Mureşeanul Niculae Havrileţ, administrator la Electrica! Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 855 Vizualizări

Mureşeanul Niculae Havrileţ, administrator la Electrica!

Fostul preşedintel al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, mureşeanul Niculae Havrileţ, a fost numit în funcţia de administrator al Electrica, informează compania, prin intermediul unui comunicat de presă.

“Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica SA, legal și statutar întrunită în data de 7 februarie 2019, a ales trei noi membri în Consiliul de Administrație, pentru ocuparea posturilor vacante de administratori. Noii membri ai Consiliului de Administrație al Electrica sunt: Radu Mircea Florescu, Dragoș Andrei și Niculae Havrileț. Din Consiliul Electrica SA, compus din șapte membri, mai fac parte: Valentin Radu, Gicu Iorga, Ramona Ungur și Bogdan Iliescu, se arată într-un comunicat al Electrica”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, “durata mandatului administratorilor aleși va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent pozițiilor vacante, respectiv până la 27 aprilie 2022.”

Contactat de Zi de Zi, Niculae Havrileţ a precizat că va face declaraţii oficiale doar după înscrierea sa în Registrul Administratorilor, adică vineri, 8 februarie.

Aşadar vom reveni pe această temă în ediţia cotidianului Zi de Zi de luni, 11 februarie.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE