Cehov prinde viaţă la Reghin prin “Cerere în căsătorie” Interviu
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 322 Vizualizări

Cehov prinde viaţă la Reghin prin “Cerere în căsătorie”

Trupa de teatru “Din culise” a Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin  pregăteşte publicului reghinean o nouă premieră, spectacolul “Cerere în căsătorie” după A. P. Cehov, premiera fiind programată pentru vineri, 7 februarie pe scena Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin. Despre acest moment artistic ne-au vorbit doi dintre protagoniştii spectacolului, Enea German, respectiv Remus Cociş.

Reporter : Ce este cu această “Cerere în căsătorie” ?

Enea German : Este o adaptare după un text de Cehov. Ideea acestui spectacol a venit de la fostul nostru coleg Luchian Pantea , actualmente actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş care cochetează şi cu partea de regie şi atunci s-a decis să facă primele experimente cu noi. Părerea mea şi a colegilor care suntem în trupă este că e un lucru bun, lucru care se va vedea la premiera spectacolului. E un altfel de Cehov, un altfel de spectacol faţă de cel clasic.

Rep.: Cum a început munca la această piesă ?

Remus Cociş : Munca a început prin toamna trecută. Au apărut tot felul de evenimente şi acum am reluat repetiţile şi am tras tare vreme de două luni. Suntem gata să punem spectacolul pe scenă.

Rep.: Care este personajul întruchipat de Enea German ?

Enea German : Personajul meu este Ciubucov, tatăl Nataşei interpretată de Lucia Mihuţ, care e fiica mea, un personaj mai tomnatic, care este peţită de Ivan Vasilievici  Liumov, interpretat de Remus.

Rep.: În décor apar murături, flori… ?

Enea German :  În ideea lui Luchian la care noi am aderat, murăturile şi florile reprezintă căsnicia în sine, faptul că pui murături nu o faci singur, trebuie să fi măcar doi, dacă nu mai mulţi, să le ai în cămară pe iarnă, şi aşa am plecat de la această idée. Florile sunt cele cu care vine Remus la peţit. Se va vedea şi la premieră, are o scenă în care vrea să ofere buchetul şi scapă căte-o floare.

Rep.: Cum a fost munca cu Luchi ?

Remus Cociş : Nu a fost una uşoară pentru că nu mai lucrasem pe acest gen de teatru, noi jucam mai mult teatru pentru amatori. Jucând la modul mai profesionist, dacă pot spune aşa, au apărut alte probleme şi chestii legate de gând, de personaj, de construirea personajului, lucruri foarte diferite la o piesă de teatru mai serioasă.

Enea German : Munca în sine cu Luchian este una plăcută, are idei şi are un stil al lui. Îţi impune o idée după care se modelează şi după ideea ta dar interpretată într-un anumit fel. El îşi spune direcţia de scenă, nu e încă regizor pentru că nu a terminat în acest domeniu, şi atunci nu e domnul regizor, pe afiş apărând cu titulatura de director de scenă.

Rep.: Piesa are vreo legătură cu, “Căsătoria” de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş ?

E. G.: Nu pot spune acest lucru, atâta doar că personajele sunt tot din scrierile ruseşti. E un cu totul alt gen, rolul lui Mihai Crăciun din spectacolul Naţionalului e cu totul altceva. E pe undeva timid dar în piesa noastră e jucat altfel.

Rep:. Cine a mai pus umărul la construcţia acestui spectacol ?

E. G.: E vorba de Lucia Mihuţ, personajul Natalia Stepanova, precum şi Măriuca Ignat, care semnează scenografia spectacolului. În piesă mai joacă Teodora, care o întruchipează pe Nataşa  când era copilă. A fost o idée tot a lui Luchi să facă o secvenţă din tinereţe a personajului feminin al spectacolului.

Rep.: O invitaţie pentru reghineni să vină la premierea spectacolului

E. G.: Să vină cu încredere la acest spectacol pentru că nu îi vom dezamăgii, aşa cum nu am făcut-o niciodată, noi cei din  Teatrul “Din Culise”  al Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin. Spre ca la premieră sala să fie plină, să mai trebuiască să dăm încă un spectacol, pentru ceilalţi care poate nu vor mai prinde locuri la premieră. Pentru acest spectacol publicul să se aştepte la ceva inedit, va fi un spectacol în care vor participa şi ei, toată sala, prin natura spectacolului. Se joacă în mai multe planuri, e ceva total diferit faţă de cum s-a jucat până acum la Reghin. Vom fi atât pe scenă, printre spectatori, în spatele sălii se va juca, practic spectatorii vor face parte din spectacol. De fapt spectacolul aşa şi începe, 10-15 minute voi fi eu pe scenă lucrând în atelierul meu după care intru în sală, printre spectaori. Ascult muzică, dansez, mai dau cu ciocanul, după care incepe povestea cererii în căsătorie.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • O cerere in casatorie este cel mai frumos lucru care i se poate intampla unei femei,chiar si tomnatice.daca cel ce o face este perechea ei.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE