S-a strecurat iarna între noi… Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 62 Vizualizări

S-a strecurat iarna între noi…

7321_kiss.gifIată că apele se despart şi unii din cei care până acum aveau chipul prietenilor noştri, au început să muşte. Rău şi pe neaşteptate. Cum am putut oare uita vorba înţeleaptă care spune "apără-mă doamne de prieteni…?". Cum viaţa ne pregăteşte zilnic câte o surpriză, evenimentele ultimelor zile au fost mai multe decât putem pricepe. De ce oare, atâta timp cât nu au fost probleme la cele două ziare, nu s-a auzit nici măcar un mârâit? Cel puţin noi redactorii, oamenii care muncim din pasiune pură, pentru a aduce zilnic în faţa dumneavoastră un produs de care să nu ne fie ruşine, ne crucim acum de ce ni se poate întâmpla. Am constatat că reacredinţa este apanajul celor care fără să ştie aproape nimic despre cum se scrie şi cum ajunge informaţia la noi şi de aici la oameni, sar la beregată.
Ziarul de Mureş este un brand. Zi de Zi este copilul mic al acestui brand. Deşi toţi atacă şi "vor sânge", ziarele sunt mai citite decât în alte timpuri. Deşi cei care "pierdem timpul prin redacţie şi prin crâşme" cum zicea un cititor, suntem tot aceiaşi.
Răsfoim caietele, agendele şi blocnotesurile în care de-a lungul timpului găsim însemnări, date, subiecte, date nouă prieteneşte de cei care acum ne înjură şi ne arată acuzator cu degetul. Am găsit numere de telefoane pe care aceiaşi oameni ni le-au dat pentru ca noi să îi putem contacta oricând, "cu cea mai mare plăcere". Nu i-am sunat în ultimele săptămâni, pentru că nu doream să aflăm dacă la celălalt capăt ne va răspunde cineva. Dar nici ei nu ne-au sunat. În schimb ne muşcă cu ferocitate. Şi asta fără ca numele lor să fi fost implicare vreodată în vreun scandal din cele care acum fac deliciul unora. O fac pur şi simplu din spiritul general de turmă. Din dorinţa de a nu fi identificaţi ca prieteni ai inamicului comun. Şi o fac pe internet din dorinţa ca pseudonimul lor să fie recunoscut şi băgat la cap de cei care acum conduc meciul. Mă rog asta din urmă este expresia unui fost prieten, care în zilele lui bune îşi turna câte un alt bun prieten.
S-a strecurat iarna între noi…

Eugenia KISS

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE