Share

Home / FC Municipal / ASA-Dinamo, încercarea de „restart”

ASA-Dinamo, încercarea de „restart”

asaÎn a doua etapă a primei ediții din Liga I cu play-off, ASA Târgu-Mureș întâlnește luni, 14 martie, ora 20.30, pe staduonul Trans-Sil
formația Dinamo București. ASA se prezintă cu o nouă conducere pe banca tehnică și ambele echipe vin după două jocuri fără victorii, atât în Cupa României, cât și la debutul în play-off. Dacă Dinamo a reușit o remiză dublă cu Steaua în cele două competiții, ASA, fără gol înscris în cele două partide de pe teren propriu, a rămas datoare față de suporteri și va încerca să facă uitată evoluția din partida de debut cu o evoluție pe măsură. Clasamentul din play-off s-a „întins” pe 10 puncte între lider și locul 6, cele două urmând să se întâlnească în runda viitoare, când Astra va încerca o revanșă după dubla cedată cu un general de 2-8 în fața mureșenilor.
Dintre cele șase echipe care luptă pentru locuri în Europa, doar formațiile Pandurii și Viitorul nu sunt angrenate în alte competiții, în timp se Steaua și Dinamo se află în cursă pe toate cele trei trei „fronturi”. Pe de altă parte, locul șase va reprezenta aproape sigur România în cupele europene, alb-roșii neavând dreptul, iar la Pandurii situația menținerii echipei este incertă.

Bilanțul dintre ASA și Dinamo, favorabil bucureștenilor

Partida din a doua etapă dintre echipa mureşeană şi Dinamo este a zecea dintre cele două formații. Din cele nouă, opt au fost în campionat şi una în Cupa României. Bilanţul este favorabil bucureştenilor, care au câştigat șase jocuri, două s-au încheiat la egalitate, iar una a revenit în sezonul trecut ASA-ului, care a egalat după 40 de ani cea mai bună performanță a fotbalului mureșean, devenind vicecampioană. Dinamo a reușit în primii doi ani cinci victorii consecutive, dintre care un 6-2 la Târgu-Mureș, celelalte fiind la limită. Primul punct obţinut de ASA a fost reușit la Bucureşti, în etapa a III-a din turul ediției 2013-2014. Mureşenii au deschis scorul prin Gabi Mureşean, în minutul 9 şi după nici o jumătate de oră, Ndoye a ratat şansa de a face 2-0, irosind în minutul 29 o lovitură de la 11 metri. Mureşenii au fost egalaţi printr-o minge deviată în proprie poartă la finalul reprizei de către Balauru şi au încheiat partida în 10 oameni, acelaşi Ndoye fiind eliminat în minutul 63, după ce primise primul galben în urmă cu doar trei minute. A fost totuşi primul punct obţinut, deşi la 2-0 soarta jocului putea fi alta. În retur a venit prima victorie. Cu Liviu Ciobotariu pe bancă, ASA a învins în retur Dinamo, echipa la care acesta s-a afirmat cu 2-1. Bilinski a deschis scorul pentru Dinamo la finalul primei reprize, dar Mureşan a reuşit două goluri de excepţie în partea a doua a meciului. În ediția actuală ASA și Dinamo s-au întâlnit în chiar prima etapă. La Târgu-Mureș bucureștenii au obținut un punct cu multă șansă, după un meci dominat clar de ASA, dar în returul disputat în toamnă, alb-roșii au învins cu 2-1, cu toate cele trei goluri înscrise în repriza secundă, în doar 15 minute. Marc a reușit dubla care a adus 3 puncte echipei sale (minutele 41 și 56), același „fost câine”, Ndoye reușind egalarea la 1 în minutul 51. ASA a încheiat însă în inferioritate numerică, după eliminarea din minutul 80 a lui Bejan.

Mulți mureșeni ajunși la Dinamo

Prima întâlnire a avut loc în 2008, când echipa care abia debutase în Liga II era cu greu depăşită de Dinamo, în „optimile” Cupei României. Victor Astafei a deschis scorul pentru mureşeni la începutul reprizei secunde, iar fostul şi actualul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic s-a văzut nevoit să introducă jucătorii pe care intenţiona să-i menajeze pentru a întoarce scorul. Au reuşit acest lucru Dănciulescu şi Boştină, la una din ultimele faze.
În ultimele ediții, dacă fostul alb-roșu Ndoye a ajuns la Târgu-Mureș, mai mulți dintre foștii componenți ai ASA-ului au plecat la Dinamo, iar alții au fost doriți de gruparea din Ștefan cel Mare. La începutul campionatului, evolua la bucureșteni fundașul camerunez Patrice Feussi, acum la Voluntari, dar acum în lotul lui Rednic se află trei mijlocași plecați de la ASA, dintre care doi în această iarnă: olandezul Romario Kortzorg și Sergiu Hanca, mureșean crescut în curtea ASA-ului. Al treilea este actualul căpitan, Paul Anton, jucător de aproape 25 de ani din Bistrița, care făcea parte din echipa care promova a în Liga 1 în 2010, după care a mai jucat la Târgu-Jiu.
În meciul de luni seară, George Ciorceri, noul antrenor al mureșenilor va avea un test important, în primul râbd alcătuirea lotului din care lipsesc patru jucători suspendați

Clasamentul
1. Astra Giurgiu             1 1 0 0 2-0 29
2. Pandurii Tg. Jiu        2 1 1 0 3-1 28
3. Dinamo                       1 0 1 0 1-1 25
4. Viitorul Constanţa    2 0 1 1 1-3 24
5. Steaua                         1 0 1 0 1-1 23
6. ASA Tg. Mureş         1 0 0 1 0-2 19
Programul etapei a II-a din play-off
Pandurii Tg. Jiu – Viitorul Constanța 1-1 (1-0 și 3-1 în sezonul regulat)
Duminică, 13 martie
Steaua – Astra Giurgiu ora 20.30 (0-1; 0-2)
Luni, 14 martie
ASA Tg. Mureș – Dinamo București ora 20.30 (0-0; 1-2)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sighișorenii preiau șefia clasamentului

Echipa masculină de handbal HCM Sighișoara a obținut sâmbătă o victorie deosebit de importantă în …

Share
Share