Investiţia Romgaz de la Sărmăşel, în grafic Business
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 523 Vizualizări

Investiţia Romgaz de la Sărmăşel, în grafic

romgaz

Proiectul „Instalaţie de comprimare şi uscare gaze naturale aferente depozitului Sărmăşel”, investiţie în valoare de 237,4 milioane lei (circa 53,6 milioane euro) derulată de Societatea Naţională de Gaze Naturale (SNGN) Romgaz Mediaş în localitatea Sărmăşel, oraşul Sărmaşu, este realizat în proporţie de 60%, a anunţat joi, 9 octombrie, pentru cotidianul Zi de Zi, Biroul de presă al SNGN Romgaz Mediaş.

Primele probe, în mai – iunie 2016

Potrivit documentului, remis la solicitarea Zi de Zi, primele probe de la noua staţie de comprimare de la Sărmăşel vor avea loc în primul semestru al anului viitor. „Investiţia se derulează conform etapelor prevăzute. Colectorul de injecţie şi extracţie precum şi staţia de uscare sunt finalizate, iar staţia de comprimare este realizată în proporţie de circa 60%. Estimăm finalizarea în vederea probelor în mai – iunie 2016, astfel încât începând cu luna iulie 2016 să intre în producţie şi să fie pregătit pentru ciclul de injecţie 2016-2017”, se arată în comunicatul remis de Biroul de presă al SNGN Romgaz Mediaş.

Proiectul este realizat de Condmag Braşov şi Inspet Ploieşti, companii care au ca obiect de activitate construcţia de conducte magistrale de gaze, petrol şi apă, respectiv construcţia şi întreţinerea echipamentelor de petrol şi gaze.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE