Pregătirile pentru cel mai îndrăgit program de schimb studențesc, pe ultima sută de metri Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 289 Vizualizări

Pregătirile pentru cel mai îndrăgit program de schimb studențesc, pe ultima sută de metri

Cel mai îndrăgit program de schimb studențesc, Interfarma, are loc, în perioada 23-30 octombrie, iar studenții sunt invitați să participe și astfel să descopere modul în care învață colegii lor din alte orașe. Evenimentul se desfășoară sub egida Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor Farmacişti din România în colaborare cu asociaţiile locale.

Interfarma invită studenţii farmacişti să participe, timp de o săptămână, la cursurile şi lucrările practice ale Facultăţii de Farmacie din alt centru universitar, având astfel ocazia să descopere modul în care învaţă colegii lor.
„Deschidem noul început de an universitar cu o nouă ediție a proiectului de mobilități studențești, Interfarma. În perioada 23-30 octombrie se desfășoară mult așteptatul program de mobilități dedicat studenților farmaciști, prin care au ocazia să acumuleze experiențe noi de învățare în centre universitare precum: București, Cluj-Napoca, Chișinău, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș și Timișoara. Provoacă-te să fii student timp de o săptămână în alt centru universitar față de cel de proveniență și bucură-te din plin de această oportunitate”, au precizat reprezentanții Asociației Studenților Farmacişti din Târgu-Mureș.

Un program social bogat
Pe lângă participarea la programul curricular, se impune şi un program social menit să dezvăluie frumuseţea şi specificul fiecărui oraş.
„Cu acest prilej, între participanţii Interfarma s-au legat prietenii extraordinare şi de durată, fiecare dintre ei reuşind să păstreze ca suvenir o părticică din centrul pe care l-a vizitat, fie că a fost vorba despre un orar printat, o poză din laborator, un ecuson, un număr de telefon sau chiar diploma de participare. Am observat că, în general, relaţiile construite pe seama acestui schimb studenţesc sunt benefice ambelor părţi, întrucât colaborarea şi schimbul de informaţii se păstrează, iar participanţii sunt încântaţi să se reîntâlnească cu fiecare ocazie”, declara, în 2015, Carmen Rusz, reprezentanta organizației studențești.

Gala Studenților Farmaciști din România, la Târgu-Mureș
Reprezentanții Asociației Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș au mai anunțat că în perioada 1-4 decembrie va avea loc, la Târgu-Mureș, o nouă ediție a Galei Studenților Farmaciști din România, cel mai așteptat eveniment al anului. Asociația a sărbătorit, anul trecut, șapte ani de existență. Fondată de un grup de studenți cu inițiativă, Asociația Studenților Farmaciști din Târgu-Mureș a evoluat rapid în anii ce au urmat reușind să devină membră cu drepturi depline în cadrul Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România. Activităţile centrale ale asociaţiei sunt orientate spre organizarea şi coordonarea campaniilor şi evenimentelor în vederea aprofundării cunoştinţelor farmaceutice şi medicale, iniţierea programelor de instruire a educaţiei farmaceutice şi promovarea activităţii culturale, social-educaţionale şi de formare profesională.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE