Onoare militară

La aproape 80 de ani Ion Scrieciu (foto) este singurul general de divizie din judeţul Mureş, Preşedinte al filialei Mureş a Asociaţiei Veteranilor de Război din România, a trecut prin cele trei regimuri care au marcat România secolului XX.

S-a născut în 2 iulie 1926 în comuna Piscu Vechi din judeţul Dolj, într-o familie de ţărani de condiţie mijlocie. Împreună cu fratele şi sora lui a urmat cursurile Şcolii Normale din Craiova pe care a absolvit-o în 1944. Data de 23 august l-a găsit la Bucureşti, elev al Şcolii de Piloţi de la Popeşti Leordeni. "Nu am reuşit să învăţ prea multe din arta pilotajului pentru că ruşii odată ajunşi la Bucureşti au desfiinţat şcoala şi au confiscat avioanele. Copii fiind, nu puteam decât să privim la ce se dădau aliaţii noştrii. Împreună cu ceilalţi colegi ne-am angajat la Apărarea Patriotică, o structură deschisă civililor care doreau să dea o mână de ajutor armatei", ne-a spus generalul Scrieciu. Pe frontul din Ungaria a ajuns în acest fel, ducând daruri soldaţilor români. Drumul până acolo l-a parcurs în compania generalului Iacob Teclu, comandantul diviziei Tudor Vladimirescu (prima mare unitate românească trecută de partea aliaţilor), care se întorcea pe front după o lungă convalescenţă. Poveştile despre război auzite până atunci au pălit toate în faţa ororilor văzute prin ochii tineri. Aşa că toţi voluntarii s-au înrolat, fără să ştie exact ce implicaţii va avea acest gest în viaţa personală. "Toţi colegii mei de la şcoala de aviaţie au murit pe front. Eu am supravieţuit, probabil şi pentru că am ales infanteria. M-am înrolat în 2 februarie 1945 şi am participat la campania de vest ca voluntar, până la 9 mai 1945. Revenit acasă cu divizia, mi-am continuat stagiul militar. Apoi în 47 am fost trimis la un curs de pregătire la Breaza şi în 1947 am dat examen la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu. Primul gând a fost să mă întorc la aviaţie, dar gândul la colegii mei decedaţi m-a ţinut deoparte", a povestit Ion Scrieciu. În 1949, proaspătul sublocotenent era repartizat ca şi comandant de companie de tancuri, la Tulcea. A urmat, firesc, cursurile Academiei Militare pe care a absolvit-o în 1953 cu calificarea de ofiţer de comandă şi de stat major. Ca orice militar a trebuit de fiecare dată să se mute acolo unde raţiunile de serviciu o cereau. Anul 1958 îl găseşte comandant de regiment de tancuri la Basarabi. În 1965 a fost numit comandantul Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Radna-Lipova. Acest parcurs s-a încheiat în 1968 când a fost mutat la Târgu Mureş ca şef de Stat Major a Diviziei VI de tancuri.
Generalul Scrieciu
Pentru merite deosebite, a fost avansat în 1974 la gradul de general. Dar acest grad aducea în anul 1980 o nouă mutare. "Deşi destinaţia era Craiova, aici mă simţeam acasă. Aici, la Târgu Mureş, aveam familia care nu concepea să se mute în alt oraş. Aşa că după trei ani, în urma unor discuţii "neprincipiale" cu ministrul Apărării de atunci am fost pensionat şi m-am întors acasă", ne-a spus generalul. În timpul acelei discuţii, generalul şi-a exprimat indignarea şi mirarea că prea mulţi soldaţi şi pentru prea mult timp sunt dizlocaţi la munci la canal, în agricultură şi în industrie. A ajuns pensionar. Şi nimic nu părea că se mai poate schimba în viaţa lui.
Decembrie 1989
În "cazuri speciale", toţi foştii militari au obligaţia de a se prezenta la unităţile militare de care aparţin. Aşa că, în 22 decembrie s-a deplasat cu un grup de ofiţeri în centrul oraşului, "La judeţ, unde m-au numit vicepreşedinte al CPUN local, pentru ca după câteva zile, prin plecarea lui Kiraly Karoly la Bucureşti la CPUN-ul central, să fiu numit preşedinte. Funcţia aceasta am îndeplinit-o până în mai 1990, când dezamăgit de turnura pe care au luat-o investigaţiile referitoare la incidentele din martie '90 am plecat. Lumea nu ştie, dar prin intervenţia armatei, atât în decembrie cât şi în martie, a fost împiedicată degenerarea evenimentelor pentru că multă lume vorbea despre o scindare a Ardealului. Şi mai trebuie spus că populaţia maghiară a dovedit în acele zile că nu are o gândire colectivă, ci una individuală. Au refuzat să răspundă apelurilor primite din partea liderilor de frunte ai UDMR prin care li se cerea să iasă să lupte. Au refuzat să se ridice împotriva românilor, împotriva oraşului. Au refuzat distrugerile şi debandada. Omul de rând şi-a dat seama că acela care instigă nu va apărea pe câmpul de luptă, ci va sta ascuns bine… Era la modă puterea exemplului personal", ne-a spus generalul.
Rămâne pe front
Acele zile au trecut. De foarte mulţi ani, de la pensionare, este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război. Nu este de acord cu desfiinţarea obligativităţii efectuării stagiului militar, pentru că se rupe o tradiţie bărbătească pură. Nu este de acord nici cu găzduirea trupelor militare străine pe teritoriul nostru, pentru că aşa apar mecanisme de control din partea celor "primiţi în gazdă", dar şi eventuale neîncrederi din partea vecinilor. Şi nu este de acord nici cu indemnizaţia de 26 RON pe care o primesc veteranii de război, care nu au primit ordine comemorative sau distincţii militare. Ar mai vrea ca toţi veteranii, supravieţuitori ai monarhiei, ai războiului, ai comunismului şi "pionieri" în democraţie, să poată să fie cazaţi în cămine şi în pensiuni, atunci când starea de sănătate nu le va mai permite să aibă singuri grijă de ei. A luptat pe front, luptă şi acum. Poate va mai înregistra o victorie.
Eugenia KISS