Școlarii de la „Serafim Duicu” au donat legume și fructe de sezon unei cantine sociale Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 388 Vizualizări

Școlarii de la „Serafim Duicu” au donat legume și fructe de sezon unei cantine sociale

Elevii Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu” și preșcolarii Gradiniței nr. 12 din Târgu-Mureș au donat, săptămâna trecută, sute de kilograme de legume și fructe cantinei sociale a Protopopiatului Târgu-Mureș, în cadrul „Săptămânii legumelor şi fructelor donate”, un proiect educativ al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC).

2-eleviDirectoarea Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu”, Irina Vidrăsan, a transmis că misiunea celor implicați în proiect, școlari, preșcolari și cadre didactice, a fost de a-i ajuta pe oamenii mai puțin norocoși, pe vârstnicii care iau masa la cantina socială a Protopopiatului Târgu-Mureș. Copiii s-au arătat încântați când au auzit că pot face un bine semenilor și astfel au fost voluntari cu inima deschisă. „Aceasta a fost „Săptămâna fructelor şi a legumelor donate”, un proiect al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară şi pentru că de curând a fost Ziua Persoanelor Vârstnice, am ales să fie cei cărora să le readucem zâmbetul. La cantina socială a Protopopiatului Ortodox din Târgu-Mureș, mulţi vârstnici servesc zilnic o masă caldă, aceasta fiind poate singura lor hrană din acea zi. Aşa că de luni până vineri ne-am pregătit intens pentru această zi. Elevii şi cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale „Serafim Duicu”, alături de preşcolarii de la Grădiniţa nr. 12, au adunat 1001,5 kilograme de fructe şi legume de sezon pentru a face un bine semenilor noştri, pentru a avea un an mai tihnit. Urarea noastră a fost ca Dumnezeu să le zâmbească mereu. A dărui înseamnă a te înnobila ca om”, a arătat Irina Vidrăsan.

Muncă de echipă
Cei mici și cei mari au fost din nou voluntari în cadrul unui proiect educativ prin care se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umane, implicarea, angajamentul, solidaritatea. „Am fost din nou voluntari, cu inima deschisă, dornici să facem schimbări, activi, entuziasmați. Fiecare dintre noi avem acest profil de voluntar în proporții mai mici sau mai mari. Voluntariatul ne dezvoltă și ne aduce cu un pas mai aproape spre perfecțiune. Voluntariatul înseamnă dăruire, responsabilitate, altruism, înseamnă a pune pe primul loc problemele celuilalt, înseamnă disciplină, îndeplinirea sarcinilor, respectarea normelor, creativitate, înseamnă echipă, înseamnă muncă și multă, multă seriozitate”, a afirmat Irina Vidrăsan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE