În blitz-uri să ne războim! Editorial
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 673 Vizualizări

În blitz-uri să ne războim!

– Bărbia sus, puișor, așa… nu te încrunta, capul puțin mai spre dreapta! puțin am spus! atât! rămâi așa! încearcă să nu clipești!

Acum mai bine de 30 de ani, când mergeam la fotograf, eram la fel de încântată cum sunt acum, când merg la ginecolog: deloc. Atelierul foto era rece, lumina puternică îmi inunda fața cu efect de smirghel pe retină, eram poziționată pe un scaun, cu spatele arcuit, umerii drepți, picioarele relaxate și o coroană de stejar pe cap. În fața mea trona un trepied ce susținea un aparat foto prin obiectivul căruia mă măsura din cap până-n picioare un nene îmbrăcat cu o vestă cenușie, jerpelită, ascunsă într-un halat vechi de culoare indigo. Îmi atrăgea atenția să-mi corectez mișcările stângace, punea o mână în șold,  își bomba pieptul, și pe când mă așteptam să dea cu blitzul, el își scotocea prin buzunar bricheta și-și aprindea un Carpați, pârjolindu-și fără milă un colţ de sprânceană.

Pe vremea ceea, un Smena, un Zorki sau un Zenit nu avea oricine și nu oricine stăpânea noțiunile de teorie despre reglaje, un aspect foarte important, de altfel, pentru că filmele mari aveau 36 de poziții, dintre care ieșeau cam 34, deci era indicat să nu ratezi niciuna. Ajutați de evoluția galopantă a tehnologiei, astăzi e la îndemâna oricui să facă poze cu telefoane sau aparate digitale, putem face cu zecile, le edităm, îmbinăm colaje, etichetăm, distribuim sau atașăm pe e mail, devenim experți, doar consultând câteva tutoriale pe Google.

Și, dacă tot vorbim despre poze, te arunc brusc într-o altă dimensiune, cititorule, și fac o trimitere la candidații noștri care, în plină campanie electorală, coboară puțin și se pozează în mijlocul mulțimii, cu acel zâmbet larg și unsuros peste care trece o undă tulbure, ca tremurul ușor peste oglinda apelor încrețite de vânticelul de primăvară. Ei trebuie să renunțe la afișele electorale lungi și late cât un bloc de 10 etaje, potrivit noii legi care reglementează desfășurarea campaniei electorale, mult mai restrictivă, motiv pentru care apelează foarte des la facebook și la photoshop, pentru a-și crea o imagine cât mai bună. Pe un panou electoral, fiecare partid politic ori candidat independent poate aplica un singur afiş electoral, cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, amplasate în locurile speciale pentru afişaj.

Pentru că prin scris nu se aude rulada înjurăturilor mele rostogolindu-se la vale odată cu puținele speranțe pe care le mai am, ca un simplu cetățean de rând tot mai obosit și tot mai dezinteresat de cele ce se petrec înafară de cuprinsul vieții mele mărunte, o singură dorință îmi exprim: pentru a atinge cea mai mare eficiență în cariera lui politică, pentru viitorul primar nu va fi suficient să-și impună o autodisciplină severă, în ceea ce privește orele de muncă și renunțarea la orice fel de “șmenuri”, ci va trebui să facă în așa fel încât autodisciplina să devină o a doua lui natură.

Anul acesta, candidatul nu are voie să ofere în campania electorală, direct sau indirect, pixuri, căni, îmbrăcăminte, pungi, brichete, alimente, alcool sau țigări și alte produse, în speranța că va cumpăra voturi. Al meu nu e de vânzare: de pixuri nu duc lipsă, pentru că uit să le înapoiez când mai dau cu subsemnatul. Și pungă am. Gura. Că mi s-a acrit.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE