Unitate pentru sănătate la Sărmaşu Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 76 Vizualizări

Unitate pentru sănătate la Sărmaşu

arina_03.jpg
Am asistat ieri la mitingul de protest al pacienţilor Spitalului Orăşenesc Sărmaşu. Erau pacienţi din Sărmaşu, dar şi din comunele din judeţele Cluj şi Bistriţa. Cei pentru care, atunci când sănătatea le joacă feste, spitalul le oferă servicii medicale în imediata apropiere. Fără să fie nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru o analiză, un consult medical de specialitate. Când vine vorba de bunul comunităţii, pentru sărmăşeni există unitate. S-au adunat toţi, de la asistentă, medici, reprezentanţii comunităţii, până la umilul pacient, pe treptele spitalului. A existat unitate în strigătele lor de revoltă, de ură împotriva sistemului de guvernare din România, care le răpeşte pe lângă salarii, locuri de muncă şi spaţiul unde îşi pot reface sănătatea. A existat strigăt de durere împletit cu lacrimi pe feţele bătrânilor, care după un amar de ani lucraţi, contribuţii la sistemul de sănătate, au ajuns la o pensie „muşcată” de guvernanţi, la o sănătate şubredă care nu le permite deplasarea pe distanţe mari. S-au bucurat ani de zile, încă din perioada comunismului că au un spital al lor. Din 2010 a trecut în grija administraţiei locale pentru asigurarea infrastructurii. Doar serviciile medicale, salariile medicilor mai erau asigurate din bugetul sănătăţii. Dar după îndelungate insistenţe, semnale de alarmă trase către reprezentanţii Guvernului, spitalul lor riscă să fie transformat în azil de bătrâni, pentru că Ministerul Sănătăţii doreşte să-l reprofileze.
Au deja două azile de bătrâni. Ei vor spitalul şi s-au solidarizat pentru sănătate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE