Sinceritatea cea de pe urmă

Lunga vară fierbinte a anului 2015 aduce în peisajul județului o sumedenie de târguri și festivaluri câmpenești, fie că e vorba de zona de munte, câmpie sau  chiar în mediul urban, de răsună populara și dansul la fiecare sfârșit de săptămână pe meleagurile întregului județ. Toate bune și frumoase, să nu cumva să credeți că avem ceva cu tradițiile populare, doar ele sunt cele din care ne tragem seva, cum tot ne place să spunem. În toată pleiada asta de evenimente câmpenești stă în centrul atenției țăranul, cel care e de-al casei, cel care simte natural cămașa populară, total străin de obiceiul de a o purta doar că așa cere vreun eveniment,  care o purta neam de neamul lui cu cinste și mândrie. M-am oprit la el deoarece de multe ori acest țăran simplu  este trecut cu vederea. În locului lui vin alții, cocoțați pe scenă,  de parcă ei au inventat cine știe ce chestie tradițională. În schimb țăranul nostru drag stă liniștit, îi privește de dragul bunului simț, că doar nu le-a întoarce spatele, că așa a fost învățat, și le ascultă discursurile cu ton ridicat despre cât de mult se transpiră prin birouri ca neamul nostru să nu-și uite rădăcinile. După câte vitregii au trecut peste el, asemenea discursuri par să nu-l mai afecteze deloc, le ascultă cu privirea pierdută în cine știe ce vremuri când,  la loc de cinste era omenia și sinceritatea. Noroc că aceste discursuri au loc la început, după care cântecul și dansul popular își intră în rol, și parcă fața țăranului se mai înseninează un pic, atât cât să-i mai dea o speranță că nu s-a dus cu totul de tradițiile lui care,  de fapt sunt și ale celor cocoțați pe scenă, doar că cei în costum le ordonează fain frumos, da de mai ciupesc vreun simpatizat în vreo zi de duminică, când alaiul e chemat la vot. Așa se face că plouă cu discursuri pe la tot felul de evenimente, iar țăranul e nevoit să asiste la un nou spectacol trist, mimând un zâmbet în colțul gurii, poate așa i se mai maschează durerea prezentului și sănătatea precară. N-ar strica să stați la o poveste cu acest țăran, poate așa veți înțelege mai multe, pe laiță la un pahar, ascultându-i poveștile despre lume și viață. Sinceritatea lui ar da de gândit multora dintre cei care se tot urcă de vreo 20 de ani pe scenă,  care,  repetă un discurs în fiecare an, mândru că e prezent în mijlocul poporului. Trist e că nu înțeleg niciodată nimic, se mulțumesc cu un mic discurs. Dragă musafir în costum, degeaba vi cu texte, dacă nu înțelegi că acel țăran e de fapt cel care e stăpân, peste tot ce e tradiție, port, peste veacurile care au trecut peste noi. Fă bine și ascultă-l, dar nu pe drumul până să urci în jeepan care să te facă nevăzut până anul viitor.