Share

Home / Interviu / Muresul Rezidențial. Costuri și servicii mai bune la energie electrică și gaz – perspectiva ICON Business Advisor

Muresul Rezidențial. Costuri și servicii mai bune la energie electrică și gaz – perspectiva ICON Business Advisor

La fel ca și în alte state membre UE, piața furnizării de energie din România a devenit liberă. Cu toate acestea, există încă mulți consumatori de energie electrică și gaz, care nu știu că pot încheia contracte pentru furnizare negociată cu orice furnizor deținător de licenţă, negociind cu acesta atât preţul, cât și calitatea serviciilor. Ce au de făcut consumatorii pentru a-și îmbunătăți costurile și serviciile, am aflat de la Cristian Kadar, managerul firmei ICON BUSINESS ADVISOR, o companie mureșeană care lucrează cu unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică și gaz.

Care este situația în piață furnizării de energie, de la liberalizarea pieței?

Cristian Kadar: Fiind considerate servicii de interes public, la care toți cetățenii trebuie să aibă acces, serviciile din sectorul energiei sunt reglementate de către Autoritatea Națională De Reglementare În Domeniul Energiei (ANRE). Conform mențiunilor de pe site-ul ANRE, fiecare cetățean are dreptul să beneficieze, contra cost, de servicii energetice permanente, sigure și de calitate. Pentru cei care nu au aflat încă, trebuie precizat că piața de energie a fost liberalizată pentru toți consumatorii. Ca urmare a activității noastre, am constatat că oamenii nu sunt încă suficient de bine informați și mulți nu știu că pot să își aleagă furnizorul de energie electrică sau gaz. Astfel, consumatorii nu cunosc ofertele companiilor de furnizare de energie electrică și gaz și, prin urmare, nu beneficiază de avantajele liberalizării pieței. Unul dintre cele mai importante avantaje se referă la preț, deoarece costurile sunt mai mici în piața liberă decât în piața reglementată.

Mulți consumatori nu își pun problema costurilor, a avantajelor sau dezavantajelor, vizavi de ceea ce oferă furnizorul de energie, acționând de multe ori în virtutea inerției. Cum poate alege consumatorul în cunoștință de cauză și în avantajul lui?

Cum spuneam, liberalizarea pieței energiei electrice și a gazului oferă dreptul fiecărui consumator să aleagă orice furnizor de energie electrică sau gaz, care deține o licență în acest sens. Evident, atunci când face alegerea, consumatorul trebuie să fie bine informat, pentru a opta pentru compania care îi poate oferi cele mai avantajoase soluții. Aici e bine de precizat că orice consumator poate să își schimbe furnizorul de energie electrică și gaz fără costuri. Procesul de schimbare este gratuit și nu presupune modificări de ordin tehnic sau întreruperea alimentării cu energie electrică și gaz. Legat de beneficiile consumatorului, cel mai important avantaj îl reprezintă scăderea costurilor legate de factura de energie electrică și gaz. Chiar dacă aparent diferențele de cost între serviciile oferite de o companie și alta nu sunt mari, pe termen lung diferențele devin substanțiale. Dincolo de preț, există și alte detalii pe care consu ma torul trebuie să le aibă în vedere atunci când ia decizia alegerii furnizorului. De exemplu, este foarte important ca prețul convenit să rămână fix pe perioada agreată în contract. Noi recomandăm tuturor consumatorilor să se informeze în momentul în care semnează un nou contract pentru furnizare de energie electrică și gaz, despre : durata contractului, tariful aplicat, perioada de facturare, condiții de reziliere a contractului, condiții de plată, termenul de citire a contorului și condițiile de prelungire a contractului.

Privind din cealaltă parte, care este abordarea companiilor furnizoare de energie în contextul pieței liberalizate?

În noua conjunctură generată de liberalizare, companiile furnizoare de energie electrică și gaz au înțeles că trebuie să fie competitive atât prin prețul oferit, cât și prin servicii de calitate. Altfel, pot avea beneficii doar pe termen scurt. Treptat, consumatorii vor fi tot mai bine informați și, prin urmare, nu se vor mulțumi cu servicii îndoielnice sau beneficii aparente.

Din perspectiva celor discutate, din postura de companie­partener al unui mare furnizor de energie, care este filosofia dvs de lucru?

Fiind partenerul unui mare furnizor de energie, care activează în plan național cât și la nivel internațional, consultanții noștri și-au asumat o dublă responsabilitate, atât față de consumator cât și față de partenerul nostru furnizor de energie, sub egida căruia încheiem contracte pentru furnizare de energie electrică și gaz. Prin angajații noștri, încercăm să ajungem la cât mai mulți consumatori, pentru a-i informa corect despre noile reglementări din piața liberalizată de energie electrică și gaz, precum și despre avantajele trecerii în această piață. Consultanții ICON Business Advisor trec printr-o perioadă bine definită de pregătire. Astfel ne asigurăm că sunt bine pregătiți pentru a informa corect consumatorii și pentru a putea răspunde la toate întrebările specifice care le sunt adresate. Am întâlnit cazuri în care consumatori, deși cunoșteau avantajele trecerii în piața liberalizată, nu au avut timpul necesar pentru a face demersurile de trecere la un nou furnizor. Ca urmare, am luat decizia de a ne deplasa noi la consumator, ușurându-i efortul. Prin ceea ce facem ne asigurăm că toti consumatorii care devin clienții noștri sunt corect informati, nu trebuie să se deplaseze și nu vor avea nici un cost în ceea ce privește trecerea la noul furnizor de energie. Avem o echipă dinamică, formată din peste 20 de consultanți, care activează în județele Mureș, Harghita și Covasna. Avem planuri de extindere și spre alte zone, pentru ca un număr cât mai mare de consumatori să beneficieze de prețuri bune și servicii de calitate

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Exclusiv! VIDEO: Ghenele de gunoi subterane vandalizate lângă Valea Rece!

Un cititor ne-a trimis un video si cateva fotografii pe adresa redacţiei cu vandalizarea ghenelor …

Share
Share