Mircea Prozan crede că modelul preluat din Vest costă

Legea Educaţiei continuă să ţină capul de afiş, efectele acesteia fiind resimţite diferit de cei implicaţi în actul educaţional. Despre consecinţele acestei legi, ne-a relatat Mircea Prozan, directorul Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş.

Reporter: Cum vi se pare Legea Educaţiei în forma ei actuală?
Mircea Prozan: Eu am prins din 1985, diferite regimuri, şi sunt multe schimbări în cadrul acestei legi. Cred că este o încercare de reformare a sistemului educativ. O chestiune care va genera anumite probleme este vizavi de consiliul de administraţie al şcolilor, unde şcoala nu va mai deţine majoritatea, şi când va trebui să trimitem anumite situaţii, s-ar putea să nu mai avem majoritate, şi atunci nu ne vom mai putea încadra în timp. Un consilier e foarte ocupat, reprezentantul primarului are şi alte ocupaţii, şi un pic va fi mai greu. Acest lucru îl remarca şi actualul inspector şcolar general, şi ar trebui umblat la acest capitol.

Rep.: Care sunt carenţele legii?
M.P:. Pe de altă parte, consider că liceul e bine să fie de patru ani, iar vizavi de celelalte probleme, din ce am studiat din lege, sunt multe aspecte pozitive. Problema cu copii, care uneori lipsesc şi e bine ca ei să fie sancţionaţi, dar problema trebuie privită dintr-un alt punct de vedere. Avem două situaţii cel puţin speciale, pe de-o parte avem foarte mulţi părinţi plecaţi la muncă în străinătate, şi copiii sunt din păcate nesupravegheaţi, iar pe de altă parte, noi trăim într-o economie de piaţă, unde o mare parte din părinţi lucrează poate 16 ore pe zi, care plătesc nişte taxe. Se trezesc aceşti părinţi cu nişte amenzi, şi de multe ori nici nu vor şti de ce.

Rep.: Cum aţi vedea o rezolvare a acestui aspect?
M.P:. Era bine să facem şi noi, precum în alte ţări din vest, în aşa fel încât copilul să servească masa de prânz la şcoală, să avem profesori care să-i asiste pe elevi la şcoală, să-şi facă temele, şi când pleacă acasă, elevul să nu mai aibă treabă. Pe de-oparte luăm un sistem din vest, iar pe de altă parte, ai nevoie de resurse. Toţi miniştrii care au fost, când se refereau la aceste resurse, cred că la asta făceau referire. Să ţii copilul în şcoală, să plece acasă învăţat, chiar şi Ceauşescu insista prin profesori din acea vreme, ca elevul să înveţe în şcoală, pentru că părinţii erau implicaţi cu alte treburi, şi de multe ori, nici nu se pricep să-i ajute pe copii.

Rep.: Care credeţi că ar fi soluţia găsirii unui numitor comun, având în vedere desele schimbări legislative?
M.P: Am prins multe conduceri, din 1985 încoace, şi din păcate fiecare Guvern şi-a impus opţiunile lui. Din păcate, comunicarea a lăsat foarte mult de dorit. Dacă de exemplu, în sectorul privat, chiar dacă este o concurenţă fantastică, în general comunicarea este mai bună. Din păcate acest negativism funcţionează mult mai mult în sectorul public, şi s-a mers pe ideea că ce au făcut alţii îninte, urmează să fie schimbat de cei care au venit după. Trebuie o comunicare mult mai bună în mediul celor responsabili, deoarece din ce am văzut prin presă, au fost discuţii foarte aprinse pe această temă.