Sunt na-ţi-o-na-list!

Călătorind adesea cu mijloacele de transport în comun am ocazia să studiez acea pătură socială care îmi serveşte pe tavă subiecte din cele mai reale din viaţa urbei. Oameni de toate vârstele, tineri şi bătrâni, dintre cei care nu au maşina la scară îşi spun povestea lor. Şoferii de microbuz de asemenea îmi oferă un subiect inepuizabil. Unii amabili, vorbăreţi, alţii morocănoşi. Unii indiferenţi la abonamentul ce îl arătăm din mers, alţii vrând neapărat să-l examineze îndeaproape. Unii dau şi bilete, alţii nu spun nici măcar mulţumesc aruncând mărunţişul pe bord. Şoferul cu crenguţe de vâsc în stânga lui, e dintre cei care nu vorbesc în plus, dau bilete şi nu-ţi pleacă de sub nas, pentru că aşa vor muşchii lui! Nu ascultă manele şi dacă la radio se transmite o slujbă, tot transportul se transformă în credincioşi. Zilele trecute, în drum spre casă am ascultat o emisiune de comemorare a poetului Grigore Vieru. Preţ de câteva staţii, călătorii şoferului de pe linia 12 am participat la o lecţie despre naţionalism. „Dacă a – ţi iubi mama, înseamnă că eşti naţionalist, da, sunt na-ţi-o – na-list!”, recita poetul. Da, graiul mi-i sfânt, da, hora nu vreau să o schimb…sunt na-ţi-o –na-list…suna clar şi sincer vocea din aparatul de radio, făcându-ţi pielea ca de găină. Cât de simplu şi pe înţelesul tuturor ne învăţa că a fi naţionalist, nu e o crimă. „Da, vremea în care trăim e tot mai isterică…Totuşi viaţa mi-i dragă, merg spre dânsa grăbit…Sunt na-ţi-o-na-list!”  Jenat parcă de liniştea ce a cuprins mijlocul de transport, şoferul butona, dând când mai tare, când mai încet volumul. Apoi a cântat Tudor Gheorghe, tot versuri ale poetului, dar şi după ce m-am dat jos, încă multă vreme auzeam: Sunt na-ţi-o-na-list!