Nimic nou în fruntea Ligii IV de fotbal
10 martie 2014
În etapa a XIX-a din Liga IV de fotbal, seria Mureş, a doua a returului, fruntaşele au obţinut victorii pe linie. Excepţie a făcut meciul de debut al etapei, între ocupantele locurilor 4 şi 5, Gaz Metan şi ASA 2 Târgu-Mureş, partidă disputată de „găzari” în „deplasare”, pe terenul 2 al stadionului Trans Sil, care în urmă cu câteva sezoane le aparţinea.
Meciul s-a încheiat cu victoria cu 4-1 a celor de la ASA, care au avut în componenţă mai mulţi jucători din lotul primei echipe. Pentru ASA, Petra a deschis scorul în minutul 26, iar Tuzes a dublat diferenţa în urma unei faze prelungite de atac la care s-a reclamat o poziţie de ofsaid, în minutul 31. Gaz Metan a revenit în joc în minutul 39, după o lovitură liberă din afara careului executată de Ovidiu Văidean direct la vinclul porţii apărate de Feher. Înainte cu trei minute de pauză, Dragoş Huiban a refăcut diferenţa de două goluri în urma unei pătrunderi pe partea dreaptă. Repriza secundă a fost una animată, cu multe situaţii de gol la ambele porţi şi câte un şut în bară. Scorul final a fost stabilit cu dubla lui Petra, în minutul 68. ASA 2 s-a apropiat la un singur punct de Gaz Metan, care a rămas la cinci de a treia poziţie a podiumului. ASA a aliniat formaţia: Feher – Olar, Bloj, Rad, Romulus Miclea – Băcilă, Candrea, Ologu, Petra – Huiban, Tuzes. Au mai jucat: Tinti, T.Moldovan, Ghircă şi Răzvan Stoica.
Jocuri echilibrate, doar fruntaşele se impun la scor
Celelalte opt partide disputate simultan au revenit în mare parte favoritelor, cu puţine scoruri categorice. Campioana ediţiei trecute, Mureşul Luduş a învins clar, 6-0 la MSE 08 Târgu-Mureş, iar primele două clasate au câştigat jocurile din deplasare la scor. Liderul la zi, Înfrăţirea Valea Izvoarelor reuşeşete al 15-lea joc fără să primească gol, trecând la pas de ACS Sărmaşu, scor 7-0, după ce în tur a reuşit doar un 2-1. Cealaltă candidată la câştigarea seriei, CS Iernut s-a impus cu 5-1 la ultima clasată, Unirea Iclănzel Berghia şi pregăteşte în continuare confruntarea directă de peste o lună. Un meci nu tocmai uşor a avut ocupanta locului III, Lacul Ursu Mobila Sovata, 3-1 la Miheşu de Câmpie, la fel şi Mureşul Ruşii Munţi, care a câştigat la limită la Daneş, scor 2-1. Mai puţin aşteptate au fost înfrângerea Mureşului din Nazna, care a cedat tot cu 2-1 la Sighişoara, cu recordmena golurilor primite, Arena, ca şi cea a ACS-ului din Miercurea Nirajului, 2-3 la Viitorul Ungheni.
Rezultatele etapei
ASA 2 Târgu-Mureş – Gaz Metan Târgu-Mureş 4-1
Viitorul Ungheni – ACS Miercurea Nirajului 3-2
MSE 08 Târgu-Mureş – Mureşul Luduş 0-6
Gaz Metan Daneş – Mureşul Ruşii Munţi 1-2
Avântul Miheşu de Câmpie – Lacul Ursu Sovata 1-3
Arena Sighişoara – Mureşul Nazna 2-1
Mureşul Cuci – Gliga Companies Reghin 1-3
ACS Sărmaşu – Înfrăţirea Valea Izvoarelor 0-7
Unirea Iclănzel Berghia – CS Iernut 1-5
Clasament
1. Înfrăţirea Valea Izvoarelor 19 18 1 0 73- 4 55
2. CS Iernut 19 17 1 1 99- 16 52
3. Lacul Ursu Mobila Sovata 19 14 1 4 63- 23 43
4. Gaz Metan Tg. Mureş 19 12 2 5 36- 26 38
5. ASA 2 Tg. Mureş 19 11 3 5 65- 26 36
6. Mureşul Luduş 19 11 2 6 68- 29 35
7. Avântul Miheşu de Câmpie 19 10 3 6 55- 36 33
8. Viitorul Ungheni 19 8 6 5 62- 32 30
9. Mureşul Nazna 19 10 0 9 31- 42 30
10. ACS Miercurea Nirajului 19 9 1 9 58- 46 28
11. Mureşul Ruşii Munţi 19 8 3 8 44- 37 27
12. Gliga Comp. Reghin 19 7 4 8 48- 42 25
13. ACS Sărmaşu 19 7 3 9 34- 55 24
14. Arena Sighişoara 19 4 0 15 23-114 12
15. Mureşul Cuci 19 3 2 14 19- 54 11
16. Gaz Metan Daneş 19 2 0 17 23- 78 6
17. MSE 08 Târgu-Mureş 19 2 0 17 18- 76 6
18. Unirea Iclănzel Berghia 19 2 0 17 21-104 6
Lasă un comentariu