- Amalia Vasilescu
- 0 comentarii
- 192 Vizualizări
Flow.Strings invită copiii la un concert interactiv
16 noiembrie 2023Foto Rab Zoltán
În prag de Crăciun, copiii au parte de un concert educativ mai rar! cu cvartet de coarde. Evenimentul este organizat de Flow.Strings și va avea loc la Antigaleria Cactus de pe strada Aurel Filimon nr.14, în data de 9 decembrie, de la ora 11:00.
Concertul este conceput cu scop educativ, interactiv, puternic ancorat în principiile medierii muzicale, elementele participative și cele vizuale se îngemănează pentru a susține apropierea celor mici de acest fel de muzică. În repertoriu se regăsesc fragmente din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski și multe alte surprize muzicale.
Ce este Flow.Strings?
Flow.Strings este un cvartet de coarde înființat în anul 2021, la Târgu Mureș. Formula actuală a cvartetului:
Roxana Pál – vioara 1
Iolanta Cochisă – vioara 2
Alexandru Cochisă – violă
Kata Domahidi – violoncel
” Am făcut acest cvartet în ideea colaborării cu alți artiști, în diverse formule, e foarte important pentru noi să colaborăm doar cu oameni apropiați, în primul rând, fiind vorba de o atmosferă frumoasă la repetiții și evenimente. Organizăm acest concert educativ pentru copii, pentru că ne dorim foarte mult să fie din ce în ce mai deschiși, o să îi lăsăm să încerce să cânte, să ne pună întrebări, poate dăm peste un viitor talentat în muzică ”, ne spune Roxana Pál.
La sfârșitul acestei săptămâni, cvartetul Flow.Strings va filma un nou videoclip, în aceeași locație, la Antigaleria Cactus, locul care dă multă energie și incluziune evenimentelor culturale.
Prețul unui bilet este 35 de lei.
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu