Majorarea cotei de pescuit la calcan de la 43 tone în anul 2017 la 57 de tone pentru anul 2018 Știri
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 156 Vizualizări

Majorarea cotei de pescuit la calcan de la 43 tone în anul 2017 la 57 de tone pentru anul 2018

În cadrul ședinței din cadrul Comisiei pentru Agricultură și Pescuit a Comisiei Europene care a avut loc zilele trecute la Bruxelles, s-a stabilit pentru România cota de pescuit la calcanul din Marea Neagră. Aceasta a fost majorată de la 43 tone în anul 2017 la 57 tone pentru anul 2018.

Creșterea cotelor a fost obținută în urma discuțiilor care au avut loc în grupurile de lucru tehnice ale Comisiei Europene pe parcursul anului 2017 și a negocierilor purtate între Comisia Europeană și statele riverane ale Mării Negre, în cadrul Reuniunii anuale a Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM), desfășurată în luna octombrie 2017 în Muntenegru.

Conform unui comunicat de presă transmis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul reuniunii s-a stabilit cota care revine statelor membre ale Uniunii Europene la nivelul de 114 tone, României și Bulgariei revenindu-le cote egale pentru calcan, respectiv 57 de tone. Numărul autorizațiilor ce pot fi eliberate pentru pescuitul comercial în anul 2018 este de 48 pentru România și 116 pentru Bulgaria.

Pentru specia șprot, României i-au fost alocate 3.442,50 tone, iar Bulgariei 8.032,50 tone, respectiv 30% din totalul cotei pentru România și 70% pentru Bulgaria. Aceasta a fost decizia Comisiei Europene și se aplică de mai mulți ani datorită faptului că flota noastră de pescuit raportează date reduse privind capturarea acestei specii.

Totodată, Ministerul Agriculturii apreciază în mod deosebit contribuția doamnei Norica Nicolai, europarlamentar, pentru implicarea directă și susținerea permanentă a intereselor României în cadrul Parlamentului European și al Comisiilor de specialitate. Ministerul îi mulțumește, de asemenea, pentru sprijinul constant pe care îl acordă României în încercarea de a determina redeschiderea negocierilor privind Regulamentul nr. 1380/2013 pentru creșterea efortului de pescuit, respectiv tonaj brut și număr de kilowati, lucru necesar pentru echilibrarea diferențelor semnificative între România și Bulgaria, având in vedere lungimea comparabilă a litoralului celor două țări, România – 244 km, respectiv Bulgaria – 370 km.

Mărirea capacității de pescuit comercial la Marea Neagră reprezintă o prioritate pentru România, acest lucru asigurând punerea în echilibru a resurselor piscicole de care dispune zona românească a Mării Negre cu capacitate de pescuit.

 

Denisa MORAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE