Ecoul din gaura unui șvaițer

Haos politic, cele mai mari proteste din România de la Revoluţia din 1989 încoace, scanări de lozinci și suflat în vuvuzele, răpirea credinței într-o democrație funcțională și, peste toate astea

– …mâine e 8 februarie, e Ziua Internațională a Râsului și a Fericirii, știai?! îți spun, zâmbind într-o parte, optimist, cu un aer ușor cretin…

Și tu tresari, privirea ți se întoarce brusc spre mine ca smulsă cu lasoul, dai farfuria la o parte și-mpingi scaunul cât colo, te apropii cu pași repezi, mă prinzi de urechea dreaptă și ți-o fixezi cu precizie între degete și mă tragi cu putere. Și tragi, și corpul meu te urmează pentru a diminua durerea, îmi răsucesc capul într-o parte, atingându-mi umărul cu bărbia și-mi cobor fruntea, spinarea și privirea, măturând cu genele vârful pantofilor și scamele ce se rostogolesc în piruete, la fiecare ușă deschisă și rafală de curent, ca niște balerine conturate pe podea.

Îmi apeși în tâmplă un deget și-mi spui să-mi bag mințile în cap, pentru că oamenii sunt prea înverșunați, prea speriați, prea nu știu cum, și că să-mi văd de treaba mea, de râsul meu și de speranța mea și de toată pofta de viață adunată în ecoul ce răzbate din gaura unui șvaițer decupat dintr-o revistă culinară ce-l țin atârnat pe frigider…și mă doare urechea și toată partea dreaptă mă doare, de-mi vine să mă sui pe pereți, și râd, și plâng, și râd, nu mai știu, pieptul mi se zguduie și-mi scutură haina încheiată doar pe jumătate, ce-mi lasă la vedere o juma’ de șold şi buricul ce tremură în spasmele unui hohot.