Măsură luată de Guvernul german pentru atragerea forţei de muncă înalt calificată Stiri din vecinatatea Romaniei
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 115 Vizualizări

Măsură luată de Guvernul german pentru atragerea forţei de muncă înalt calificată

Guvernul german a aprobat miercuri, 19 decembrie, o propunere legislativă pentru a facilita venirea imigranţilor înalt calificaţi din afara Uniunii Europene, relatează DPA.
Decizia vine ca răspuns la apelurile companiilor care se confruntă cu o piaţă a muncii cu peste 800.000 de posturi calificate neacoperite.
Măsura va facilita şederea străinilor bine integraţi, care au locuri de muncă şi care în prezent deţin numai permise de rezidenţă temporară, cu condiţia să fi fost activi pe piaţa muncii de ceva timp.
În timp ce creştin-democraţii (CDU) cancelarului Angela Merkel şi aliaţii lor din Bavaria, Uniunea Creştin Socială (CSU), şi-au dorit să împiedice ca legislaţia să fie folosită de solicitanţii de azil ale căror cereri au fost respinse pentru a-şi asigura şederea permanentă, partenerii de coaliţie, social-democraţii (SPD), au susţinut puternic iniţiativa.
Observatorii spun că cel mai probabil proiectul legislativ va fi modificat când va ajunge în parlament.
Blocul conservator al cancelarului Angela Merkel insistă că solicitanţii de azil respinşi care nu reuşesc să ofere detalii despre adevărata lor origine nu ar trebui să beneficieze.
Companiile germane încearcă să obţină o relaxare a legilor privind imigraţia pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă înalt calificată.
Conform cifrelor oficiale, şomajul a fost în noiembrie de 4,8%, un minim istoric, în timp ce numărul posturilor neacoperite a fost de 807.000.
Conform unui sondaj recent, două treimi dintre companiile medii din Germania intenţionează să facă angajări în anii care vin.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE