Rămas bun, Majestate! Crâmpeie din viața Regelui Mihai, povestite de către Cornel Sigmirean

Majestatea Sa Regele Mihai s-a stins marți din această viață, la reședința sa din Elveția, după o suferință îndelungată. Prin dispariția sa s-a încheiat o epocă.
Regele Mihai a fost omul unui secol, s-a născut după Primul Război Mondial, când lumea credea că traumele războiului se vor vindeca, cu frumoasa perioadă interbelică, a încrederii în oameni, dar și cu o perioadă a contrastelor. A trăit perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, perioada postbelică, cu exilul, cu țara aflată sub regimul comunist, căderea comunismului și apoi cu reînvierea speranțelor celor din Est într-o lume mai bună, în drumul lor de recuperare a ceea ce au pierdut o jumătate de secol față de Europa de Vest.
A fost un martor al istoriei, un om care a jucat un rol important în istorie prin acel act politic din 23 august 1944, care a contribuit la sfârșitul războiului și a salvat, probabil, viețile a sute de mii de oameni care au supraviețuit acelei conflagrații mondiale.
Vizita sa în județul Mureș, în 1998-1999, a fost rememorată, pentru Zi de Zi, de către prof. univ. dr Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității Petru Maior, care ne-a povestit despre viața Regelui Mihai, așa cum decenii nu am aflat în manualele de istorie.

“Sunt fericită!”, își amintește profesorul dr. Cornel Sigmirean cuvintele Reginei Ana, rostite în timpul vizitei regale din 1998-1999 la Lunca.
“Am avut șansa ca la vizita Majestății Sale Regele Mihai să fac parte din comitetul de primire, la Lunca, la granița dintre cele două județe – Mureș și Bistrița-Năsăud. Eram simpatizanții monarhiei și, în primul rând, ai Regelui Mihai, cred că s-a întâmplat în jurul orei 11 intrarea în județ, alături de Regina Ana. Era o întreagă suită care îl însoțea pe Rege în vizita sa în România”, rememorează profesorul o întâlnire îndelung așteptată.
Regele a fost întâmpinat la Cabana Izvorul.

“Ne-am dus fiecare în fața Majestății Sale, ne-am prezentat. Eu eram atât de emoționat, încât i-am spus: “Mă numesc Cornel Sigmirean, bine ați venit, sper să nu mai plecați din țară”. Doar atât i-am putut spune. Nu era momentul să monopolizez discuția. După care, împreună cu colegii din județul Mureș, l-am însoțit. A fost o primă oprire la Lunca, unde o familie de țărăniști l-a invitat să intre în biserică. M-a impresionat modul cum a fost primit, dragostea, inclusiv preotul, cu multă simpatie, l-a invitat să intre în altar să se adreseze oamenilor.

După care drumul a continuat la Reghin, unde l-a vizitat pe Cardinalul Todea, ad-hoc s-a creat o adunare în fața Primăriei, a fost aplaudat și a spus câteva cuvinte. Drumul a continuat pe la Beica, Chiheru, la Sovata, la Restaurantul Tivoli s-a servit masa, după care s-a continuat drumul spre Sighișoara. Vizita s-a încheiat la un dineu, la Daneș”, duce mai departe discuția profesorul.
Regele Mihai își conducea singur mașina, avea un Jeep vechi, întotdeauna a avut o pasiune pentru mașini și pentru avioane.

În 2011, prof. dr. Sigmirean l-a întâlnit a doua oară pe Rege, când a fost invitat la aniversarea a 90 de ani ai Majestății Sale. “Am onorat acea invitație, deși aveam cumpărat bilet pentru o conferință la Bologna, dar mi-am spus că la Bologna mă mai pot duce, dar cu Regele la 90 de ani nu o să mă mai întâlnesc. Am asistat la celebrul discurs al Regelui din Parlamentul României, atunci nu l-am înțeles prea bine, era o sonorizare proastă. L-am citit apoi de multe ori, a fost un testament pentru clasa politică și pentru români, prin apelul la demnitate, la onoare, la iubirea față de țară și, mai ales, prin îndemnul de a munci și de a nu ne împrumuta pe seama copiilor noștri”, ne povestește Cornel Sigmirean.

Rege, Mare Voievod și Rege, din nou

Ne ducem apoi la un trecut mult mai îndepărtat. “Cred că a fost un personaj unic în istorie și cred că istoricii vor scrie mult despre el și vor spune tot ce nu s-a putut spune până acum. În orice caz rămâne o personalitate pozitivă și tragică a istoriei țării noastre. Tragică pentru că se naște în 1921 la 25 octombrie, iar, după 4 ani, tatăl său, Carol, căsătorit cu Elena de Grecia, care participa la funeraliile Reginei Alexandra, a hotărât să rămână în Franța împreună cu prietena sa, Elena Lupescu, iar Parlamentul României s-a grăbit să îi retragă succesiunea. Din nefericire, după doi ani, Regele Ferdinand se stinge din viață, iar Majestatea Sa, un copil de 6 ani, ajunge Regele României. În cartea de dialoguri cu scriitorul Mircea Ciobanu, povestește că nu știa de ce copilul care se juca a primit de atunci o atenție specială, nu putea să realizeze.

După trei ani, se întâmplă aproape un caz unic în istorie, tatăl își detronează propriul fiu, iar el devine Mare Voievod de Alba Iulia, titulatură atunci inventată ad-hoc de Parlamentul României, iar 10 ani trăiește ca voievod sub Regele Carol al II-lea. Astfel a început povestea tristă a sa, prin despărțirea de mama sa, Elena, care a fost invitată să părăsească România, se stabilește la Florența, iar Regele Mihai o vizitează o dată pe an”, rememorează profesorul Cornel Sigmirean.

Acele vizite, spunea defunctul rege, erau momentele sale de fericire.
În 1940, Regele Carol al II-lea, după 10 ani de regalitate autoritară, este obligat să părăsească România, iar la 6 septembrie 1940, Regele Mihai revine pe tron. Lucruri mai puțin întâlnite în istorie.

“Regele Mihai a revenit pe tron într-o perioadă a războiului, când, de fapt, șeful statului era Ion Antonescu, Regele Mihai era simbolul monarhiei și al unității românilor. Se spune că Antonescu s-a gândit și la eliminarea lui, dar cei apropiați i-au spus că ar fi o mare greșeală. Ion Antonescu nu a luat în considerare o prevedere foarte importantă din Constituție, și anume că dreptul de a numi prim-ministrul îi aparține Regelui. De acest articol se va prevala Regele Mihai în 1944 când l-a invitat pe Antonescu să părăsească funcția de președinte al Consiliului de Miniștri”, spune istoricul.
Opera lui, un moment confiscat de către comuniști.

23 august 1944 și perioada până la abdicare

Acel act politic care a scurtat războiul i-au adus Regelui Mihai și o serie de acuze pentru că ar fi însemnat începutul instaurării comunismului.
“După 1990, toată istoriografia și clasa politică ostilă Regelui a vorbit despre trădarea din 23 august, chipurile că prin acel act când România încetează colaborarea cu Germania, în condițiile în care armata rusă era pe teritoriul României, și întoarce armele participând la război de partea aliaților”, spune profesorul Sigmirean, și continuă: “Uităm câteva lucruri esențiale. Mai întâi că actul se impunea, că a fost o voință a clasei politice, din păcate dacă 23 august este opera lui, se datorează lipsei de fermitate și a ezitărilor clasei politice de atunci, respectiv liderii partidelor național țărănesc, liberal, social-democrat și comunist. Și Partidul Comunist deoarece pentru a câștiga simpatia Moscovei a fost cooptat în acea alianță anti-Antonescu. În orice caz, un lucru trebuie să știe românii că au ajuns sub comuniști și să împărtășească peste 40 de ani de istorie comunistă, toate țările din Est, care au fost împotriva sau aliate Rusiei, nu doar România și că nu i se poate imputa acest lucru Regelui”.
Prin actul de la 23 august, cum spunea un cotidian britanic, războiul s-a scurtat cu șase luni.
Iar Regele Mihai mai are un merit: a fost singura forță care a încercat să se opună regimului comunist. “S-a impus un guvern pro-comunist – Petru Groza în 6 martie, prin șantaj și prin presiune, pentru că anglo-americanii controlau doar simbolic România, iar, aici, autoritatea era Moscova. Atunci când Petru Groza impune o politică de aservire față de Moscova, Regele Mihai îl invită să părăsească funcția de prim-ministru, dar acesta refuză, era prima dată când un prim-ministru încălca articolul Constituției și atunci Regele Mihai declară în august 1945 așa-numita grevă regală când refuză să contrasemneze documentele emise de Guvernul României. Din păcate nu a reușit prea mult, România este izolată, anglo-americanii se retrag, este celebra împărțire a Europei între anglo-americani și ruși, și rămâne practic singur, pentru că între 1945-1947 a fost o adevărată vânătoare a elitelor, partidele istorice sunt aproape eliminate din viața politică. Rămâne singur, fără sprijinul democrațiilor occidentale și este obligat în 30 decembrie 1947 să semneze actul de abdicare, sigur că a mărturisit că sub presiunea pistolului și a șantajului. Nu aceasta este important, ci că autoritatea sovietică impune acest lucru, iar românii uită să îl ia considerare, că nu a fost voința poporului român eliminarea regelui și abdicarea lui, ci a fost voința Moscovei, a unei puteri străine”, subliniază Cornel Sigmirean.

