VIDEO, FOTO: Muzeul Mariei Herenean din Idicel, poartă deschisă spre frumos și tradițional

Nelipsită de la evenimentele importante din zona Reghinului care pun în valoare arta populară, Maria Herenean reprezintă dovada vie a bogăției pe care Valea Idicelului o are. Practică această îndeletnicire de când se știe, chiar dacă oficial, cu prezențe în târguri, o face doar de vreo zece ani.

„Mă ocup cu lucratul manual, cum se zice, de când mă știu, dar la modul serios, cu umblat prin târguri și la tot felul de evenimente de prin 2019. Prima dată am început să particip la Târgul Băilor de la Ideciu de Jos la invitația primarului Lucian Feier. Mi-e și un fel de rudă, m-a tot chemat să particip la târgul de la Ideciu în sectorul dedicat meșterilor populari. Acolo am participat la primul eveniment alături de alt meșter popular, Petruț Chirteș din Dulcea, comuna Ibănești”, spune Maria Herenean.

Pentru a avea o imagine completă asupra bogăției pe care Mariei Herenean o are, facem un salt înapoi în timp, în vremurile în care tinerele fete nu erau străine de cusut și alte îndeletniciri.

„La Potop, o mătușă, soră de-a mamei, se ocupa cu această îndeletnicire. Dânsa nu avea copii și o ajutam la cusut de gulere pentru cămăși, muncă pentru care primeam și eu câțiva lei, eu fiind extrem de tânără, aveam undeva la 7-8 ani. De la această vârstă fragedă am prins dragul de a coase, de a face tot felul de lucruri”, spune Maria Herenean. Prima cămașă, model Violeta Man Până la prima cămașă cusută cu propriile mâini nu a fost decât un pas, ceea s-a întâmplat la vârsta de 10 ani. „Am făcut o cămașă cusută pe un fel nylon cum era atunci. Interesant a fost modelul pe care l-am ales, găsit taman pe coperta unui disc cu Violeta Man, solistă binecunoscută, cu rădăcini pe Valea Gurghiului. Mai mult de atât, e verișoară cu omul meu. Așa am ales modelul pentru prima mea cămașă, de pe coperta unei plăci cu Violeta Man”, își continuă povestea Maria Herenean.

Profesori de soi

„Acasă, la Idicel Pădure, am deprins dragul pentru lucrul manual, în special de la bunica Ravica. Ea mereu îmi spunea cum să fac, unde am greșit sau nu am făcut bine și așa încet-încet am învățat. Mergeam în șezători unde, de asemenea, învățam ce și cum să facem. Copii fiind, ne rezumam să facem ce știam, nu eram puși la treburile mai serioase și mai grele”, povestește Maria Herenean.

 Anii au trecut, Măria s-a măritat și așa a ajuns un pic mai la deal, la Idicel, sat unde locuiește și în prezent.

„În Idicel Sat am venit în anul 1973, când m-am măritat. Aici m-am apucat de țesut, în special iarna. Nu aveam ce face, musai trebuia să țes, din asta îmi asiguram traiul. Până la Crăciun tot țeseam. Câștigam bani, în sensul în care mergeam cu lipideele făcute până la Bălan, în Harghita. Acolo aveam ceva cunoștințe care cereau să le facem lipidee. Am învățat apoi să croșetez de la o preoteasă din sat, Maria Sălăgean, astfel am ajuns să fac sfetăre. Ulterior, am învățat să fac fețe de masă în chelin. Mai târziu am făcut panclas. Asta am învățat tot de la o preoteasă venită în sat, pe nume Uța. Spre bucuria mea, am avut de la cine să învăț să fac toate astea, important era doar să vrei. Orice mileu de țesut l-am făcut, am țesut ștergare, lipidee, practic am făcut de toate. Dacă vrei să faci, nu ai cum să nu reușești”, spune cu mândrie Maria Herenean.

Dansul popular are și el un loc aparte în lada cu zestre a Mariei Herenean.

„Am tot lucrat tot felul până am început a face cămăși pentru copii, în special pentru cei care erau la dansuri populare. Și eu, la rândul meu, am fost membră în ansamblu. Am început la Pădure, apoi aici, în Sat, cu copiii. Domnul Ioan Mureșan a făcut ansamblu la Idicel Pădure după care l-a făcut aici, în Idicel Sat. Dumnealui a venit în Idicel Sat în 1974. Mulți ani am activat în cadrul ansamblului. Repetițiile le făceam la școala din sat. Prima dată am fost la dansuri cu cei mai în vârstă din sat. Apoi au venit copiii. Cu domnul învățător Mureșan i-am învățat pe copii dansurile. Din cei patru băieți care-i am, doar unul singur nu s-a lipit de dansul popular, în rest ceilalți îl îndrăgesc la fel de tare și acum, când sunt oameni în toată firea”, spune Maria Herenean.

Muzeul, vis devenit realitate

Dragostea pentru portul popular, pentru obiectele vechi a determinat-o pe Maria Herenean să-și amenajeze acasă, în Idicel, la nr. 126, un muzeu în toată regula.

„Am avut adunate foarte multe haine țărănești cum se zice. Le-am strâns cu drag de la apropiați, de la rude. Multe din aceste costume le păstram împăturite prin dulapuri, prin lăzi, prin ce-am avut. Acum câțiva ani copiii au dorit să-și facă o casă în curtea noastră, să locuiască aici, la Idicel. Au turnat placa la noua casă, dar în cele din urmă au renunțat și s-au mutat din sat. Dacă tot a fost turnată placa, am zis că musai trebuie făcut ceva, să nu rămână așa de capul ei, fapt pentru care am decis să fac un muzeu. Așa a luat naștere acest muzeu finalizat în cursul anului trecut. Tot ce am adunat eu, costume și obiecte vechi, sunt expuse în acest muzeu. Colecția muzeului s-a tot îmbogățit, ba am mai primit costume, ba am mai cumpărat, în special de prin Alba unde am o mătușă. De la dânsa am mai tot primit costume, special să le pun în muzeu. Muzeul a început să prindă contur începând cu luna octombrie a anului 2023. Botezul a fost cu ocazia unei filmări TV cu Andrei Romanică la postul Ardeal TV, numai că atunci muzeul era ceva mai mic, de atunci spațiul s-a mărit”, își continuă povestea Maria Herenean.

Când vine vorba de numărul de costume din muzeu, gazda noastră pare că a pierdut șirul numărătorii, ferindu-se să dea o cifră exactă, preferând clasicul multe, chiar foarte multe. Zadii, ștergare, cămăși de tot felul, cătrințe, toate vechi, dar mai ales frumoase, sunt păstrate cu cinste de Maria Herenean.

„Am cămăși care au fost purtate de socrul meu, cu o vechime destul de mare. Dacă el a trăit 97 de ani, mă gândesc că și cămășile au undeva la 70-80 de ani. Mai am haine primite de la cuscra, la fel costume foarte vechi, dacă e să mă gândesc că ea a murit acum mai bine de 10 ani. Zona de proveniență a costumelor diferă, majoritatea sunt din zona Văii Mureșului, Văii Gurghiului, dar nu lipsesc costume specifice altor zone geografice”, povestește gazda muzeului.

La loc de cinste în cadrul muzeului este războiul de țesut.

„Stativele le-am pus în interiorul muzeului. Ți-e mai mare dragul să poți lucra înconjurat de atâta frumos și bogăție. Nu pot sta locului, lucru de toate cum se zice, de la dantelă, pus mărgele la cămașă, la brâie, preșuri, zadii de tot felul. Am atât de mult lucru, multe din cămășile pentru neamuri stau începute și efectiv nu am vreme să le termin. Când se întâmplă să am mult de lucru, am două vecine, două cumetre care mă ajută, în special la cămășile bărbătești lungi. Astea se cer mai mult acum, în special pentru Balul Însuraților de la Gliga. Lucrez în fiecare zi, nu este o zi lăsată de Dumnezeu în care să nu lucru”, spune Maria Herenean.

„Mi-a fost drag să văd puse aceste haine într-un loc”

„Nu știu ce m-a motivat să fac acest muzeu, știu doar că am avut o ambiție a mea să fac ceva. Până la urmă tot ce face omul are în spate o ambiție. Mi-a fost drag să văd puse aceste haine într-un loc. Dacă am atâtea haine, e păcat să nu le pui într-un loc unde să se și vadă, plus lada de zestre, patul, obiectele vechi. De unde am putut, am strâns și le-am așezat cu drag în acest muzeu. Dacă aș avea posibilități, l-aș extinde. Din păcate, nu mă ajută nimeni și singură e destul de greu. Muzeul are nevoie de multe îmbunătățiri, mai e nevoie de o izolație, plus alte lucruri, investiții care necesită bani. Fără bani nu poți face așa cum vrei, inclusiv un muzeu. Sper ca măcar lumea să vină să-l viziteze. Am speranțe ca în această toamnă să am vizitatori, în special copii. Primesc cu mare drag pe toată lumea, nu poate fi o bucurie mai mare decât să ai oaspeți care să vină să vadă frumusețile care le ai în muzeu”, a spus Maria Herenean.

Alin ZAHARIE