Home / Business / Implementarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru

Implementarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru

Distribuie

Implementarea în bune condiții a Programului Operaţional Regional 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru, în ceea ce înseamnă pregătirea și informarea potențialilor beneficiari, dar mai ales evaluarea, contractarea și implementarea proiectelor acestora, pentru dezvoltarea Regiunii Centru, reprezintă obiectivul principal al activității Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, la nivelul regiunii formate din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. ADR Centru este deplin angajată să crească absorbţia fondurilor structurale disponibile pentru Regiunea Centru prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

În perioada precedentă, ca urmare a derulării activităţilor de implementare a POR 2007-2013 la nivel regional au fost depuse în total 1200 de proiecte, la nivelul Regiunii Centru, cu o valoare totală a sumei solicitate de peste 1,2 miliarde euro. Au fost încheiate 499 de contracte de finanţare, dintre care 432 proiecte s-au finalizat cu succes, având o sumă rambursată de 385,20 milioane euro, ceea ce a dus la un grad de absorbţie a fondurilor alocate pe POR la nivelul Regiunii Centru de 82,51%, unul dintre cele mai mari din țară.

Toate județele regiunii s-au implicat activ în implementarea POR 2007-2013 și acum derulează deja proiecte pe POR 2014-2020, care este continuatorului programului precedent. Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020. Practic, performanţa activității ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar regional pentru acest program, va fi reprezentată de evaluarea, contractarea și implementarea cu succes a proiectelor finanțate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și derularea acestora în bune condiții, în așa fel încât impactul fondurilor europene alocate pentru dezvoltarea Regiunii Centru să fie cât mai mare și să ducă la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor regiunii.

Statistic vorbind în Regiunea Centru, în precedenta perioadă de finanțare, au fost derulate prin toate programele de finanțare peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste  3,7 miliarde euro. În regiune se vede cum fondurile POR au susținut dezvoltarea locală și regională, fiind atrase investiții în dezvoltare urbană, pentru mai bine de un milion de locuitori, în îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale, fiind modernizați aproape 300 km de drumuri județene și străzi, dar și în creșterea calității vieții din punct de vedere economico-social, ca urmare a investițiilor în întreprinderi mici și în școli, spitale și centre sociale. Peste 21.000 elevi învață în unități de învățământ modernizate, în toate județele, peste 4.000 de locuri în structura socială sunt calitativ mult mai bune și mai mult de 3.000 de noi locuri de muncă au fost create.

Fiecare județ a excelat în precedenta perioadă de contractare, județul Harghita fiind primul din țară care a semnat, la momentul respectiv, un contract pe POR 2007-2013, iar ulterior a devenit județul care a atras în cel mai mare procent fondurile europene, adică aproape 60% din valoarea proiectelor depuse a și fost efectiv absorbită. Județul Brașov a avut cea mai mare valoare totală a proiectelor contractate, iar județul Alba având cel mai important proiect de reabilitare a infrastructurii educaționale din Transilvania, în timp ce județul Sibiu a investit cea mai mare sumă pentru reabilitarea infrastructurii rutiere la nivel regional. În județul Covasna au fost cele mai multe proiecte de reabilitare și valorificare a fostelor situri poluate din țară, iar județul Mureș a fost promotorul care a generat și a pus bazele finanțării investițiilor în sistemele și echipamentele destinate serviciilor de urgență, concept care, ulterior, a fost preluat de toate regiunile țării.

Conform misiunii sale, ADR Centru îi sprijină în mod egal pe toţi beneficiarii acestui program, destinat dezvoltării Regiunii Centru. Dacă în toată perioada de finanțare 2007-2013 valoarea cererilor de rambursare plătite a fost de aproximativ 145 euro pe cap de locuitor al regiunii, în actuala perioadă, au fost depuse aproape 900 proiecte, a căror valoare totală este de peste 1,1 miliarde euro, adică mai mult de 490 euro pe cap de locuitor. În privința activității actorilor regionali relevanți, cum sunt instituțiile administrației publice locale și al ONG-urilor s-a văzut preocuparea de a pregăti proiecte bune, deoarece primele proiecte din țară, pe POR 2014-2020 au fost semnate tot în Regiunea Centru. În medie, în acest moment, fiecare județ are contractate câte 6 proiecte, alte circa 31 de cereri de finanțare, în medie, aflându-se în lista de precontractare, unde performanțe bune au județele Brașov și Harghita.

Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru dispune de o alocare de peste 828 milioane euro pentru proiecte de dezvoltare locală și regională, destinați îmbunătățirii infrastructurii, destinați creșterii competitivității mediului de afaceri și destinați impulsionării specializării inteligente și pentru utilizarea eficientă a resurselor locale. Ca urmare a activității ADR Centru, fondurile atrase prin proiecte bune trebuie să genereze creştere economică, sau să ducă la îmbunătăţirea infrastructurii şi a climatului social.

Proiect „Sprijin acordat în perioada 01.06.2015 – 31.12.2017 pentru OI din cadrul ADR Centru în implementarea, monitorizarea, informarea şi comunicarea la nivel regional a POR 2014 – 2020, respectiv pentru închiderea POR 2007 – 2013”, cu o valoare totală de 29.552.859,00 lei, din care contribuția FEDR este de 50%, adică 14.776.429,50 lei.

(Comunicat de presă, ADR Centru)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

ChatVolt, asistent virtual lansat de Distribuție Energie Electrică România

Distribuie Distribuție Energie Electrică România, lider național în distribuția de energie electrică a lansat vineri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.