Cine suntem şi ce vrem?

Mă uit la cine strigă „Jos Băsescu!” în aceste zile şi văd multe din feţele agitate care înaintea ultimelor alegeri prezidenţiale, chiar şi la o săptămână după, scandau transfiguraţi (nu conta contextul) „Bă-ses-cu!, Bă-ses-cu!”. Ca şi cum te-ai uita la o radiografie a manipulatului perfect.
Dar analizând tot la lumina unui bec de cabinet medical picătura umplerii paharului de nemulţumiri, vedem clar că manipulatul nostru perfect are demnitate, bun simţ, în stare să iasă în stradă pentru că preşedintele, pur teoretic al tuturor cetăţenilor acestei ţări, îi spune ghicitori, în prime time, cu iz de ameninţare unei persoane cu o imagine pozitivă, pe bună dreptate consolidată şi greu de ştirbit în ciuda dezvăluirilor cu misiune de denigrare, care vor fi aduse lui Raed Arafat, poate, în perioada care va urma.
Altceva ce mai observăm noi, de data aceasta referitor la populaţia majoritară a României. Că românii nu au ieşit în stradă când s-au tăiat salariile, când o profesoară a făcut vreme îndelungată greva foamei pentru drepturile tuturor cadrelor didactice, când un electrician al televiziunii publice s-a aruncat disperat de la balcon în plină şedinţă a Senatului (de atunci sunt persoane plătite care supraveghează cine intră în balcoanele Senatului şi, în măsura în care ar plana vreun risc, rândul din faţă al scaunelor de la balcoane trebuie să rămână liber). Românii au ieşit în stradă la Timişoara, în 1989, pentru a-l apăra pe Laszlo Tokes. Românii au ieşit în stradă pentru Raed Arafat în 2012. Alte paralele sunt greu de făcut. Dar la profilul manipulatului perfect, demn totuşi, adăugăm toleranţa  populaţiei majoritare a acestei ţări cu cetăţeni care nu sunt etnici români.
Să recapitulăm profilul exponentului ce ar întruchipa media atitudinală a poporului român din ultimii douăzeci şi ceva de ani: MANIPULABIL fără efort de inteligenţă foarte mare, plin de demnitate, SOLIDAR cu cel nedreptăţit şi batjocorit şi teribil de TOLERANT etnic.
Pornind de aici, ar fi foarte interesant un studiu cinstit de rating al posturilor de televiziune urmărite de cei care privesc manifestaţiile cu telecomanda în mână. Câţi dintre privitori schimbă canalul când relatarea de la faţa locului este clar exagerată, incitatoare? Câţi caută cu disperare acel post care să le dea impresia că este neutru, că transmit, comentează, fără partipriuri exact ceea se întâmplă? Înclin să cred că în zilele următoare nu atât ce va face puterea va avea importanţă capitală (aici nu vor fi surprize, datele înalţilor noştri demnitari aflaţi în cele mai vitale posturi de conducere a ţării ne sunt cunoscute: unii vor aştepta să execute ceea ce li spune de la Cotroceni, alţii se vor bărbieri mai rar şi realmente vor suferi, cu fondul lor cinstit din părinţi de la ţară, pentru ceea ce se întâmplă, iar El Comandante aşteaptă momentul să ne-o tragă nouă, tuturor, inclusiv PDL-ului. Scuze pentru contaminarea lexicală cu cel mai înalt nivel).
Importanţă capitală va avea cât de inteligenţi ne sunt jurnaliştii, dacă au chiulit de la cursul de Deontologie, dacă vor şti care dintre nemulţumiri merită şi au rost să fie reluate în breaking news, în jurnale, dacă vor mai schimba din feţele de panelists care vorbesc vorbe pe posturi, avocate care recită patetic din Coşbuc, foşti consilieri prezidenţiali misogini. Întâmplător azi după amiază am urmărit la Antena 1, postul local, dialogul jurnalistei cu profesorul universitar Cornel Sigmirean. Dialogul celor doi, ideile enunţate de domnul profesor, discursul urban, diplomatic dar foarte punctual a dat clasă multor vociferări şi elucubraţii de pe posturile naţionale. Ca să concluzionez, depindem în mare măsură de felul în care va prezenta presa evenimentele care vor urma. Ne plângem de calitatea multor politicieni. Este un moment decisiv să ne dăm seama de calitatea jurnaliştilor din această ţară.
Directoarea Colegiului Naţional ”Mircea Eliade” din Sighişoara