Exilul

“Plecarea Majestății Sale din țară, controversată, istoriografia comunistă și adversarii i-au pus în seamă plecarea cu mari averi, dar viața sa din exil nu arată că a fost un om bogat, din moment ce a lucrat ca agent la bursă, agent de vânzări, pilot de încercare. Viața sa a fost a unui om modest, cum mi-au spus cei care l-au vizitat”, consideră profesorul.
În exil, Regele Mihai a locuit prima dată în casa mamei sale din Florența, apoi la Lausanne, pentru ca în final să se stabilească la Versoix, dar nu a încetat să fie aproape de țară.
“A rămas simbolul speranței pentru o mare parte a emigrației românești și el a fost cel care a încercat să coaguleze prin oamenii săi de încredere o opoziție în Vest la regimul comunist. Atâta timp cât unii mai sperau că regimul comunist va avea un sfârșit, speranța era Regele. Altfel, Regele era prezent prin mesajele către români. Îmi amintesc că eram copil și cu tata ascultam din când în când, mai ales la sărbători, mesajul Regelui către țara. Vocea sa ne producea emoție, era întâlnirea cu altă lume, și limba sa era altfel decât limba noastră, pervertită, limba asta de lemn de care greu ne putem detașa, față de discursul său sincer, cu conținut. Pentru mine era un model, ar fi trebuit predat în școlile de democrație și în facultățile de filologie pentru ca românii să învețe să își exprime gândurile sincer”, își amintește Cornel Sigmirean.

Izgonit din nou

Prima vizită a Regelui Mihai în România, după exilul forțat prin țările Europei Vestice, a fost o palmă pe obrazul țării noastre. În 1990, când a venit în țară cu pașaport danez, a fost nevoit să se retragă. A fost aproape vânat de pe autostrada, seara târziu când mergea să vadă mormintele bunicilor săi de la Curtea de Argeș.
“Acceptarea întoarcerii Regelui Mihai în țară, după 1990, însemna redobândirea demnității și a independenței pentru că nu a fost obligat să părăsească țara un om, ci a fost obligată să părăsească o instituție și Coroana, care era simbolul demnității, independenței și suveranității României. Dar în peste 40 de ani de ideologie comunistă, de propagandă, memoria românilor a suferit metamorfoze, iar atunci când eliberați de sub regimul comunist, românii ar fi trebuit să îl primească în țară, i-au întors spatele. Cred că perioada de după 1989 a fost mai dramatică pentru Majestatea Sa, pentru că, dacă în 1947 s-a găsit în situația de a părăsi România sub presiunea unor forțe politice aservite Moscovei, în 1990 este obligat să părăsească țara din ordinul unui guvern român, care se declara independent”, consideră istoricul.

Regele Mihai și-a redobândit cetățenia română în 1997 în timpul președintelui Emil Constantinescu. Mai târziu a reușit să își redobândească și proprietățile confiscate de regimul comunist.
“Sigur că probabil ultimii ani au însemnat o satisfacție prin retrocedarea Castelului de Peleș și a altor proprietăți. Ne putem pune întrebarea de ce toți foștii cetățeni români au avut dreptul să își redobândească proprietățile și nu l-ar fi avut Regele Mihai? Castelul de la Peleș s-a ridicat în mare prin contribuția Regelui Carol I, care și-a vândut proprietățile din Germania pentru a construi Peleșul. Dar cred că nu aceasta a fost marea lui bucurie, ci redobândirea încrederii și dragostei românilor”, subliniază istoricul.

