„Unirea, românii au făcut-o”, proiect pentru sindicaliştii din învăţământ Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 139 Vizualizări

„Unirea, românii au făcut-o”, proiect pentru sindicaliştii din învăţământ

Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş organizează, în perioada 20-27 septembrie, proiectul „Unirea, românii au făcut-o”, care are ca grup ţintă sindicate din învăţământ din Turda şi Sibiu, afiliate Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

„În săptămâna 20-27 septembrie 2018 se desfăşoară activităţile proiectului în zonele sindicatelor menţionate după care Birourile Executive ale celor trei instituţii se vor reuni, în prezenţa preşedintelui Marius Nistor şi a secretarului general Ionel Barbu, la sediul sindicatului „Spiru Haret” Mureş. Următoarea etapă începe în 28 septembrie 2018 cu vizitarea locurilor pline de istorie de la Oarba de Mureş, apoi după o vizită la Mănăstirea Recea, plenul birourilor se va deplasa la complexul Dulcea, al sindicatului mureşean. În 29 septembrie 2018, ora 10.00, în prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mureş Alexandru Cîmpeanu, a autorităţilor locale din Ibăneşti, a cadrelor didactice, a unui grup de bătrâni ai satului şi a altor invitaţi se va dezveli o placă de marmură, simbol al acţiunii de fuziune a celor două federaţii din învăţământ, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia Educaţiei Naţionale, după care va fi prezentat un material amplu dedicat Marii Uniri”, a precizat prof. Ioan Săcărea, preşedintele Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE