în față Primăriei, într-un parc, în centru la teatru, oriunde…mereu am visat la acest lucru și continui să visez. De când am plecat de acasă, o singură dată am cântat acolo, la Radio Târgu Mureș, în 2013. Nu știu dacă îți poți pune sufletul pe tavă atunci când cânți, dar asta aș face pentru cel mai frumos și drag oraș din lume, orașul copilăriei și adolescenței mele.

Ce planuri ai în continuare și unde să te caute cititorii noștri, pentru a fi la curent cu următorii pași pe care îi vei face?

Exact acesta e planul, pregătesc un concert la Târgu Mureș, însă pe partea organizațională merg mai greu. Dacă ar trebui să cânt mâine, repet dați-mi un scaun, o frunză și vin, deci nu e problema cu pregătirea cântecelor mele. Am început să înregistrez într-un studio profesionist din Bruxelles și ei mă publică pe o pagină de YouTube și  Facebook. Cred că e foarte ușor să fiu contactat acolo de oricine, mereu am răspuns în parte la toate mesajele și printre aceste răspunsuri au fost mereu cuvintele de fericire, de mulțumire, de dragoste prin care am tot repetat că nu există nimic mai motivațional, mai încurajator, mai profund decât mesajele sincere prin care ți se spune…și aici trebuie să-mi păstrez un pic modestia. Vă mulțumesc.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Mulțumiri Amalia Vasilescu din partea mamei lui Alin, Covrig Rozalia .
    Alin ma face foarte fericita și mandra .

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!