Regrete…

“Eu am crezut foarte mult până în urmă cu 10 ani că voi trăi momentul când Regele Mihai se va întoarce pe tron și România va deveni din nou regat.
În anii 90 și după 2000 când asistăm la disputele politice, la ambițiile care treceau dincolo de ceea ce înseamnă o decență a vieții politice, mă gândeam la rege”, spune profesorul Sigmirean.
România avea o șansă pentru că generațiile tinere credeau în ideea monarhiei, însă interesul acela nu a fost valorificat.
“Marele regret la moartea Majestății Sale este că acest om putea să reprezinte pentru noi reperul refacerii legăturii cu tradiția, cu istoria, cu tot ce a fost bun în trecutul poporului român și marele regret este că nu s-a întâmplat acest lucru. Demnitatea de care aveam nevoie, ne-am refuzat-o noi, pentru că am fost în stare să îl izgonim din țară a doua oară prin felul în care l-am tratat”, crede Cornel Sigmirean.

Privind spre viitor

Casa Regală a României este acum în doliu. Însă nu putem să nu ne întrebăm care va fi viitorul său? Un răspuns ne-a oferit profesorul Sigmirean.
“Sunt convins că Principesa Margareta este o doamnă de mare onestitate și dacă cred că România are o șansă, mă bazez pe onestitatea sa și pe ceea ce înseamnă educația primită în familia Regelui. Cu cât noi vom încerca să facem din Principesa Margareta persoana care ne-ar plăcea nouă, îi compromitem destinul, dacă are un destin și țara are un destin legat de instituția monarhică”, conchide acesta.
Regele Mihai s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma în 1948. Regele Mihai și Regina Ana au cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.

Despre succesiune puteţi afla mai multe mai jos, cu un click AICI, preluare de pe site-ul oficial al Casei Regale a României:

Normele Fundamentale ale Casei Regale a României

Casa Regală a României a anunţat astăzi, 6 decembrie, când vor avea loc funeraliile Majestăţii Sale. Programul îl puteţi consulta AICI.

De asemenea, astăzi, este aşteptată hotărârea Guvernului României privind decretarea doliului naţional timp de 3 zile, între 14-16 decembrie.

“Cred că a fost un om extraordinar, un mare patriot, cred că l-am considerat cel mai mare român, prin felul cum își iubea țara și prin felul cum a rămas atașat ei. A fost un om credincios, care și-a iubit foarte mult țara, poporul, cinstit, calități care îl recomandă pe oricine să domnească într-o țară, să conducă un popor, să îi dea liniște, să reprezinte pentru noi un model.
Cred că Majestatea Sa a simbolizat pentru români un trecut, o întreagă istorie, a însemnat, în primul rând, rolul unei instituții în crearea României moderne și a României ca mare stat național, era al doilea stat din Europa de Est, și ca stat respectat în lume. Modernizarea României, marșul acesta aproape triumfal al unui popor aflat la marginea imperiilor și la frontiera cu Orientul să devină o țară europeană este opera monarhiei”,
Prof. univ. dr Cornel Sigmirean

Înființate prin decretele Regelui Mihai I al României

Regele Mihai a semnat actele de înființare a două universități din Tîrgu Mureș.
În 1945, Regele Mihai al României semnează decretul regal de înființare a Universității de Medicină și Farmacie, care a luat naștere în 1945, inițial în cadrul Universității Bolyai de la Cluj. În același an, Facultatea de Medicină a fost transferată la Tîrgu Mureș.
În anul 1946, la 9 aprilie, Majestatea Sa semna Decretul numărul 276, de înfiinţare a Conservatorului Maghiar de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, precursorul legal al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Decretul fusese contrasemnat de ministrul Artelor, Mihail Ralea, şi de ministrul Finanţelor, Gheorghe Tătărescu.

Ligia VORO

Sursa foto: colecţia personală a familiei prof. Sigmirean şi Agerpres Foto